Diana Morar: Cei din PSD Bistriţa se comportă ca niște moșieri pe domeniul public

Ping-pong electoral: Am observat că există o legătură strânsă între liderul PSD, Emil Radu Moldovan și domnul viceprimar Niculae, cei doi prieteni care acum s-au trezit să facă ping-pong cu un teren aflat în domeniul public al municipiului.

Mă refer aici la terenul de pe strada Bistricioarei, undeva în zona B.C.R, teren care aparține municipiului, ilustrarea perfecta a neputinței administrației PSD de peste zece ani.

De dragul colaborării dintre Radu Moldovan și Cristian Niculae suntem nevoiți să ne întrunim în ședințe extraordinare și să renunțăm la dreptul de proprietate al #Bistriței asupra terenului. Întâi de toate ar trebui să vedem că acest obiectiv a fost promis acum cinci ani și s-au alocat bani pentru studiul de fezabilitate dar nu s-a întâmplat #nimic și s-a ajuns la această situație hilară.

Problema e că administrația PSD risipește banul public pe asfaltări inutile pe unele străzi centrale în speranța că cetățenii vor fi păcăliți la infinit. Parcările au fost asumate inclusiv de viceprimarul ALDE, pe care domnul Niculae l-a deposedat și într-un final s-a predat ștafeta către Consiliul Județean. Din cauza acestui lanț al incompetenței au trecut cinci ani.

Stimați bistriteni, în fiecare lună plătim #unmiliondeeuro pentru salariile din Primăria Bistrița, iar în luna septembrie s-au achitat deja nouă milioane de euro pe salarii. Asta în timp ce investițiile realizate până la finalul lunii august nu depășesc un milion de euro. Aceste cifre demonstrează risipa din bani publici și motivul real pentru care administrația PSD renunță la teren în favoarea Consiliului Județean.

Astfel se întâmplă când bugetul local e gestionat greșit, când risipim bani pentru investiții în #partiadeschifarazapada și când realizăm sensuri giratorii la sume astronomice.

Pentru parcarea de pe strada Bistricioarei s-au alocat peste un milion de lei din bugetul local dar cu toate astea Primăria Bistrița nu a reușit să facă nimic. Poate vă amintiți și de parcarea subterană din parcul Mihai Eminescu, un alt vis rămas la faza de promisiune. La fel e și în cazul pistelor de biciclete de care domnul primar vorbea încă din primul mandat.

Soluții pentru parcări publice municipale exista, fiind îndelung prezentate și dezbătute in plan public. O #administratieeficienta ar fi inventariat terenurile din municipiu pretabile pentru astfel de destinație, pentru ca nu sunt multe, ar fi analizat și soluționat situația lor juridică pentru a putea demara, proiecta, executa și da in folosință aceste investiții stringente pentru bistriteni și aducătoare de venituri pentru bugetul local.

Cei din PSD Bistrita se comportă ca niște moșieri pe domeniul public și visează să fie aplaudați pentru soluțiile găsite când de fapt sunt #disperați să rămână la putere.

Bistritenii nu pot fi păcăliți și nici manipulați și s-au convins demult că în afară de promisiuni nu sunteți în stare de nimic. Schimbarea e aproape!

Preşedintele Organizaţiei Femeilor Liberale din Bistriţa-Năsăud, consilierul municipal Diana Morar

Comentarii

11/09/19 09:34
Vizitator

Despre amenajarea unei parcări supraetajate in locul centralei termice situate pe str. Bistricioarei, din spatele Hotelului Bistrita, menită să serveasca zona Centrului Civic din jurul Prefecturii, se tot vorbeste de foarte multă vreme. Inca din 2013, se punea problema demolării centralei termice, astfel inc să se deschidă o arteră de circulatie cu intrare din str. Bistricioarei prin spatele BCR si iesire pe langa Camera de Comert si Industrie, in str. Petre Ispirescu, in lungul căreia intr-o primă etapă să fie amenajate parcări de suprafată pentru institutiile adiacente, precum BCR, Centrul Judetean de Cultura, Muzeul , Camera de Comert si Industrie,etc. Apoi, dupa identificarea surselor de finantare sa fie construite parcări supraetajate care să rezolve definitiv această problemă. Din păcate nu s-a făcut nimic din toate acestea desi, primarul Cretu aflat la al doilea său mandat, era mult prea optimist la acea vreme:
https://www.timponline.ro/prima-parcare-etajata-gata-cel-tarziu-in-2015-...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]