Despre ediţia critică Pavel Dan, în revista „Familia”

A apărut, recent, „Familia” nr. 5, mai 2015, revistă care aniversează, chiar în aceste zile, 150 de ani de la apariţia primului număr, în 1865, sub conducerea lui Iosif Vulcan. Un număr consistent, variat şi de o rafinată eleganţă tipografică. Un număr în care semnează, printre alţii: Blaga Mihoc, Gheorghe Grigurcu, Lucian-Vasile Szabo, Daniel Vighi,Traian Şteff, Ioan Moldovan (directorul revistei), Marius Miheţ, Alexandru Seres,, Vasile Muscă, Valentin Chifor, Aurelius Şorobetea, Monica Rohan, Maria Gabriela Constantin, Lackfi János, Dan Lăzărescu, Elvira Groza, Dana Sala, Lucian Scurtu, Milena Pop, Maria Zintz.
Cronica literară este reprezentată de Viorel Mureşan: „Despre Ioanichie Olteanu şi Daniel Săuca”, Andreea Pop: „Un proiect editorial de referinţă”, Ironim Munteanu: „Eros şi exorcizare”. Ne vom opri puţin asupra cronicii literare semnată de Andreea Pop, fiind vorba de ediţia critică integrală a operei lui Pavel Dan, realizată de Aurel Podaru, cu un Studiu introductiv de Andrei Moldovan.
„De reţinut pentru ţinuta ediţiei de faţă este, înainte de orice, Studiul introductiv amintit mai sus, în care exerciţiul aplicat şi echilibrat al lui Andrei Moldovan porneşte metodic de la nucleul intim al nuvelisticii lui Pavel Dan – precursori, contextul apariţiei şi proeminenţele operei -, pentru a observa apoi cu atenţie ecourile acesteia în planul receptării. Cel mai bine s-ar aşeza aceste proze, după critic, la intersecţia dintre tradiţie şi modernism, scoase din cantonamentul solid al «ardelenismului literar românesc» şi plasate într-un cadru mai generos, universal, în zona grotescului şi absurdului totodată.[…].
Poate că partea cu cea mai mare greutate, în contextual repunerii în circulaţie a unui autor care, aşa cum exegezele au subliniat-o apăsat de atâtea ori, nu a fost ceea ce s-ar chema un «răsfăţat» al receptării, o constituie textele din volumul al treielea, tratate selectiv, cum anunţă o notă. Găsim aici, dincolo de calitatea superioară, deja consacrată, a nuvelelor, radiogramele interioare sinuoase ale scriitorului în devenire, efervescenţa laboratorului de creaţie şi preocupările intelectuale cele mai apropiate autorului Iobagilor. Selecţia intrărilor din Jurnal, care debutează în anul 1926 […] surprinde în trei etape biografice importante […] impulsurile romantice ale adolescentului în devenire, frământat nu doar de piedicile materiale şi angoasele specifice adolescenţei, cât mai ales de problema talentului personal şi a raportului viaţă-opera de artă, care dovedesc resorturi interne simili-titanice. Corespondenţa purtată cu profesorul Teodor Murăşanu, ori cu Ion Chinezu (mentor irevocabil) demonstrează, apoi, o maturizare mai pronunţată, atât în plan personal, cât, mai ales, literar, a prozatorului, care simte «pulsul» revistelor la care colaborează intens şi înţelege să articuleze păreri critice ferme şi să opună o atitudine uşor «misionară», când e cazul, care nu îngăduie compromisul valoric”. Şi exemplele ar putea continua, căci este vorba de o analiză aplicată, privită de la înălţimea acestui „proiect editorial de referinţă, atât în sine, cât şi pentru viitoarea receptare a operei”, după cum însuşi cronicarul afirmă, dar ne oprim aici. O menţiune se mai cuvine, totuşi. Cronica Andreei Pop este cea de a 19 cronică dedicată ediţiei critice Pavel Dan, şi cea de a doua găzduită de revista „Familia”.