Din 2011, microîntreprinderile vor putea alege ce fel de impozit vor plăti

Întreprinzătorii care realizează o cifră de afaceri ce reprezintă echivalentul sumei de până la 100.000 de euro vor putea opta, din 2011, pentru plata unui impozit pe profit de 16 la sută sau a unei taxe de 3 procente din venituri. Prevederea face parte din modificările ce au fost aduse Codului fiscal, adoptate recent de guvern.

Este vorba despre microîntreprinderile cu cifra de afaceri pentru anul precedent de până în 100.000 de euro şi care au până la nouă salariaţi care vor avea posibilitatea de a alege cum îşi vor plăti aceste dări către bugetul de stat.

Nu vor putea opta pentru aceste facilităţi microîntreprinderile care obţin venituri din activităţi bancare, asigurări, jocuri de noroc, consultanţă şi management.

O altă modificare adusă Codului fiscal se referă la impozitarea cu 16 procente a veniturilor nedeclarate a căror natură nu este cunoscută în momentul controlului de către Fisc.

Astfel, în cazul oricărei persoane fizice care a făcut cheltuieli sau deţine elemente de patrimoniu mai mari cu 10 la sută, dar nu mai puţin de 50.000 de lei decât veniturile declarate, se vor face verificări ale situaţiei fiscale şi dacă se constată că există venituri nedeclarate a căror natură nu este cunoscută, acestea se impozitează cu 16 la sută.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5