Doar 180 de absolvenţi ai promoţiei 2008, în evidenţele AJOFM

În perioada iunie – august, doar 180 de absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ (şcoli de arte şi meserii, licee, şcoli postliceale, facultăţi) s-au înregistrat la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud pentru a beneficia de subvenţiile şi facilităţile acordate prin Legea 76/2002.

Potrivit purtătorului de cuvânt Alina Căpraru, 33 dintre aceştia şi-au găsit deja un loc de muncă, angajatorii urmând să primească subvenţii, pe o perioadă de 12 luni, a căror valoare reprezintă de la 1 la 1,5 salarii de bază minime brute pe economie (de la 500 la 750 lei). În primele opt luni ale acestui an, de acest tip de subvenţie au beneficiat 169 de absolvenţi. De altfel, o bursă a locurilor de muncă dedicată acestora va fi organizată de AJOFM, cel mai probabil, în luna octombrie.

Altfel, în vacanţa de vară, peste 300 de elevi şi studenţi au optat să se angajeze, beneficiind de un stimulent financiar finanţat de la bugetul asigurărilor pentru şomaj. Conform declaraţiilor purtătorului de cuvânt Alina Căpraru, AJOFM Bistriţa-Năsăud, a încheiat convenţii, conform Legii 72/2007, cu 41 de agenţi economici care au încadrat 313 elevi şi 26 studenţi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5