Diversitate prin sport la Şcoala Gimnazială "Grigore Silaşi" Beclean

Şcoala Gimnazială ,,Grigore Silași" Beclean este una dintre instituţiile judeţului nostru care beneficiază de sprijinul financiar al Comisiei Europene prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei și Formării Profesionale. Acest lucru a fost posibil datorită proiectului multilateral Comenius cu numărul de referință 13–PM–166–BN–TR ,,Our rich diversity is our collective strength”.
Încă de la începutul acestui an sportul a fost una dintre temele abordate. Activităţile propuse au fost diverse şi au urmărit valorificarea şi dezvoltarea competenţelor sportive, conștientizarea importanței sportului pentru sănătate și pentru starea de bine, dezvoltarea unei culturi sportive, motivarea elevilor de a participa cât mai activ la activităţile şcolare şi extraşcolare, promovarea înţelegerii, toleranţei, respectului pentru diversitatea bogată ca forță colectivă.
Manifestarea a debutat cu organizarea unor dezbateri în rândul elevilor ce au avut ca finalitate alcătuirea unui clasament cu sportivi români care au adus faimă ţării. Topul realizat a constituit subiectul booklet-ului ,,FAMOUS ROMANIAN SPORTSMEN/ SPORTIVI CELEBRI DIN ROMÂNIA" ce conţine nume cum ar fi Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi, Ilie Năstase. Broşura cuprinde informaţii succinte despre performanţele sportive ale reprezentanţilor noştri prezentate în limba română şi engleză. De altfel, fiecare ţară parteneră a proiectului a conceput un astfel de material, urmărindu-se formarea şi dezvoltarea unui spirit de respect faţă de valorile europene, dar şi promovarea identității și culturii naționale.
Pentru reuşita manifestării s-au organizat competiţii sportive, activităţi outdoor sau de învăţare a unor exerciţii. Au fost implicaţi peste 500 de elevi ( preşcolari, elevi de ciclu primar sau gimnazial) şi peste 30 de cadre didactice.
S-a demonstrat încă o data că sportul aduce înţelegere, satisfacţii, bucurii şi nu ţine cont de graniţe, vârstă, etnie sau limba vorbită.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5