Din Ocniţa numai de bine!

Sfârșitul de an școlar 2011/2012 la Ocnița a fost unul deosebit! Pentru prima dată în ultimii zece ani, serbarea școlară obișnuită, în care s-au acordat premiile pentru elevii silitori și merituoși s-a desfășurat în sala căminului cultural recent renovat de Primăria Teaca, urmare a preocupării deosebite a primarului Iustian Muntean și a consilierilor din Ocnița, în special a neobositului Dorgo Alexandru. În colaborare cu Fundația Juroc condusă de Cornelia Ardelean Archiudean, conducerea școlii din Ocnița a organizat o serbare școlară exemplară.
Chiar dacă a lipsit total implicarea conducerii liceului din Teaca, rămasă datoare vândută școlii din Ocnița pe tot parcursul anului școlar - lipsă de sprijin, lipsă de interes față de activitățile culturale organizate la Ocnița - serbarea de sfârșit de an a durat mai bine de patru ore, timp în care fiecare clasă a prezentat programe artistice în fața unei săli arhipline și dornică să vadă copiii din Ocnița. Au fost prezenți cu un program bine articulat și potrivit vârstei lor piticii din cele două clase ale gradiniței pregătiți de educatoarele Emilia Rus și Ilișca Bucur. Vom remarca pasiunea și mai ales înalta pregătire profesională dimpreună cu implicarea în educarea copiilor a acestor două doamne care merită respectul tuturor locuitorilor Ocniței! Începând de la toamnă în clasa I a școlii din Ocnița vor păși, pentru prima dată după mulți ani, un număr de 18 copiii bine pregătiți pentru acest eveniment de către educatoarele menționate! Doamna învățătoare Mariana Drăgan cea care va avea cinstea dar și misiunea grea de a prelua clasa I s-a despărțit cu greu de elevii fostei, deja, clase a IV-a pe care i-a călăuzit timp de patru ani! Această doamnă învățătoare este una dintre cele mai pasionate slujitoare a școlii dintre câte am cunoscut eu! De patru ani am onoarea de a premia elevii școlii din Ocnița la sfîrșit de an urmare a unui proiect susținut financiar de locuitorii comunei Les Bois din Elveția și de Fundația Coup d'Pouce Les Bois și în fiecare an am fost impresionat de programele artistice susținute de elevii clasei conduse de doamna preoteasă -învățătoarea Mariana Drăgan!
Colaborând cu profesorul Liviu Pop cel care pentru mine este directorul școlii - deși aiureala și brambureala din învățământul românesc actual nu mai prevede postul de director la o școală ca aceea din Ocnița cu 110 elevi în clasele I-VIII și cu 40 de copii la grădiniță - am realizat că deși 13 dintre slujitorii școlii din Ocnița fac naveta din întreg județul, procesul de învățământ se desfășoară normal și cu rezultate mulțumitoare. Toți învățătorii și profesorii de la Ocnița își fac treaba cu seriozitate. Invățătorii Cornel Băngean, Eugenia Pașca și Mariana Drăgan au obținut rezultate frumoase la clasele I-IV sunt iubiți și respectați de copii și prin atitudinea lor arată că le pasă, că ar putea să facă mult mai multe în condiții mai apropiate de normalitate...
Profesorii diriginți la clasele a V-a ( Adina Gliga), a VI-a ( Maria Chiorean), a VII și a VIII -a ( Liviu Pop ) au experiență și sunt utili școlii și elevilor ei. Programele artistice prezentate de elevi la serbarea școlară de sfârșit de an au probat fără tăgadă profesionalismul și pasiunea lor. Nu știe nimeni însă cât de profesionist va trata situația lor, a acestor profesori navetiști, Inspectoratul școlar Bistrița Năsăud, instituția care mai mereu, în fiecare an la Ocnița, a bulversat lucrurile. Stabilitatea profesorilor la aceeași școală fiind ultima preocupare a acestui for creat parcă doar pentru a răspândi ceața peste învățământul sătesc!
La școala din Ocnița muncesc cu rezultate bune profesori care ''vin la nouă și pleacă la două'' cum se spune, forțați de împrejurări pe care ei nu le pot stăpâni. Le voi menționa numele pentru a le arăta astfel respectul pentru munca lor, pentru sacrificiile lor, pentru ambiția lor de a continua efortul aceasta demn de un Sisif modern! Alina Andreica (matematică), Victor Ivan(tehnologie), Covaliu Veronica (geografie), Mihaela Măierean (fizică), Natalia Căliman(engleză), Lucian Chifa (religie ortodoxă), Ioan Pârcălab( religie adventistă) și Ana Pop ( biologie). Pe vremea mea, ce vreme o mai fi fost și aceea în timpuri de acum revolute, cei 15 învățători și profesori locuiau cu toții în Ocnița. Rara avis, doar profesorul Zaig Rickhard venea de la Teaca pentru a-i învăța muzică pe copiii ocnenilor...
La serbarea de anul acesta toată lumea a remarcat prezența pe scenă a copiilor din Ansamblul folcloric ''Cununa grâului'' al ''Căminului cultural Cornelia Ardelean'' din Ocnița. Grupul folcloric compus din solistele Diana Ardelean, Iulia Horga, Adelina Horga, Lorena Muntean, Simona Sabău, Teodora Florea și Maria Someșan s-a alăturat celor 10 perechi de dansatori inițiați și pregătiți de Bogdan Pîntea, Andreea Denisa Bugnar și Claudia Popanton într-un program frumos și emoționant! Vom menționa aici din nou efortul financiar al fundației elvețiene Coup d'Pouce Les Bois, personal a domnului Daniel Hubleur în susținerea Ansamblului folcoric și a școlii din Ocnița în general. Anul acesta fundația a acordat 24 de premii elevilor din clasele I-VIII clasați pe primele 3 locuri la învățământ, 2 premii celor mai buni doi elevi la limba franceză și 18 premii celor 18 boboci care de la toamnă vor păși pragul clasei I.
S-au copt cireșele, vișinele sunt în pârgă, zmeura este înmiresmată, strugurașii și agrișele au depășit gustul de aguridă, zumzetul albinelor umple de farmec colțurile tainice din grădinuțe...În viile de pe Dealul Coastei vițele doldora de rod se agață cu disperare de araci...Fiii ai Ocniței nemuritoare, oriunde ați fi, în ce colț de lume v-au dus pașii în căutarea mai-binelui, face-ți-vă timp să veniți o clipă acasă! Aici vă așteaptă dealurile copilăriei și ulițele întortocheate care v-au ascuns de gura satului primul sărut, bisericuța tăcută, școala cea mare iubitoare de hârjonelile voastre fără de griji și ''Buna'', fântâna aceasta milenară, mereu nesecată din care au băut apă părinții și bunicii noștri de la 1315 încoace...Și mai sunt atâtea tainice amintiri care jinduiesc după voi...
Bate vânt nou și pe la Ocnița! Strada principală este în curs de asfaltare, căminul cultural arată ca o floare, pragul școlii îl vor trece în viitorul an școlar peste 150 de copiii, activitatea culturală din sat este pe un drum bun. Rămâne să mai sperăm doar, cu toată ființa noastră că Bunul Dumnezeu va fi mereu cu noi, iar noi vom închina cerului seriozitatea noastră, micile noastre bucurii, credința și acțiunea noastră întru frumos și bine....

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]