Dorel Cosma, concediu activ în Vietnam

Preşedintele Uniunii Mondiale de Folclor, dr. Dorel Cosma, deşi se află în concediu, are o agendă bogată împreună cu colegii din federaţie, fiind prezent în Vietnam, la invitaţia Ministerului Culturii din Hanoi. Din delegaţie fac parte 10 persoane, alături de bistriţean fiind prezenţi şi preşedinţii federaţiilor din Franţa, Israel, Serbia, Cipru şi Lituania.
În întâlnirile derulate la Ministerul Culturii, preşedintele IGF a stabilit o serie de relaţii care vor fi fructificate şi prin proiecte vizibile la Bistriţa. De asemenea, delegaţia a fost primită la Ambasada României în Vietnam, ambasadorul României în Vietnam, Valeriu Arterni, fiind, de altfel, prezent, în vară, la Bistriţa, la Festivalul „Nunta Zamfirei”, alături de Ansamblul folcloric profesionist din Vietnam şi ambasadorul Vietnam-ului la Paris, Nguyen Ngoc Son. „Au fost întâlniri deosebite, atât cu ministrul Culturii, cât şi cu Ambasadorul nostru, pe care îl felicit pentru modul în care se implică prezentând viaţa culturală a ţării noastre în Vietnam. Am avut întâlniri cu şefi de instituţii culturale, de la teatre la muzee, dar şi cu grupuri folclorice, dorindu-ne ca pe viitor să nu rămânem doar la stadiul de schimburi culturale, propunând Consiliului Local Bistriţa, dar şi altor oraşe din ţara noastră, înfrăţiri cu oraşe din Vietnam”, a declarat, prin telefon, Dorel Cosma.
Bistriţenii au vizitat, împreună cu colegii lor, Capitala Vietnamului, văzând cu mare plăcere monumentele istorice ale vechiului Vietnam. Populația întregii zone metropolitane a Hanoiului se ridică la 6,5 milioane de persoane.
Hanoi are multe tradiții legate de mâncare și se crede că majoritatea felurilor de mâncare faimoase din Vietnam își au originea în orașul Hanoi. Poate cel mai cunoscut fel este Phở, o simplă supă de tăiței mâncată la micul-dejun acasă sau la restaurantele vietnameze. Capitala Vietnamului, te fascinează cu o mulţime de lucruri precum arhitectura colonială a Cartierului Francez, Cartierul vechi cu Catedrala Sf Iosif, Mausoleul lui Ho Chi Min sau lacul Hoan Kiem de unde poţi afla legenda broaştei ţestoase. Merita să dai o tură şi prin Templul Literaturii sau să iei parte la un spectacol de teatru pe apa cu păpuşi.
De aici, bistriţenii se vor deplasa spre Hue. Înainte de al doilea război mondial, capitala Vietnamului a fost Hue, iar locuitorii acestuia se comportă ca şi când ar continua să fie capitală. Oraşul are o istorie lungă şi de mare valoare. Atracţiile importante includ Citadelă, o fortăreaţă cu o circumferinţă de aproape 10 km şi înconjurată de ziduri înalte şi foarte groase, unde se află Oraşul Imperial şi Oraşul Interzis violet, Râul Parfumat cu Pagoda Tien Mu şi Mausoleul Împăratului Minh Mang, dar şi mausoleele Tu Duc Khai Dinh şi piaţa Dong Ba. Complexul Monumental Hue este pe Lista Patrimoniului UNESCO din 1993.
De aici, periplul vietnamez continuă în Ho chi minh, cel mai mare oraş din Vietnam cu o populaţie de aproximativ 9 milioane de locuitori. Sub numele de Prey Nokor a fost principalul port al Cambogiei înainte de a fi cucerit de către vietnamezi. În cel mai aglomerat oraş al ţării până şi banala traversare a străzii devine o aventură. Merită vizitate catedrala Notre Dame, Teatrul Municipal, Palatul reunificări, Muzeul Ho chi Min, tradiţionala piaţa Lam Son din elegantul Dong Khoi.
Din delegaţia noastră fac parte Pahone Pop, Adrian Puşcaş şi Elena Cosma, invitaţi ai Ambasadei României şi ai Ministerului Culturii, de altfel, toate cheltuielile fiind suportate de Guvernul vietnamez.
Cu siguranţă, bistriţenii se vor întoarce acasă nu doar cu amintiri frumoase, ci şi cu documentare şi proiecte de care ne vom bucura cu toţii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5