Deputatul Cristina Iurișniți a deschis Proiectul cultural din cadrul ” Sezonului România – Franța 2019”. Bistriţa, în centrul evenimentelor !

Sala mică de ședințe a Instituției Prefectului a găzduit în această după-amiază prima întâlnire de lucru cu  partenerii francezi,  Antoine Petiard si Pierre Migard, în vederea elaborării proiectului cultural din cadrul ” Sezonului România – Franța 2019”.

„În cadrul ”Sezonului România-Franța 2019”, vor avea loc peste 300 de evenimente culturale, în România și Franța, acesta fiind cel mai mare proiect cultural comun al celor două state. Prin organizarea Sezonului România – Franța 2019 se dorește întărirea legăturilor culturale și sociale dintre cele două țări cu o veche prietenie, confirmată în secole de istorie comună. 

”Astăzi ne întâlnim în cadrul unui mare proiect de suflet, unul care continuă 20 de ani de colaborare între Bistrița și Besancon. E vorba de un proiect național bilateral și, care are o susținere politică la nivel înalt și care va aduce cele două orașe înfrățite pe harta celor 300 de evenimente culturale care vor onora Centenarul României Mari. Trebuia să fim și noi prezenți, asta pentru că tinerii trebuie să cunoască realitățile actuale europene, să se cunoască mai bine între ei, să promovăm cât mai bine interculturalitatea. Punctul forte al acestui proiect este legat de patrimoniul istoric local, de promovarea acestuia în întreaga Europă”, spune Iurișniți.

Potrivit deputatului USR, activitatea va începe la data de 1 Decembrie 2018 și de finalizează pe data de 14 iulie 2019: ” Proiectul se adresează tuturor cetățenilor, vrea să ducă în Franța tot ce are Bistrița mai bun, una din acțiuni fiind invitația pe care primăria din Besancon a trimis-o Asociației Produs în Bistrița-Năsăud pentru a participa la târgul de Crăciun care se deschide pe 1 decembrie și se închide pe 23 decembrie 2018”.   La deschiderea acestui atelier de lucru a fost prezent prefectul județului Bistrița-Năsăud, Ovidiu Frenț, artistul plastic Marcel Lupșe, reprezentanți ai unor ONG-uri, Asociația Profesorilor de Limbă Franceză, ai Liceului de Muzică ”Tudor Jarda” , Colegiului Național ”Andrei Mureșanu” etc. Conform celor spuse de organizatori, Bistrița va organiza și susține 20 de acțiuni-evenimete din cele 300 care vor fi organizate în cadrul „În cadrul ”Sezonului România-Franța 2019”.

Cine asigură finanțarea?

Deputatul Cristina Iurișniți explică ca finanțarea este asigurată de consiliul municipal Bistrița prin intermediul unor fonduri nerambursabile: ” 60% din costuri provin din autofinanțare, fiecare dintre parteneri depune proiect și își obține banii, iar 40% vin de la Sezonului România-Franța 2019. Considerăm că municipiul Bistrița și județul Bistrița-Năsăud sunt în măsură să se implice în acest demers ca un bun exemplu al dezvoltării legăturilor româno-franceze de-a lungul timpului, prin promovarea și valorificarea fondulului cultural și de civilizație comun al celor două popoare europene, român și francez”, a conchis deputatul Cristina Iurișniți.

Sezonul România-Franța 2019 este rezultatul unei voințe politice comune și coincide cu exercitarea de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene (primul semestru al anului 2019), cu împlinirea Centenarului Marii Uniri de la 1918 și cu marcarea sfârșitului Primului Război Mondial.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5