Târgul “Produs de Cluj”

Deschiderea oficială cu Sergiu Vitalian Vaida, transmisă în direct de TVR

În acest sfârşit de săptămână, Clujul îşi aduce ce are mai frumos la Bistriţa, în cadrul unui târg intitulat sugestiv “Produs de Cluj”. Vecinii noştri îşi vor promova produsele şi mărcile clujene, de la cartofii de Raşca, ceapa roşie de Turda sau ridichile de Apahida, până la produse ale unor mărci industriale care au tradiţie şi sunt reprezentative pentru judeţ.

Sâmbătă, 9 iulie, de la ora 15, va avea loc deschiderea evenimentului cu emisiunea “Vine Clujul pe la noi”, moderată de Sergiu Vitalian Vaida, transmisă în direct pe TVR. Vizitatorii vor avea acces în week-end, până la ora 22. Pe parcursul celor două zile, bistriţenii vor avea parte de doisprezece ore de program artistic oferite de cateva ansambluri folclorice din judeţul Cluj. Artiştii Dumitru Fărcaş, Aurel Tămaş şi Valeria Codorean şi Traian Ilea vor susţine câte un recital extraordinar.

La Târgul “Produs de Cluj“ vor participa peste 120 de expozanţi - mesteşugari, producători şi firme de renume printre care Ursus, Prodvinalco, Napolact, Clujana, Farmec, Cosmfan, Bonas, Comlact, Arovit. Bistriţenii vor găsi aici de la produse alimentare (lactate, brânzeturi, carne), legume, fructe, flori, produse apicole, produse mestesugaresti, artizanale, până la accesorii, obiecte de artă. Vizitatorii vor putea degusta bucate tradiţionale de la firmele expozante. Totodată, o parte dintre participanţi vor găti la faţa locului, mâncăruri tradiţionale. În cadrul târgului “Produs de Cluj” va avea loc şi o tombolă cu premii, constând în coşuri cu produse tradiţionale.

“Motivul pentru care organizatorii s-au gândit la alegerea Bistriţei, ca loc de desfăşurare a celei de-a doua ediţii a târgului “Produs de Cluj” constă în faptul că, în primul rând, este unul din judeţele vecine, un judeţ în care se păstrează valorile tradiţionale şi sunt oameni care ştiu să le aprecieze la adevarata lor valoare. Acestea sunt doar câteva din motive”, ne dezvăluie promotorii acestui proiect.

Prima ediţie a Târgului “Produs de Cluj” s-a desfăşurat în perioada 10-12 iunie 2011, la Cluj-Napoca, în parcarea unui centru comercial şi s-a bucurat de prezenţa unui număr de peste 30.000 de vizitatori, pe parcursul celor trei zile ale evenimentului

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5