DJ 172 B spre Parva – alt traseu turistic de excepţie

Localitatea Parva se apropie tot mai mult de oraşele Năsăud şi Bistriţa. Spun asta, după ce am văzut că Drumul Judeţean 172 B, exact de la Mănăstirea Rebra, în sus spre Parva, a fost în totalitate asfaltat, până la ieşirea din comună, spre inima muntelui. Este vorba de 7 km de drum asfaltat, realizat graţie Consiliului Judeţean, care a repartizat fonduri în acest sens, firma executantă fiind LDP Bistriţa.
Cine doreşte să se relaxeze, să admire frumuseţile Văii Rebrei până aproape de izvoare, să o facă liniştit, deoarece şi acest drum fost forestier este asfaltat în cea mai mare parte. Aceasta, pe Măsura 322 – 125 B – SAPARD – fonduri europene în valoare de 1,5 milioane euro, terminat anul trecut.
În viitorul apropiat se va asfalta şi segmentul de drum care aparţine de Runcu Salvei şi care va face legătura cu Telciu, respectiv Sângeorz-Băi.
„Sunt realizări de care ne bucurăm şi mulţumim Consiliului Judeţean pentru sprijin şi înţelegere. Momentan, amenajăm un părculeţ în zona Izvorul Borcutului, urmând să accesăm şi alte fonduri pentru înfrumuseţarea comunei”, a precizat primarul Ioan Strugari.
Olga Lucuţa

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]