Din serialul mirărilor mele cronice

Până ce britanicii și francmasonii de la Bruxelles se vor sătura să facă spectacol pe pielea noastră europeană, să mai rămânem oleacă la fotbal.
Un fost campion mondial român la canotaj (stabilit de un sfert de veac în Franța) - și care a asigurat cazarea echipei României de fotbal la campionatul european (care echipă a delirat de trei ori pe teren) - declara deunăzi într-un interviu:
„Până la urmă, sportul este la nivelul societății românești. Știți câți kilometri de autostradă are Albania? 700! Câți are România? Poate 400… Așa și cu sportul.”
Relația aceasta societate-sport am auzit-o în ultima vreme invocată cu dezgust, eu însumi am gândit în aceiași termeni. Și așa cred că e.
Dar îndată fac comparație cu defuncții ani antedecembriști, mai cu seamă cei din deceniile 7 / 8. Eram imbatabili la handbal, canotaj, gimnastică artistică, aveam rezultate formidabile la atletism, șah, box. În ce fel se datorau caracterului societății de atunci? Pe de altă parte însă, construirea monstruosului socialism ne adusese într-o stare socio-morală deplorabilă. Cum se împăca relația societate-sport?
Dau cu presupusul: Exploatarea ideologică era însoțită de adjuvante abile, se încurajau străluciri de ochii lumii, se pompa în plămânii stării de patriotism. Latinescul „Panem et circenses” (Pâine și jocuri) fusese adaptat la „Un pic de pâine și jocuri”. Și românul era destul de mulțumit. Tricolorul, ridicat pe meridianele planetei, dădea satisfacție pentru moment, iar dogma bolșevică se înfoia în pene.
Acum avem libertate (aparent) deplină. Dar precumpănește libertatea de a jefui bunul național; libertatea prostiei deșănțate pe paliere decidente (parlamentare, guvernamentale); libertatea fățărniciei fudule, libertatea de a neglija valorile din orice domeniu care nu aduc profit derbedeilor de talie internațională.
Impostura și banditismul trăiesc nesfârșite orgasme politico-administrative.
Într-adevăr, sportul de ce ar face excepție? Sute de mii de oameni fără locuri de muncă; spitale, școli, salarii, pensii, drumuri, foamete - la cote degradante. Încât, sportul poate deveni o amintire a maidanului.
(PS. După uluitoarea victorie în fotbal a Irlandei asupra Angliei, stimată națiune de 330.000 de locuitori, te iubesc! Și când te gândești că antrenorul echipei islandeze nu e general, ci… dentist în satul său natal. Și, bieții de ei, au numai 5 stadioane complet acoperite…)