Săptămâna prevenirii criminalităţii

Deţinuţii le vor povesti elevilor bistriţeni despre “greşelile vieţii”

Această săptămână este dedicată prevenirii criminalităţii, astfel că poliţiştii şi elevii voluntari ai Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud vor fi prezenţi în stradă, în şcoli şi în proximitatea acestora, dar şi în zonele aglomerate de pe raza judeţului.
“În această săptămână, avem multe activităţi planificate, am încercat să facem în fiecare zi ceva interesant, pentru toate categoriile de public. Săptămâna prevenirii criminalităţii a ajuns la a opta ediţie, la nivel naţional, este coordonată de Institutul de Prevenire şi Cercetare din cadrul IGPR, iar ca obiectiv ne propunem sensibilizarea populaţiei cu privire la importanţa adoptării unor conduite antivictimale şi antiinfracţionale, o mai mare implicare a cetăţenilor în activităţi cu caracter preventiv”, a precizat, în cadrul conferinţei de lansare a campaniei, inspectorul Antonela Pop, purtător de cuvânt al IPJ BN.
Prima zi a campaniei este dedicată prevenirii infracţiunilor de furt, pe cele trei module, şi anume furt din locuinţe, furt din societăţi comerciale şi furt de/din autoturisme. Peste 1500 de pliante cu mesaje preventive au fost distribuite nu doar trecătorilor din zona supermarketurilor, ci şi la firmele de pază şi protecţie, în magazinele care comercializează piese auto, la service-uri auto sau benzinării.
Mâine, un grup de 50 elevi din nouă licee de pe raza municipiului Bistriţa – viitori voluntari ai Poliţiei – vor vizita Penitenciarul Bistriţa şi vor discuta cu deţinuţii despre păcatele trecutului. “Datorită experienţei din anii anteriori, ne-am gândit să organizăm o vizită la Penitenciarul Bistriţa, cu viitorii noştri elevi voluntari, care se vor întâlni cu persoane condamnate pentru infracţiuni de mare violenţă. Persoanele condamnate îşi vor povesti propriile poveşti infracţionale, iar din experineţele trecute, am observat că acţiunile au un impact deosebit asupra elevilor”, a motivat această iniţiativă inspectorul principal Mihaela Moldovan, de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5