Distinsul om şi profesor Andrei Neuc a plecat la veşnicie

Într-o atmosferă de doliu unanim stropit cu multe lacrimi, mai ales, de către fiica stimatului intelectual Andrei Neuc şi cu sincere regrete, a fost condus în veşnicie prietenul bârgăuanilor, în special.
Am stat câteva minute întrebându-mă ce-aş putea spicui mai bun(fiindcă totul este foarte bun) din bogata viaţă a unui om adevărat, din cariera dascălului, care a pus pasiune în tot ce a făcut, dar mai ales în relaţiile cu semenii.
Admiratori şi prieteni vor scrie mult mai frumos, dar eu nu mi-aş ierta să trec cu vederea câteva virtuţi care au împodobit personalitatea de excepţie a bărbatului cu numele Andrei, din care dăruia cu generozitate.
Sufletele îndoliate ale celor prezenţi au asistat la înmormântarea regală a „domnului Andrei”, pe care fiica Constanţa Maria, director al Liceului „Radu Petrescu” Prundu Bârgăului i-a pregătit-o în cele mai mici detalii necruţând bani, efort, nimic din ce este omenesc ca semn de mulţumire adusă iubitului său tată.
Moartea, musafirul nepoftit, despre care N. Iorga spunea că vine mereu prea devreme, sfidat astfel, a primit lecţia că moartea înseamnă biruinţă, dacă viaţa este sub scutul lui Dumnezeu aşa ca în cazul regretatului Andrei.
Rugăciunea soborului de 12 preoţi şi cuvintele de zidire rostite au subliniat cea mai frumoasă calitate a celui aflat în sicriu – credinţa în Dumnezeu, pe care bârgăuanii o dădeau fiilor încă de mici.
Pregătirea solidă primită, în tinereţe, la Bucureşti, sub supravegherea tutorelui Pavel Constantin, întemeietorul Operei Române din Cluj, a fost izvorul formării sale ca om şi intelectual.
A învăţat mai întâi să aline suferinţe, apoi ca profesor a luminat minţile şi calea devenirii în viaţă a multor generaţii. S-a implicat responsabil în viaţa comunităţii încât devenise o persoană pe care o consultau consătenii în multe probleme.
Şi-a câştigat, astfel, încrederea nu doar a locuitorilor Bistriţei Bârgăului, din rândul cărora s-a ridicat, ci a bârgăuanilor şi a atâtor cunoscuţi.
Ca director de şcoală era foarte apreciat de către colegi, care îl aşteptau dimineaţa cu drag să le descreţească frunţile, să le creeze bună dispoziţie cu o glumă, o informaţie hazlie, interesantă.
Şansa profesională a făcut să-l am director şi ţin bine minte optimismul, zâmbetul care-i lumina faţa şi dădea linişte celor din jur, era echilibrat şi ţinea balanţa aprecierilor mereu dreaptă.
Vocaţia de dascăl, de intelectual cu o înaltă ţinută morală erau măsuri sigure de-a aprecia colegii doar după 2, 3 asistenţe la clasă. În toate se vedea superioritatea gândirii şi comportării sale.
Frumuseţea, bogăţia şi vechimea mobilierului, a tuturor obiectelor din casă a atras foarte multe personalităţi din diferite centre culturale ale ţării. La aceasta se mai adaugă ospitalitatea familiei, care impresiona şi prin eleganţa meselor pe care doamna Didi cu o artă specială le aşeza… O familie de intelectuali, care poate fi model pentru oricine, în care se simţea bine cei ce-o vizitau.
Bătrâneţile le-au le-au fost răsfăţate umplând fiecare zi din viaţă cu bucurii şi surprize plăcute de către unica fiică.
Primăria Bistriţa Bârgăului i-a oferit Diploma de „Cetăţean de Onoare”, dar nu diplomele sunt atât de valoroase cât imaginea deosebit care-a lăsat-o drept moştenire casei pământeşti din care a plecat.
Lacrimi şi flori au acoperit sicriul şi apoi mormântul ocrotit de Sf. Biserică în cimitirul căreia a fost depus.
Dumnezeu să-l odihnească!