Tabla cu materi

Despre corectitudinea politică și vot...

Virgil Rațiu

...se afirmă multe, în multe feluri și forme. Despre Corectitudinea politică unii spun că e un mecanism, în plan semantic, care are drept coordonată sensul anumitor cuvinte și evoluția acestor sensuri lexicale. Iar aceste „anumite cuvinte”, anumiți termeni sunt suprinși într-un „anumit glosar”. Glosarul respectiv are deja răspândire globală și trebuie respectat, în sensul că termenii pe care îl conțin nu e indicat să fie folosiți public, în vorbirea curentă, dar mai cu seamă în scriere. De asemenea, atitudinea, atitudinile interumane, în cadrul relațiilor publice trebuie să se subordoneze unor anumite conduite. (În America, de pildă – relatează scriitorul, politologul Pascal Bruckner – la Universitatea unde urma să predea, i s-au explicat noile reguli de urmat: cum să se poarte cu studentele, pe care nu trebuia să le privească în ochi, cărora nu trebuia să le facă complimente, nu trebuia să vorbească cu ele într-un birou decât dacă discuția era înregistrată pe reportofon, de asemenea, că e de evitat să ia un lift cu o femeie singură și că orice relație cu o studentă, chiar dacă majoră și chiar dacă a consimțit, era pasibilă de un proces în instanță...)
Valul Corectitudinii politice a pornit mai cu înverșunare cam în anii 1990. Și s-a răspândit în lume, mai ales în Europa. Canada, America, Europa – firește și în România – sunt teritoriile de mare impact al acestui mecanism sau fenomen relațional. Astăzi, în toate cercurile societății Corectitudinea politică este pândită – există persoane care numai cu asta se ocupă –, în sensul dacă regulile ei sunt respectate cu rigoare. Cu mare rigoare. (De pildă, în vremea primului mandat al lui T. Băsescu, atunci când, la piață fiind, președintele s-a scăpat și a catalogat-o „păsărică” pe o tânără care se dăduse reporteriță, a sărit în aer lumea ONG-urilor unei anumite etnii. Însă prima întrebare care mi-am pus-o a fost: ce a căutat președintele la supermarket, plimbând un cărucior? Făcea cumpărături sau baie de mulțime?... Sau, mai recent anul trecut, în vâltoarea și nebunia eradicării pestei porcine, când ministrul agriculturii Petre Daea, s-a scăpat și a afirmat că porcii trebuie extermianți mai ceva ca la Auschwitz. Imediat Institutul E. Wiesell a explodat, atrăgând atenția că astfel de comparații nu se fac nici măcar în somn. În acazul acesta, pe bună dreptate, ministru Daea a dat-o în bărci rău, uitând că se află în mileniul III, la treizeci de ani distanță de o epocă apusă, nu în vremea GAS-ului din Lunca Dunării. Gafe similare s-au întâlnit frecvent, au fost semnalate și amendate la timpul respectiv, și au loc nu numai în spațiul nostru, ci peste tot în lume, din când în când, suficient însă pentru ca să atargă atenția.
Numai că întregul careu al Corectitudinii politice, cu timpul, a căpătat noi și noi conotații, noi „valențe”, încât aproape s-a transformat într-o ideologie. Pentru unii, forte sensibili, a devenit un fel de religie. Rasismul și antisemitismul stau alături de creștinism, islamism, iudaism. Nu e nimic rău în astea, dacă totuși nu s-ar exagera în foarte multe cazuri. Apoi, Corectitudinea politică s-a extins mai cu seamă în rândul minorităților, astfel încât s-a ajuns până la sugrumarea unor reflecții, a gândirii. Și cu toate ponoasele, multe dintre derapajele constatate nu sunt amendate imediat, ori – ca la noi –, nici măcar nu sunt abordate. De pildă, refuzul maghiarilor de a arbora drapelul românesc pe toate instituțiile statului, așa cum e prevăzut de lege. Sau invers, pentru ce în limbile maghiară, franzeză și altele „evreilor” și se poate spune „jidani”, iar în limba română nu, așa cum se obișnuia în secolele anterioare?
Cineva spune că Corectitudinea politică a ajuns în stadiul de negare a unei realități. Cum e exemplul pe care l-am mai dat, de unde rezultă că asistăm la o formă de poliție a limbajului din pespectiva CP: Un editor din America, Alan Gribben, a operat 219 înlocuiri ale cuvântului „negru” din romanul „Huckleberry Finn” de Mark Twein, incriminând faptul că autorul a fost rasist, a avut o atitudine perversă față de persoanele de culoare. Culmea este că din roman rezultă chiar inversul, că Mark Twein a fost un inamic inverșunat al rasismului. Însă astfel de argumente în capul unora nu contează. Termenul „negru” adresat sau atașat unui ins de culoare este jignitor, ofensator, ca atare trebuie evitat, eliminat.
România a trecut prin multe perioade în care anumiți termeni au fost eliminați din dicționare, din vorbirea publică și din scris. În perioada „socialismului democratic”, în anii 1980, în poezie și proză erau interzise folosirea termenilor religioși: biserică, cruce, sfinți etc. Dacă un artist plastic picta o biserică, turla trebuia să apără fără cruce... Etc.
Trăim o galopantă civilizare dar și răspântia ei, mereu trebuind să ne exprimăm optiunile. Și nu întotdeauna e ușor să alegi calea potrivită, corectă, mai ales atunci când nu știi bine despre ce este vorba.
O atitudine Corect politică, de pildă, ar fi prezența alegătorilor în cvasiunanimitate la vot, duminică, 26 mai a.c., pentru alegeri Parlamentare Europene și pentru Referendumul împotriva corupției din România.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]