Democraţia ca formă de organizare a statului în care poporul îşi hotărăşte în mod suveran destinele

„România – precizează Constituţia, adoptată în noiembrie 1991, în capitolul „Principii generale”, este stat de drept, democratic şi social…”. Dacă avem în vedere că termenul „democraţie” este sinonim cu expresia „puterea poporului” şi că termenul „social” coincide, este identic, cu expresia „creat de societate” şi cu cea „care priveşte societatea”, atunci trebuie să înţelegem că puterea în regimul politic actual, din ţara noastră, aparţine poporului şi că poporul este acela care exercită puterea în stat. În completarea acestor precizări mai este necesar de relevat că democraţia, în înţelesul ei riguros, ştiinţific, ca formă de organizare a statului în care puterea este exercitată de popor, trebuie să se realizeze ca sistem de organizare şi de conducere nu numai a vieţii politice – cum se interpretează în mod deliberat eronat de către anumite medii ale societăţii -, ci şi a vieţii economice şi a vieţii sociale de către popor şi în interesul, în folosul, general al poporului.

Raportând situaţia din ţara noastră, din ultimii ani, la problemele abordate mai înainte şi încercând să desprindem în mod obiectiv concluziile ce decurg din realităţile respective, constatăm: pe de o parte, că în opoziţie flagrantă cu voinţa şi aspiraţiile legitime, majore, ale naţiunii, puternica economie românească, în care generaţii la rând au investit mai idealuri, este împinsă continuu, de anumite forţe din interior şi din afară, spre distrugere totală, urmată de căderea nivelului de trai la limita cea mai de jos, care pune în pericol existenţa însăşi a poporului român; iar pe de altă parte, că discrepanţa, neconcordanţa adâncă dintre mobilurile fundamentale urmărite de naţiune şi fenomenele menţionate aduce pe primul plan, în mod firesc şi necesar, nevoia acută de lărgire şi de aplicare deplină a democraţiei, aşa cum este consfinţită în Constituţia României. În esenţă, cerinţele de bază precizate se cer să fie astfel concepute şi realizate încât toate categoriile de oameni ai muncii din industrie, agricultură, construcţii, transporturi, cercetare, învăţământ, cultură, sănătate, apărare şi din celelalte domenii de activitate să fie atrase şi să participe, nu numai sub forma consultărilor electorale la intervale de 4 ani, ca acum, ci în mod continuu şi organizat, atât la acţiunile de elaborare, cât şi la cele de adoptare a tuturor marilor decizii care privesc prezentul şi viitorul României.

Mai exact, în condiţiile în care economia românească se află în pragul prăpastiei, aproape imposibil de salvat pe baza politicii şi măsurilor promovate de forţele perindate la putere în anii din urmă, şi în cele ale subordonării bogăţiilor naţionale intereselor străine, cu preţul transformării ţării într-un stat colonial periferic pe vecie, este imperios necesar şi absolut vital ca, în concordanţă cu atributele statului român, la care ne-am referit, stabilite de Constituţie, democraţia politică – considerată în mod fals ca fiind atotcuprinzătoare – să fie întregită juridic, prin acte normative şi prin practici obligatorii pentru toate organele alese şi instituţiile publice, cu democraţia economică şi cu democraţia socială. Aceste obiective de importanţă capitală pentru popor şi ţară decurg, direct şi logic, atât din conţinutul şi esenţa însăşi a democraţiei noi, care trebuie să exprime şi în care trebuie să se regăsească nevoile şi năzuinţele naţiunii, aşa cum s-a subliniat, nu numai pe planul vieţii politice ci şi pe cel al vieţii economice şi sociale, cât şi din natura însăşi a statului de drept, social, care trebuie să asigure poporului, efectiv şi nu declarativ, posibilitatea de a-şi hotărî în mod suveran destinele şi de a-şi făuri aşa cum doreşte viitorul.

Caracterul imperativ şi impactul pozitiv incomensurabil al dezideratului prezentat, pentru depăşirea crizei grave în care se află sistemul economico-social actual, din ţara noastră, devin deosebit de clare şi de concludente dacă avem în vedere că, acum, conform prevederilor din capitolul „Drepturile şi libertăţile fundamentale”, stipulate în Constituţie, democraţia economică şi democraţia socială, din punctul de vedere al realizării idealurilor şi năzuinţelor societăţii româneşti cu privire la o viaţă materială, ştiinţifică şi culturală demnă şi independentă, se reduc, în principal, la următoarele două mari categorii de realităţi, aproape radical opuse acestor ultime necesităţi:

Prima dintre ele se concretizează în „drepturile” tuturor cetăţenilor ţării de a lua cunoştinţă, prin intermediul mijloacelor de informare în masă, publice şi private, despre: „progresele” şi dezastrele (acestea din urmă deseori uriaşe) din economie; „mărirea” sau jefuirea, fără limite, a avuţiei naţionale şi a altor valori aparţinând întregii naţiuni: „binefacerile” aduse societăţii româneşti de cei îmbogăţiţi şi de miliardari, prin asigurarea unor locuri de muncă celor aflaţi în situaţia disperată de şomeri şi prin sponsorizarea „generoasă” a anumitor instituţii sau activităţi de interes social-cultural, alternate cu actele de corupţie sau trafic de influenţă practicate pe scară largă la diferitele eşaloane ale organismelor economice şi politice naţionale; relaţiile de schimb sau comerciale externe şi „avantajele” lor pentru ţară sau care secătuiesc ţara de bogăţiile şi valorile ei; cooperarea politică „democratică” cu alte state, mai ales cu cele dezvoltate, şi amestecul brutal străin în treburile interne şi externe ale statului român şi despre alte asemenea situaţii sau fenomene. Aceste valori supreme, după cum sunt ele numite în Constituţia ţării, garantate tuturor persoanelor, de a se putea informa asupra treburilor publice, nu oferă şi nu dau juridic, însă, maselor largi populare, poporului român, în totalitatea sa, nici dreptul şi nici posibilitatea de a schimba, cu ceva, sau de a determina, într-un fel sau altul, cursul existent al vieţii economiei şi societăţii româneşti.

Edificatoare în sensul celor subliniate mai sus, între numeroasele situaţii de natură să îngrijoreze profund naţiunea română, sunt: dezvăluirile constante privind distrugerile colosale din sfera producţiei materiale şi jafurile enorme care au loc în toate ramurile şi domeniile economiei naţionale; amploarea fără precedent a crimei organizate, completată şi agravată de dimensiunile corupţiei din chiar instituţiile centrale investite să conducă ţara; gradul înalt de ineficienţă şi de degradare a sistemelor de organizare şi de acţiune ale organismelor politice, economice şi sociale, publice şi private etc.; fenomenele care, cu toate nemulţumirile şi protestele, generalizate la nivelul întregii ţări, ale muncitorilor, ţăranilor, intelectualilor şi ale celorlalte categorii de oameni ai muncii, continuă să se manifeste şi să se amplifice reducând la minim posibilităţile de supravieţuire a economiei şi de afirmare a valorilor democraţiei. Aceste mari sfidări ale perioadei, unice prin consecinţele nefaste pentru ţara şi poporul român în decursul istoriei lor, sunt potenţate negativ şi capătă semnificaţii, în plus, dacă ţinem seama de atitudinea reprezentanţilor puterii de stat şi cercurilor de afaceri implicate direct în procesele distructive din economie şi societate, reflectată în interpretarea manifestărilor populaţiei de dezaprobare şi a cererilor de schimbare a stărilor dramatice prin care trece ţara, în actuala etapă, fie ca ilegale şi, deci, nejustificate, fie ca „dovezi” ale superiorităţii noii democraţii din România.

A doua mare grupă de realităţi se materializează în „drepturile” şi „libertăţile” de care beneficiază poporul român, cu deosebire marea sa parte lipsită de mijloace de producţie şi de capital, de a avea acces deplin la sărăcie, şomaj, boli sociale, analfabetism, criminalitate, terorism, umilinţă, degradare morală şi profesională şi la alte asemenea privilegii prin libertatea conştiinţei, libertatea de exprimare, dreptul la vot, dreptul de a fi ales, libertatea întrunirilor, dreptul de asociere, dreptul la grevă şi prin alte drepturi şi libertăţi de acest fel, generale şi individuale, prevăzute de Constituţia României. Faptul, însă, că toate legile şi actele normative care guvernează viaţa ţării se elaborează şi se adoptă de Guvern şi Parlament, fără consultarea prealabilă, anticipată, a naţiunii şi fără acordul ei majoritar, nici chiar în cazul celor de importanţă cardinală pentru securitatea economică, socială şi de apărare naţională, dramele prin care trece ţara, ca şi drepturile şi libertăţile la care ne-am referit, nu obligă şi nu angajează aproape pe nimeni şi cu nimic, în prezent, în România.

Exemple grăitoare sub aspectul celor menţionate sunt, cu deosebire; proporţiile imense ale populaţiei ţării care trăieşte, în anii din urmă, într-o tot mai gravă şi umilitoare sărăcie; dimensiunile spectaculoase şi în creştere ale şomajului, devenit fenomen cronic de masă, care afectează zguduitor de dramatic tineretul, viitorul ţării, femeile, dătătoare de viaţă şi armonie în familie şi societate, intelectualitatea, forţa creaţiei ştiinţifice şi culturale a ţării; pensiile simbolice ale multor generaţii de oameni care au creat considerabile şi nepieritoare valori de care, acum, beneficiază doar grupurile de mari profitori prin încălcarea legilor şi prin dispreţuirea celor cărora bogăţiile respective le aparţin de drept; condiţiile tot mai precare de ocrotire a sănătăţii şi rata tot mai alarmantă a mortalităţii în mediile nefavorizate ale societăţii; accesul tot mai îngrădit material al celor ce provin din rândurile muncitorilor, ţăranilor şi funcţionarilor, cu venituri mici, la învăţătură, ştiinţă, cultură şi un trai decent; extinderea terorismului şi criminalităţii; invadarea ţării de diriguitori şi controlori străini ş.a.

Iată de ce, în contextul general actual, când ţara, contrar necesităţilor vitale şi aspiraţiilor de progres, prosperitate şi independenţă ale naţiunii, este dominată de distrugerea economiei şi de înstrăinarea avuţiei, urmate de degradarea fără precedent a vieţii şi demnităţii poporului român şi de aservirea acestuia, cu bogăţiile sale, intereselor marilor puteri străine, forţele politice patriotice şi masele largi de oameni ai muncii, din toate domeniile de activitate, au atât dreptul, cât şi datoria, ca pe baza prerogativelor acordate de Constituţie, să acţioneze unit şi consecvent pentru instituţionalizarea corespunzătoare, la noi în ţară, a democraţiei economice şi a democraţiei sociale ca temelie trainică a exercitării reale şi depline, de către popor, a puterii în stat, corespunzător cu interesele fundamentale, prezente şi de perspectivă, ale României.

Prof. univ. dr. Gavrilă Sonea

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5