Deputatul Daniel Suciu: Nu l-am reevaluat pe Ioan Oltean. Instituţiile statului trebuie să-şi spună cuvântul, nu politicienii

Vicepreşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, deputatul Daniel Suciu, susţine că în problemele cu care se confruntă Ioan Oltean, instituţiile statului sunt cele care trebuie să se pronunţe, şi mai puţin politicienii.

         „Nici eu personal, nici PSD nu l-am reevaluat vreodată pe Ioan Oltean, nici în bine şi nici în rău, cu toate că s-au întâmplat nişte lucruri. Am spus despre Ioan Oltean, în ultimii ani, foarte multe lucruri şi nu simt nevoia să mai spun ceva în plus, nici nu am să fac referire la ceea ce am văzut vizavi de supoziţii, acuzaţii, biserici şi şpagă.

          Ioan Oltean a fost adversarul nostru politic foarte mulţi ani. Am spus foarte multe lucruri despre domnia sa şi aşteptăm ca organele de cercetare penală să-şi facă datoria, ca eventual domnia sa să fie trimis în judecată şi de acum înainte instituţiile statului îşi vor spune cuvântul, mai puţin politicienii”, a declarat Suciu, în cadrul unei conferinţe de presă.

         Parlamentarul PSD a adăugat că nu îşi face un titlu de glorie „în a arunca cu piatra într-un om căzut”, mai ales că  „domnul Ioan Oltean, din punct de vedere politic, pentru noi sau pentu mine, nu mai constituie o miză politică”, iar răspunsurile pentru faptele de care este acuzat trebuie saă fir primite de la el.

În context, Daniel Suciu a ţinut să remarce că deputatul Stelian Dolha, copreşedinte PNL BN, a reacţionat foarte repede în speţa Şova cu privire la încuviinţarea arestării preventive,  însă a fost mai reţinut în ceea ce-l priveşte pe Ioan Oltean.

         „Noi nu ne-am schimbat părerea despre Ioan Oltean, în schimb domnia sa a fost şi adversarul lui Ioan Oltean, iar mai nou, de un an şi ceva, stă de-a dreapta lui Ioan Oltean. Credeam că este dator cu o explicaţie în ceea ce-l priveşte pe copreşedintele PNL BN”, a  adăugat social-democratul.

         Mai mult, Suciu a spus că este „absolut convins că din sânul PNL vor ieşi suficienţi duşmani care să-l acuze pe Ioan Oltean” mai mult decât a făcut-o PSD. „Poate fi şi o formă de ipocrizie, mai ales că aceşti oameni, care vor apărea în perioada următoare, i-au stat alături, au ascultat orbeşte de Ioan Oltean, iar acum se vor declara şi revoltaţi şi oripilaţi de ceea ce a făcut Ioan Oltean în ultimii ani de politică”, a explicat parlamentarul PSD.

         Acesta a punctat şi faptul că pe teme de corupţie Bistriţa-Năsăud s-a remarcat prin membri PNL, precum Liviu Rusu şi Ioan Oltean.

„Nu le plâng de milă, cred că toată lumea trebuie să plătească pentru ceea ce a făcut, dar sunt primul care spune să aşteptăm ca instanţele de judecată, ca organele de cercetare penală să-şi spună cuvântul. Cert este că epoca în care un politician tăia şi spânzura într-un judeţ, începând de ieri s-a încheiat definitiv”, a concluzionat social-democratul. 

Comentarii

27/11/15 13:31
Vizitator

Câinele moare de alergatura şi prostul de grija altuia. Uita-te in ograda PSD unde penalii din parlament se dau cu mir si pupa iconite ca sa scape de ridicarea imunitatii si de justitie.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5