Două secţii ale spitalului, închise pe perioada sărbătorilor. Policlinica lucrează în 27-28 decembrie

         Zilele libere acordate de Guvern, în 24 şi 31 decembrie, „încurcă” activitatea de la Spitalul Judeţean de Urgenţă, în sensul unui aflux mai mare de persoane.

         „Suntem pregătiţi. Spitalul este o unitate cu foc continuu, la noi nu există zile libere, 24, 31 decembrie, cum ne tot dau guvernanţii. Nu sunt o persoană care sunt de acord cu acest tip de zile libere, pentru că din punctul meu de vedere costă mai mult, că trebuie să plătesc personalul dublu care vine la lucru. Nu sunt adeptul acestor zile libere. Pe noi ca activitate, ne încurcă. Nu suntem noi factorii politici administrativi care să decidă ce şi cum. Noi ne organizăm, suntem permanent aici pentru pacienţi, inclusiv de Crăciun, de Revelion. Am aprobat sistarea activităţii pe două secţii, secţia de Recuperare, medicină Fizică şi Balneologie, care între Crăciun şi Anul Nou îşi va întrerupe activitatea, va începe doar din 3 ianuarie. Acolo pacienţii se duc cu bilete de trimitere, nu sunt cazuri urgente. Am mai aprobat sistarea activităţii la Dermatovenerologie, unde dacă există adresabilitate va fi preluată de către secţia de Boli infecţioase, fiind profile înrudite”, a precizat Gabriel Lazany.

         În ceea ce priveşte Policlinica, în 24 şi 31 decembrie nu va fi deschisă publicului, iar 27 şi 28 decembrie vor fi zile lucrătoare.   

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5