De vorbă cu scriitorul medic Victor Coroianu (Germania)

Victor Coroianu s-a născut la Braşov, în anul 1920, ca fiu de militar. Copilăria şi adolescenţa şi le-a petrecut în Secuime. A studiat medicina la Cluj, a fost asistent universitar al profesorului Goia. Comprimat de regim în 1948 ca necomunist a fost nevoit să se mute la Sibiu, unde a funcţionat ca internist într-un spital.

Datorită persecuţiilor suferite de familie, în 1975 a reuşit să fugă în străinătate cu soţia şi o parte din copii, stabilindu-se în Germania, unde a lucrat ca medic primar în spital. A făcut multe excursii de studii, înconjurând globul. Trăieşte în Germania şi California ca pensionar şi scriitor. Este autorul volumelor: La nord de Tahiti (tradus şi în limba germană), Aprilie în Auckland, Via Negra, Hippocrate, am jurat strâmb?, iar volumele: între indieni şi trapperi, Drumul spre soare, Indieni.

Triburi şi Şefi se găsesc sub tipar.

••» y\

l. In romanul memorialistic Intre bisturiu şi stetoscop, vorbiţi şi despre profesorii Dvs. de la Medicina clujeană din perioada interbelică. Aş vrea să adăugaţi câteva linii de portret la Victor Papilian.

In legătură cu prof. Victor Papilian, marele nostru maestru, violonist, scriitor, director de operă şi teatru la Cluj, iniţiatorul Orchestrei studenţilor în medicină, creator de şcoală de anatomişti, scriitor ştiinţific nu numai de lucrări şi comunicări ştiinţifice, dar şi de volume (Anatomia, Osteologia, Angeologia, Tratat de disecţie) care au fost folosite nu numai de noi clujenii, dar şi de celelalte facultăţi din ţară, care le folosesc şi acum prin reeditarea de către foştii săi colaboratori şi elevi.

A fost o figură distinsă, un veritabil academician, plin de humor, de ironii, spirit practic, cu o aparenţă elegantă şi distinsă în halatul său violet, care-i acoperea halatul alb, cu zâmbetul său fin şi ironic, care te atrăgea, te speria dar îl respectai, chiar şi atunci când nu puteai răspunde prompt şi corect la întrebările puse pe întuneric la proiecţiile sale de Anatomie topografică. Multe scene comice le-am trăit împreună cu generaţia, care am început medicina în anul 1938.

In volumul meu, cred că am redat câteva scene legate de colegul nostru Emil Ţereanu, zis Ţiri, fostul mare jucător de football din echipa „U", care pe vremea aceea era fruntaşă pe ţară, având mii de admiratori sportivi. Clujul era cu ei. Se mai purta şapca roşie, după modelul asociaţiilor studenţeşti din Germania şi defilam prin străzile Clujului, cu ele la marşul absolvenţilor.

Papilian a avut un program ciudat de viaţă şi de activitate. Se scula dimineaţa la ora 4-5, dar nu singur ci cu toată familia (fiul Victoraş devenit mai târziu anatomopatolog şi conferenţiar, dar a murit devreme şi fiica Michaela -zisă Dudu, care mi-a fost colegă în clinica Prof. Ion Goia, dar prin căsătoria cu vărul soţiei mele, Sandu Stoichiţia, au plecat cu o bursă la Paris, unde sub influenţa soţului a trebuit să joace pe linia partidului comunist, deşi ca studentă a

fost legionară. Viaţa lor la Paris n-a fost roză, au avut dificultăţi financiare, mai ales când li s-a născut acolo şi fiul Săndulete - astăzi scriitor cu numele de Papilian şi colaborator la Radio France).

Dificultăţile s-au înăsprit, atunci când la fostul Institut Român din Fontanay aux Rose, de la marginea Parisului, înfiinţat de N. lorga şi care devenise un cămin pentru exilaţii români, au început luptele, certurile şi scandalurile dintre cei care reprezentau ambasada republicii române şi foştii legionari şi exilaţi români. Totul s-a soldat cu eliminarea comuniştilor din Franţa, a celor 6 membrii intelectuali, ataşaţi politic ambasadei. Nu s-au întors toţi în ţară; unii au cerut azil în Italia (Dumitrescu). Dar asta e o poveste mai lungă, plină de drame, de divorţuri, copii fugiţi în vest etc.

Pe profesorul Papilian 1-am cunoscut de mai aproape, venind sus la munte la Oaşa, unde exista o colonie de ardeleni distinşi şi unde socrul meu (prof. univ. losif Stoichiţa) între alţii, a avut o casă de vânătoare, unde şi M. Sadoveanu avea o vilă donată lui „La Bradul Strâmb" de Ionel Pop fostul ministru al Ardealului după retrocedarea Transilvaniei, nepotul lui luliu Maniu.

E îngropat în cimitirul din Blaj. Pe profesor 1-am întâlnit şi după ieşirea lui din închisoare, când a venit la noi la Sibiu, şi ne-am plimbat prin marea grădină a casei noastre, povestindu-mi şi mărturisindu-mi multe din suferinţele sale, ca fost social-democrat, adept a lui Titel Petrescu, cu care era prieten din Paris.

Multe amănunte le cunoaşte mai bine colegul meu Liviu Morariu, care a lucrat ca asistent la el la Institut şi a fost şi el membru social-democrat - Titel Petrescu, fapt pentru care a fost şi comprimat din funcţie în anul 1948-1949, împreună cu alţi peste 500 de medici, dintre care am fost şi eu. N-am vrut să ne ataşăm putregaiului moral. Liviu Morariu cunoaşte şi aspecte din viaţa lui sentimentală, dragostea faţă de o frumuseţe tuberculoasă (d-na Gherghinescu) din Braşov, pentru care concura cu Lucian Blaga.

2. Cum aţi fost atras de literatură?

Din liceul Sf. Nicolae din Gheorgheni-Ciuc, m-a atras literatura noastră şi cea mondială, am condus cercul literar din liceu, am scris şi o piesă de teatru „Clas 8-a" pe care am jucat-o în cadrul culturalizării Secuimii şi satelor româneşti, am fost trimis la Concursurile Tinerimii române din Bucureşti -1938, de către profesorul Teodor Chindea, directorul şi scriitorul, de unde m-am întors cu un premiu. După terminarea facultăţii, cu un premiu acordat pentru o lucrare ştiinţifică, care mi-a devenit şi teza de doctorat (Influenţa mediului extern asupra fenotipului uman), o lucrare care a precedat ca şi idei, cu 60 de ani ceea ce încercăm să facem noi în contra nefastei influenţe a climatului poluat. Am continuat să scriu, în afară de multe lucrări ştiinţifice publicate în Germania şi Franţa (am fost membru al Soc. Franceze de Gastroenterologie şi membru al Soc. Internaţionale de Psihiatrie socială, în cadrul cărora am prezentat lucrări originale). Pe atunci am scris scurte jurnale din trăirile mele ca medic. Volumul întreg netipărit, mi-a rămas acolo, când am fugit în 1975 din ţară. Ceea ce m-a impresionat însă puternic şi m-a impulsionat să scriu, a fost o excursie în Polinezia Franceză, la Tahiti şi insula Moorea, unde peisajul, climatul, oamenii sinceri şi simplii, trecutul legat de Gauguin, muzeul lui, picturile sale etc., nu mi-au dat pace.

Când am revenit în California, m-am apucat de scris şi aşa, în

câteva săptămâni am ajuns să termin: „La nord de Tahiti" (tradus în germană şi engleză). Al doilea volum Aprilie în Aukland, 1-am scris după întoarcerea noastră din Noua Zeelandă, conceput şi elaborat tot în plăcutele primăveri din California, unde ne petreceam câteva luni pe an.

Restul volumelor, sunt un ciclu de memorialistică, începând cu copilăria şi adolescenţa mea „Ultimul cartuş din tranşee", tradus şi în limba maghiară, pe urmă „între dragoste şi datorie", perioada studenţiei din Cluj şi Sibiul refugiului, pe urmă „Intre bisturiu şi stetoscop" ca medic şi ofiţer pe front, „Hipocrate am jurat strâmb?" - viaţa mea de medic în exil, în Germania, după care au urmat atracţia mea faţă de indieni, a căror cultură şi viaţă am cunoscut-o în USA (Indienii. Triburi şi şefi - Antologie, între indieni şi trapperi - viaţa unui vânător făgărăşan în pădurile Canadei, Omule alb ascultă-mă - traduceri din lirica şi proza indiană), continuată de „Via Negra" - viaţa aventuroasă a unui sculptor român surdo-mut în Africa şi Tailanda, „Dincolo de orizonturi" - călătoriile noastre prin lume, „Ultimele cuvinte ale oamenilor iluştrii" - un lexicon, cu peste 600 de oameni, figuri istorice, „Ena. Lungul drum spre Laguna Hills", „America mea",

„Călătorii pe două continente" traducere din limba germană, „Sibiu 1790 -- primul ghid turistic din România", lansat cu ocazia Sibiului capitală culturală.

Am fost ales de către Institutul Biografic American - în 2003 ca şi Research Felow, pe urmă Editor Corespondent pentru Contemporary Who's Who, acordându-mi-se şi Medalia Ordinului ambasadorilor internaţionali 2007, ca să fiu publicat cu biografia mea în două volume americane: „The International Directory of Distinguished Leadership" - pag. 38 din anul 2003 şi în „Contemporary Who's Who" - pag. 88, din 2002-2003.

Am colaborat cu câteva capitole la volumele 1-3, „Maramureş. Mândria şi durerea noastră", a d-nei Terezia B. Tătaru, sunt colaborator şi membru al Comitetului de redacţie al revistei culturale „Şcoala Noastră" din Miercurea-Ciuc şi membru a Soc. Medicilor scriitori, cu biografia şi opera literară publicată în volumul „Medicii scriitori români" 2002. Am colaborat la volumul lui Florea Marin „Medicina Clujeană", fiind citat de mai multe ori şi în celelalte volume scrise de Florea Marin despre Şcoala Medicală din Cluj.

Tind şi sunt atras spre literatura călătoriilor, care nu e fantezistă, vrea să fie sinceră şi să fie utilă tuturor care vor să rătăcească prin lume şi să găsească aspecte pe care nu le vezi şi nu le trăieşti uşor.

Volumul de poezii: „în lunca Frumoasei" nu o să-1 public niciodată, el reprezentând cele mai frumoase şi mai plăcute veri petrecute sus la munte la Oaşa, în vilele care datorită comuniştilor au dispărut toate sub apa barajului construit.

3. Ştiu că v-aţi întocmit un dosar pentru a fi primit în Uniunea Scriitorilor din România. Sunt bucuros eu însumi că mi-aţi solicitat o recomandare.

Referitor la acceptarea mea în Soc. Scriitorilor Români, vă pot spune sincer că am fost profund deziluzionat. Deşi am anexat toate cele 3 referinţe frumoase, acordate de scriitori cunoscuţi, deşi am dat coperta tuturor volumelor publicate, anexat 3 volume mai caracteristice mie, totuşi nu am fost acceptat.

Soc. Scriitorilor din Bucureşti, conform tradiţiilor primitive ale dâmboviţenilor, nu mi-a comunicat nimic în scris, cum dealtfel nici d-nei Terezia B. Tătaru, după 2 ani de aşteptări inutile.

Am scris şi mai corectez la volumul „Fantoma din strada Negoi 15. Lumea de dincolo".