Deputatul Ionuț Simionca i-a dat teme ministrului Daniel Suciu

Într-o declarație politică susținută astăzi în Camera Deputaților, deputatul PMP de Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, l-a provocat pe Daniel Suciu să facă lucruri importante pentru oamenii care l-au trimis în politica mare. „Îl felicit pe Daniel Suciu pentru numirea ca viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării regionale şi administraţiei publice în Guvernul Dăncilă. Chiar dacă facem parte din partide diferite, ca bistrițean, nu pot decât să mă bucur că avem acum doi reprezentanți în guvern. Mi-aș dori însă ca Daniel Suciu, din postura de secund al doamnei prim-ministru și de conducător al unei instituții care finanțează proiecte de dezvoltare regională și locală, să facă lucruri importante pentru cetățenii județului Bistrița-Năsăud”, a spus parlamentarul PMP.

Ionuț Simionca i-a făcut proaspătului ministru PSD și o listă cu principalele cinci proiecte de investiții din județ pe care acesta ar trebui să le ducă la bun sfârșit. „I-am cerut lui Daniel Suciu să se ocupe de centura Bistriței, de aducerea ambulanțelor în fiecare localitate din județ, de instalarea de bariere la nivel cu calea ferată la Livezile și Prundul Bârgăului, de obținerea de avize ISU și sanitare pentru toate școlile din județ, de Autostrada Nordului. Iar, dacă acestuia îi mai rămâne timp, ar fi bine să vorbească cu colegii săi deputați PSD și să mă ajute să-mi desființez pensia specială.”

Parlamentarul PMP susține că politicienii nu pot fi judecați decât după lucrurile pe care le lasă în urmă, într-un context anume, pentru comunitățile pe care le reprezintă. „Nu știm acum dacă Daniel Suciu e un vicepremier sau un ministru rău sau bun. Despre colegul meu din Bistrița o să mai vorbim peste câteva luni și o să vedem câte proiecte, din cele pe care tocmai le-am enumerat, e capabil să transforme în realitate. Până atunci, îl provoc pe Daniel Suciu să ne arate ce poate, dacă poate ceva”, a concluzionat Ionuț Simionca.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]