Deputat Cristina Iurişniţi (USR): S-a dat liber la furtul intelectual!

Comisia de învățământ din Camera Deputaților din care fac parte a spus NU transparenței în sistemul universitar. 
Inițiativa legislativă inițiată de USR obligă MEN să trimită la 180 de zile după acordarea titlului de doctor un exemplar tipărit si unul în format digital către Biblioteca Națională, spre consultare publică.

Dacă la audierile din Comisia de învățământ ministrul demisionar Valentin Popa declara că plagiatul nu reprezintă o problemă importantă pentru învățământul românesc, iată că PSD-ALDE continuă să atace sistematic integritatea și etica comunităților academice din România.
Din nou, Puterea face scut pentru a proteja impostura, furtul intelectual și mediocritatea, blocând orice inițiativă a Opoziției.

Vom continua să luptăm pentru transparență și etică în universitățile din România, în ciuda încercărilor repetate ale PSD de a arunca la coș orice tentativă de transparentizare a lucrărilor de doctorat și de facilitare a accesului oricărui cetățean fie el cercetător, viitor doctorand sau publicului larg in general, la lucrările de doctorat.
Furtul intelectual nu trebuie încurajat.Altfel vom deveni tot mai bolnavi moral, fără o scară a valorilor care să creeze un spațiu de emulație, profesionalism si competență academică la nivel european.
Consecințe? Să ne uitam cine ne-a reprezentat azi la Strasbourg, în Parlamentul European : niște plagiatori si incompetenți, în frunte cu Dancilă ne-au făcut de rușine! Au apărat gașca de infractori pe care o reprezintă! 

Frans Timmermans si europarlamentari de bună credință, care nu pot fi manipulați au apreciat lupta de opoziție a societății civile, au condamnat sistemul autoritarist, corupția PSD-Alde precum și abuzurile din 10 august asupra protestatarilor pașnici, lăudând poporul român pentru rezistență si mesajul pro-european! 

Deputat

prof. Cristina Iurișniți

 

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]