Deputatul Ionuţ Simionca: Am obţinut o mare victorie. Patru milioane de lei pentru un obiectiv de investiţii din Rodna

Deputatul PMP Bistriţa-Năsăud, Ionuţ Simionca, a anunţat că unul dintre amendamentele sale la Legea bugetului de stat pentru anul 2019 a fost admis de plenul Parlamentului. Este vorba despre un complex sportiv la Rodna.

„Astăzi am obținut o mare victorie pentru bistrițeni, reușind să îi conving pe deputații puterii să accepte unul dintre cele mai importante din amendamentele mele: finanțarea cu peste 4 milioane de lei a unui obiectiv de interes din comuna Rodna. Pentru mine este important să mă lupt și să obțin proiecte pentru oameni, pentru județul Bistrița-Năsăud, prin orice mijloace legale”, a transmis Simionca.

Parlamentarul PMP  a ţinut să menţioneze că rămâne un opozant al Puterii, dar va vota anexa bugetului care conţine amendamentul adoptat.

„Nu m-a cumpărat nimeni, rămân un opozant al majorității PSD-ALDE, dar atunci când este spre binele comunității, fac ceea ce este în avantajul celor ce m-au trimis în Parlament. Am spus foarte clar și mențin cele spuse: voi vota pentru acea anexă la Legea Bugetului pentru 2019 în care este inclus amendamentul propus de mine”, a declarat Ionuţ Simionca.

***  

Amendamentul a fost adoptat, la dezbaterea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu 181 voturi pentru, 17 contra şi o abţinere, deşi, iniţial, a fost respins de comisiile de buget-finanţe care au întocmit raportul la proiectul bugetului de stat pe 2019.

Demnitarul a depus 232 de amendamente la Legea bugetului de stat, cerând „alocarea sumei de 3,4 miliarde de lei pentru investiții în ridicarea nivelului de trai a locuitorilor județului Bistrița-Năsăud”. „Chiar dacă amendamentele au fost respinse în comisiile de specialitate de reprezentanții actualei Puteri PSD-ALDE-UDMR, le voi susține și la dezbaterile din plen”, a spus deputatul Simionca.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]