A debutat Ispasul năsăudean

Ediția a XVI-a a Zilelor Orașului Năsăud a debutat cu omagiul adus eroilor neamului. Administrația publică locală, instituțiile militarizate de la nivel județean dar și local, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ, parlamentari, reprezentanți ai partidelor politice, ai Despărțământului ASTRA Năsăud și ai veteranilor de război, au adus un pios omagiu eroilor neamului.
În discursul său, primarul Mircea Romocea, a vorbit, printre altele: „Ziua Eroilor este un minunat prilej de a cinsti, aşa cum se cuvine, memoria ostaşilor noştri jertfiţi în lupta pentru apărarea ţării, credinţei şi neamului [...] Cred, în acelaşi timp, că trebuie să ne gândim câteva clipe şi la cei care astăzi sunt în misiuni pentru ţară, şi apără, poate chiar cu preţul vieţii lor, cauza unei lumi mai bune, mai tolerante”. Un TE DEUM și depunerea propriu-zisă de coroane la Monumentul Eroilor, pe ritmul Fanfarei din comuna Telciu au întregit evenimentul.
Au fost prezenţi senatorul Ioan Deneş, deputatul Robert Sigartău, reprezentanţii şcolilor năsăudene.
Manifestările au continuat în Sala mare de ședințe a Consiliului Local Năsăud cu întâlnirea reprezentanților Consiliului Local Năsăud cu delegația oficială a orașului Mandello del Lario (Italia).
De la ora 12.30 va fi Gala Folclorului Românesc „De Ispas la Năsăud”. Invitați de marcă: Laura Lavric, Angela Rusu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Cristian Pomohaci, Nicolae Mureșan și Alexandru Pugna.
Ansambluri folclorice invitate: Ansamblul folcloric național ”Transilvania” din Baia Mare cu soliștii: Ioana Pricop, Ionuț Simam, Ileana Bumbar și Cecilia Bozga, alături de taragotistul Dumitru Dobrican; Ansamblul folcloric profesionist ”Dor Românesc” din Bistrița, cu orchestra condusă de Anghel Urs și soliștii: Oana Matei, Ioan Dordoi, Mirela Petruș, Nicolae Cioancă, Veronica Bălan, Felix Gălan, Cristina Retegan, Ioachim Spânu și Cristina Bugnar. Invitați: Alina Ceuca, Cristina-Livia Scurtu, Bianca Pop, Oana Ardelean, Cornelia Ardelean Archiudean și Ansamblul ”Someșana” din Năsăud.
Prezentatorii Galei Folclorului Românesc „De Ispas la Năsăud”: Oana Matei și Ioan Suciu.
Programul zilei de vinery este următorul: ora 11.00 - Decernare diplome jubiliare „Nunta de Aur 50+” - Sala de festivități a Primăriei orașului Năsăud, ora 11.30 - Vernisajul expoziției de pictură ”Armonii cromatice de mai”, cu lucrări ale artiștilor Cenaclului de Arte Plastice ”I.D. Negulici” din Câmpulung Muscel și ale pictorilor Asociației Localităților și Zonelor Istorice și de Artă din România. La ora 12.30 – „Repetiție de concert”, spectacol omagial dedicat memoriei dirijorului prof. Ioan Cuibuș. Organizator: Clubul Copiilor Năsăud, director Dorian Buia. Ora 13.00- Expoziție de pictură și lansare de carte Virginia Brănescu, sub genericul „Armonii în culori și versuri” la Muzeul Grăniceresc Năsăudean. Organizatori: Cerc Astra oraș Năsăud, președinte Floarea Pleș și Muzeul grăniceresc năsăudean – director Vaida Lucian. Ora 20.00 – Spectacol de muzică ușoară: 7 Pași, Reea Cover Band, Lidia Buble și Compact. Focuri de artificii, urmate de un mix muzical susținut de DJ Horațiu vor încheia această ediţie a sărbătorii.

Comentarii

26/05/17 09:58
Balan Marius- i...

A debutat in fapt POLITIZAREA la cote maxime a ISPASULUI. Au aparut si SFINTII de GHEATA care sunt in viata . Traiasca RSR din UE !!!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5