Bistriţa Business, ediţia a II-a

,,Din păcate, în România nu a existat un cult sau o educaţie pentru spiritul antreprenorial”

Managerii şi antreprenorii din judeţ şi-au împărtăşit, joi seara, în cadrul evenimentului Bistriţa Business, ideile pentru o afacere reuşită, iar specialiştii în consultanţă au explicat care sunt secretele unui business reuşit.

,,Bistriţa Business este un concept prin care urmărim să dezvoltăm o viziune constructivă, un set de valori în noul context economic, în care fiecare om de afaceri, indiferent că este antreprenor sau manager, trebuie să le deţină pentru a face faţă cu succes vremurilor pe care le trăim”, ne-a declarat Gabriela Montoiu, manager Agenţia Prompt Communication, organizatorul evenimentului.

,,Depinde ce îţi doreşti de la viaţa ta. Dacă iţi doreşti mai mult, atunci categoric altă soluţie nu există decât să rişti şi să devii propriul stăpân. ar trebui să avem foarte bine determinat scopul pentru care să îţi întemeiezi propria firmă, restul vine de la sine. Dacă ar fi să stăm şi să cântărim, să facem business planuri, ne-am pierde curajul pe drum la câte obstacole am întâlni. Învingătorii zilei de astăzi sunt cei curajoşi sau inconştienţi, cum îmi place mie să îi numesc. Nimic nu este mai puternic decât o atitudine pozitivă. Din păcate, în România nu a existat un cult sau o educaţie pentru spiritul antreprenorial,”, a declarat Cristina Chiriac, ambasador al Antreprenoriatului Feminin din România, invitatul special al întâlnirii.

La eveniment a fost prezentă şi Lucia Man, coordonator regional Cluj Ascendis.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5