De vorbă cu ţara

Gh. Mardare

România, Maică bună, spune cine te fură? Turcii, nu, naziştii, nu, ruşii, nu. Atunci cine? Românii. Cum? Românii îi fură pe români? Da, dar nu orice român. Românii aleşi d epopor, demnitari de mare rang, cu studii superioare. Un fel de hoţie ştiinţifică, modernă, care au drept legal să manipuleze banii statului din ţară, cât şi pe cei europeni, cu documente legale, parafate şi ştampilate tot de ei, cu excepţia lui Marian Vanghelie, care nu prea e şcolit, el a furat în prostie de dragul unei amante.
Am văzut pe un post TV, că şefa CSM declara că, în timpul mandatului său, s-au furat o jumătate de miliard de euro, deci o mare realizare şi un mare merit, fapt care i-a prelungit mandatul până când se va reuşi să se fure întreg miliardul.
Oare ce-a făcut doamna mai sus arătată, cu armata de procurori pe care îi are în subordinea sa, de a reuşit să atingă această sumă furată şi care a adus atâtea goluri.
Se spune că unde-i carte multă e şi prostie multă, dar acum putem spune că, unde-i carte multă e şi hoţie multă, aceasta e o minoritate faţă de majoritatea demnitarilor, care sunt corecţi şi îşi respectă jurământul de credinţă pentru care am un respect deosebit. Dar iată că buturuga mică răstoarnă carul mare. Aceşti demnitari au reuşit să răstoarne economia ţării şi s-o îngroape prin băncile străine pe numele lor. Este sigur? Nu ştiu dacă este aşa sau nu, dar până nu faci focul nu iese fum, cel puţin 50% este adevărat şi dacă aceste sume s-ar întoarce în visteria statului ar fi suficiente resurse ca pensiile şi salariile să se dubleze. Nu te grăbi Maică, ce-a mâncat lupul e bun mâncat. Şi ce se întâmplă, Maică bună? Dosare, tone de dosare. DNA – bau-bau.
Mai încearcă unii procurori să mai şteargă de praf câte un dosar (de ochii lumii), le judecă şi le asigură puşcărie la domiciliu, se transformă vilele şi palatele obţinute cu bani furaţi în puşcării. Cu pază şi lacăte? A nu, puşcărie liberă, modernă. Merg periodic la secţia de poliţie, cu maşina de lux, beau o cafea cu comandantul, şi semnează că s-au prezentat. Au dreptul şi la concediu la mare sau la munte. Păi, Maică bună, aşa să tot furi. Pe mine nu mă interesează unde-şi fac propriu-zis pedeapsa, ci unde-s banii. Ei, banii, ţi-am spus, sunt bine îngropaţi şi sunt greu de găsit (Câinii latră, ursul merge).
D-nul Băsescu le spunea odată „băieţii deştepţi”, dar nimeni nu-i mai deştept ca el. Eu îi zic om întruchipat, îl admir că a reuşit în cei opt ani ca preşedinte, prin escrocherie, viclenie, demagogie şi tot ce poate face un şmecher, să pună în practică, pentru a prosti o bună parte din acest popor.
Vezi că ai greşit, domnule, zece ani a fost preşedinte, nu opt. Nu, n-am greşit, Măicuţă, pentru că ultimii doi au fost cei furaţi. S-a aşezat din nou pe scaunul de preşedinte cu un scor de 4% la referendum, a furat şapte milioane patru sute de mii voturi, fără ruşine, cu un tupeu nemaipomenit şi cu o escrocherie nemaiîntâlnită în toată lumea. Aşa a reuşit să-şi asigure un viitor pentru el şi familia lui, cu palate şi moţie, din sudoarea acestui popor şi totodată şi-a asigurat şi libertatea.
Măicuţă, d-nul Băsescu n-a jurat şi el cu mâna pe Biblie? Ei, şi ce dacă a jurat? Ştie că este o vorbă, curva jură şi se cură. Jurământul lor de credinţă se încheie, aşa să-mi ajute Dumnezeu. Da şi unora le-a ajutat din plin, precum şi d-lui Băsescu. Deci, Maică. Dacă vrei să furi, te rogi la Dumnezeu. Stai băiete că nu-i chiar aşa. Nu Dumnezeu le-a ajutat ci diavolul. Dumnezeu te învaţă de bine, să respecţi cele zece porunci. Cei care au furat şi au zis aşa să-mi ajute Dumnezeu, au făcut-o de formalitate, de ochii lumii, de care au uitat când au văzut că au dreptul să manipuleze sacii cu bani.
Domnul Băsescu este asigurat şi prin sistemul lui de escroc, nu-i pasă că are zeci de dosare. Îi are la mână pe toţi cei care vor să-l judece. Le-a şi spus: intru eu în puşcărie, veniţi şi voi după mine, că eu v-am pus acolo. Deci, nimeni nu are curaj să-i şteargă de praf vreun dosar. Aşa că e un mister pe care nu-l poate deznoda nimeni.
Da, Măicuţă, mai am o întrebare; este adevărat că foarte mulţi condamnaţi de către Justiţia Română s-au adresat tribunalului european şi au avut câştig de cauză, iar Guvernul Român trebuie să plătească sume imense de bani celor care au fost condamnaţi pe nedrept. Deci, noi plătim greşelile judecătorilor sau poate ori mai fi şi greşeli voite. Parcă Constituţia spune că, cine greşeşte, plăteşte. Bine, şi ce propui? Să plătească judecătorul care a dat sentinţa şi să-şi depună mandatul de judecător. Domnule, Justiţia este independentă. Da, şi are voie să se joace cu libertatea unor oameni nevinovaţi? Are voie? Şi ce-i de făcut, Măicuţă? Răbdare, răbdare şi tutun, pardon, răbdarea a rămas singură, fără tutun, pentru că este interzis prin lege votată de Parlament. Parlamentul a dezbătut şi votat aproape toate proiectele.
Eu, Măicuţă, rămân optimist şi sper în voinţa lui Dumnezeu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5