Despre ,,scamatoriile” teologice ale filosofului Andrei Pleşu

Prestidigitaţie, nu altceva. Avem tot respectul pentru rennmele, celebritatea, autoritatea de care se bucură domnia sa în societate. Doamne fereşte să vrem a-i dărâma statuile! Nu înseamnă că domnia sa nu este capabil să şi greşească, ştiind că oamenii cu adevărat deosebiţi fac şi câte-o trăsnaie. Cert este că muritori infailibili nu s-au născut, în pofida faptului că trăind, destui s-au declarat a fi.
Andrei Pleşu scrie pe bloggul unui cotidian central, că este surprins foarte să constate că există şi “preoţi revoluţionari” la noi, unde ştiu şi cititorii noştri. că mămăliga clocoteşte lent. Renumitul filosof foloseşte un ton băşcălios în tot articolul. Aş numi acest “stil” ca zeflemitor-miticist (fiindcă gluma presupune altceva). Este sigur totuşi, că domnia sa a auzit de preoţii catolici ai Americii de Sud şi Centrală, care au aderat la “teologia eliberării”, al căror glas a fost tare greu de înăbuşit. Dar cine-s ,,revoluţionarii” în reverendă de la “românica”, spre care arată cu degetul cunoscutul filosof?
Dl . Andrei Pleşu spune că o ceată cu aparenţă ,,de bodyguarzi” mai degrabă decât preoţi, i-au strigat Mitropolitului Teofan al Moldovei la ieşirea de la Sf. Liturghie: “Ne-aţi unit cu Satana!” şi altele, fiind vorba subînţeleasă despre documentele semnate la Sinodul Panortodox din Creta, ţinut în iunie, a.c. Recte vorbind (adică de-a dreptul la obiect), e vorba de capitolul ,,Relaţiile Ortodoxiei cu celelalte culte”. Acest capitol a generat mari dispute şi înainte de Sinod, deoarece s-a vorbit de o recunoaştere ipso facto a tuturor cultelor ca bune (un balon de oxigen pentru Consiliul Mondial Ecumenic, din care totuşi, catolicii nu fac parte). Patru Patriarhii (Rusia, Georgia, Bulgaria şi Patriarhia Antiohiei) n-au participat la Sinodul cretan, deci titulatura de “panortodox” e cam dificil de susţinut. (Atitudinea delegaţiei BOR condusă de Preafericitul Patriarh Daniel la conclavul creştin a fost admirabilă, conciliatoare, energică adesea, plină de înţelepciune. Vom reveni.) S-a dorit de organizatori a se da un nou şi puternic impuls în promovarea dialogului interconfesional. spre ceea ce este azi Mişcarea ecumenică, dacă toţi suntem credinţe bune, cu erezii cu tot.
În mod voit şi grav, cunoscutul scriitor şi filosof îşi bate joc de adevăr. Căci nu e vorba doar de nişte “bodyguarzi” deghizaţi, cum îi numeşte distinsul cugetător pe cei ce l-au acosat pe Mitropolitul moldav. Mass- media ne-a lămurit că este vorba de sute, “de mii” de preoţi (cum însuşi recunoaşte autorul cu o grimasă), de preoţi şi monahi din mănăstiri şi nu doar din Moldova, ci şi de prin Bihor, Maramureş şi alte părţi de ţară, toţi cu aceeaşi nemulţumire. Minimalizarea, bagatelizarea faptelor(cu scop de manipulare) sunt arme pentru a ne năuci pe noi, prostimea.
Dar… domnule Pleşu, dacă în secolul al IV-lea cei zişi “ortodocşi” recunoşteau toate devierile (arieni, nestorieni şi zeci de alte “ciuperci”), cum ar arăta azi credinţa noastră ? La urma urmei oare toate-s bune? Şi isalmul nu? Tot la Dumnezeu se-nchină şi burka am putea-o purta toţi, fiindcă am fi mai haioşi, ce să zic?.
S-a mai preconizat (şi hotărât?) în Creta un fapt: că nu masele de credincioşi (pleroma) hotărăsc la urma urmei a aceepta sau nu de acum încolo hotărârile, ci Sinoade şi Consilii. Adică ce atâta democraţie în Biserică? Deci nu vom mai fi simbolic “turmă vorbitoare”, ci simplu, turmă. (care poate şi cuvânta –mă rog, dreptul universal de a lătra- doar că nimeni n-o va mai lua în seamă). Dlui. Andrei Pleşu nici că-i pasă că-n Place de la Liberte se montează ghilotina pentru plebea credincioasă. N-o vede, n-o pomeneşte.
Infinit se miră marele filosof român (tot în băşcălie) că popimea nu s-a revoltat “când i-au fost puse dări pe parohii pentru Centru, când s-a luat monpolul vânzării unor produse, când am suportat comunismul cu crimele lui, am suportat minciuna generalizată,… când au fost dărmate biserici…dar asta cu dialogul între confesiuni diferite nu se poate înghiţi” –scrie cu năduf (şi sofism) dl. Andrei Pleşu. ,,Unde este ,,ascultarea?” se miră vulpeşte gânditorul din Bucureşti.
,,Nu, nu, nu!” (vorba preferată a dnei. Thatcher), dialog am avut din destul şi până acuma, onorate magister, dar sub cetina verde a ceea ce numiţi ,,Dialog” se ascunde ceea ce vă ziceam mai sus, adică babilonizarea credinţei noastre curate.
De la Conciliul de la Ferrara-Florenţa-Bassel (1431), până azi, mereu a fost dialog interconfesional (şi nu doar catolici-ortodocşi), însă fără a se renunţa de nicio parte la principii, ca şi azi de altfel. Şi atunci cum să faci Biserica Babilonului când masele astea proaste nu se pot concilia? Las’că le conciliem noi, ierarhiile mari!
(Căci eu nu mă pot concilia (în inimă) cu un faimos Părinte al Bisericii care vorbeşte o oră şi jumate unei mase de mahomedani şi nu poate rosti o singură dată numele lui IISUS HRISTOS şi nici când adună şamanii, închinătorii la foc şi catolicii şi protestanţii şi ridică toţi mâinile la cer şi fac o paşnică chermeză. Mai bine îmi prăşesc varza.)
Dar să nu uităm de tema “ascultării” preoţilor şi monahilor. Cum de au “suportat” -zice dl. A. Pleşu -comunismul, ateismul, dărâmarea bisericilor? Adevărul este că le-am răbdat, nu acceptat. Când accept, mă doare-n cot, dar când rabd, plâng adesea. Acesta este creştinismul autentic, al omului care suferă cu gândul la Dumnezeu. Sfinţii Petru şi Pavel n-au chemat la revoltă pe creştini în vremea lui Nero şi să ştie dl. Pleşu că în vrmea “odiosului” s-au construit destule Biserici. Nu, nu puţine! (La unele am luat parte personal. Ştie părintele Ioan Lăpuşte de la Maieru.) Putem detalia pe dată.
Pot să ne pună ierarhii dări, poate să ne asalteze ateismul, să ne ia parohiilor drepturile economice, să privim cu lacrimi în ochi cum buldozere distrug biserici, cum sunt ucişi unii dintre noi (cum e în Egipt, Daech, Pakistan, Coreea de N.). ,,Porţile iadului” nu ne vor înfrânge cu astea, dar când este vorba de credinţă, de dogmele lăsate de HRISTOS şi Apostoli, de Adevărurile de granit bimilenare, atunci se revoltă şi blândul preot şi mireanul din teama de cele ce ne pot cu adevărat distruge credinţa. Atunci revolta e datorie, iar tăcerea un păcat.
(Spune tremurând zvonistica, “sursele”, cum că -Doamne fereşte- să nu vină Mitropolitul Teofan de Patriarh, cum ar fi rânduiala canonică, fiindcă acesta frecvent are întâlniri cu ierarhi ruşi. Păi vedeţi că nu e bun nici aşa-zisul “dialog” pentru care-şi dă duhul filosoful Andrei Pleşu? Regretatul Bartolomeu era cică “taliban”, Teofan altceva. Temeri absurde. Preafericitul Daniel e sănătos, nimeni nu-i poate clăti magistrul, autoritatea, iar Biserrica Ortodoxă a neamului n-a mai avut un ierarh ca el în toată istoria sa. Dumnezeu să-l ţină! Şi noi!)
În acest ceas nu este vorba despre oameni, ci despre PRINCIPII, despre lucruri de mare gravitate, care sfâşie azi întreaga ortodoxie, iar ocultarea voită a unor realităţi clare ne uimeşte şi întristează.
Noi n-am putut întemeia Oxforduri şi Strasbourguri sau alte instituţii helvetice ale credinţei, la care zice dl. Pleşu că au fost şcolindu-se -adevărat- un Dumitru Stăniloaie, actualul Patriarh, Arghezi şi mulţi alţii, căci iată, nu putem ridica o modestă (adevăr vă spun) Catedrală a Neamului, decât într-un cor plin de ură şi duşmănie. La ce să mai vorbim de Institute şi Universităţi creştine, când sănătoşii vor…spitale.
Onorate domnule Andrei Pleşu, noi ştim că nu vă lipseşte nici cunoaşterea, nici inteligenţa (şi nici înţelepciunea –vocabule aparent sinonime), nici gloria acestei lumi. E vorba de o vocabulă…cu ,,O” iniţial.