De la jertfa lui Dumnezeu pentru oameni la dăinuirea jertfei oamenilor pentru Dumnezeu

Comunismul a fost o boală distructivă adusă în ţara noastră de tancurile sovietice. Ca ideologie, el şi-a propus să realizeze – zice-se – „visul de aur al omenirii”. Scopul acesta însemna desfiinţarea exploatării omului, egala împărţire a bunurilor, dispariţia religiilor, ţelul urmărit fiind obţinerea „omului nou” care, însă, s-a dovedit a fi o utopie. S-a vrut să se ajungă la renunţarea chipului divin din semen recurgându-se la teroare, la spionarea aproapelui, la minciună, abolirea vechilor tradiţii. A fost desfiinţată Monarhia, despărțită Biserica de Stat, laicizat învăţământul, după care s-a trecut la anihilarea intelectualităţii ţării. S-a ajuns până acolo încât maşinile Securităţii au adunat în lagăre şi închisori mii şi mii de oameni: preoţi, profesori, avocaţi, moşieri, plugari fruntaşi. Nu putem să nu rămânem înfricoşaţi şi astăzi de anii grei de osândă a celor condamnaţi. Când închisorile politice au devenit neîncăpătoare, coloniile de muncă, lagărele de muncă forţată şi până la întinsul Canal Dunăre-Marea Neagră şi-au îndeplinit rolul lor sinistru.
Fie că este vorba de acest spaţiu torţionar sau despre Piteştiul, Aiudul, Gherla, Sighetul (şi alte asemenea) cu mormintele fără cruce sau a celor împuşcaţi pe dealuri, margini de sate şi păduri, adevărate fabrici de omorât suflete nevinovate româneşti, toate demască faţa nevăzută a socialismului bolşevic.
Încă o dată se dovedeşte că părintele şi prietenul meu, Vasile Rus, parohul ortodox din Nepos, a avut fericita idee de a mai scoate la iveală şi a închina o (altă) carte „amintirii jertfei şi suferinţei membrilor organizaţiei anticomuniste Gărzile Libertăţii din Delureni (comuna Urmeniş, în timpul respectiv făcea parte din judeţul Mureş), judeţul Bistriţa-Năsăud.
Judeţul Bistriţa-Năsăud se numără printre judeţele de „frunte” (dacă se poate spune aşa) unde au activat mişcări anticomuniste, dar a căror conducători şi membri au căzut jertfă pe altarul libertăţii şi iubirii de Dumnezeu. Amintim aici (printre atâtea alte multe exemple cunoscute şi necunoscute de mulţi) de:
- Liga Naţională Creştină cu liderii ei: locotenentul Leonida Bodiu din Poiana-Ilvei, primarul Toader Dumitru din Rebra (bunicul părintelui Vasile Rus) şi Burdeţ Ioan din Rebrişoara care au fost împuşcaţi la data de 24 iunie 1949 pe Dealul Crucii. După 60 de ani de la săvârşirea crimelor, în ziua de 24 iunie 2009, rămăşiţele pământeşti ale celor trei martiri au fost reînhumate în Cimitirul din municipiul Bistriţa, cu onoruri militare, după ce au fost descoperite în mormântul comun din Dealul Crucii, în urma acţiunii de căutare a gropii comune, în zilele de 27 şi 28 aprilie 2009, de un colectiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) condus de arheologul de aleasă omenie, Dr. Gheorghe Petrov.
- Moroşanul Gheorghe Paşca care a acţionat la poalele Munţilor Ţibleşului, începând cu anul 1952, de la hotarele comunei Romuli până pe Valea Bichigiului.
- Martirii regimului comunist din Hălmăsău (comuna Spermezeu): Cristurean Vasile - 19 ani, Căienar Simion - 23 ani, Căienar Valer – 23 ani, Ioan Pop - 23 ani, Petruț Constantin - 25 ani și Gavrilă Burzo - 65 ani.
- Tânărul Tahâş Flore din Sângeorz-Băi.
Cartea fiind prefaţată de autor, este împărţită în două perioade: 1948-1952 şi 1953-1964, urmează apoi un capitol intitulat „În prezent” cu mărturii al celor care şi-au mai adus aminte de cele întâmplate, apoi fireştile concluzii. Mai este în carte şi un capitol cu actele facsimile după documentele-mărturie de la CNSAS, încheind cu fireasca bibliografie necesară oricărui demers istoriografic.
Perioada 1948-1952 este structurată astfel:
- Constituirea organizaţiei Gărzile Libertăţii din Delureni
- Primele şedinţe şi recrutarea membrilor
- Arestările din 1949 şi fuga lui Alexandru Stupinean
- Tovărăşia cu Alexa Cătinean
- Arestarea lui Alexandru Stupinean
Perioada 1953-1964 cuprinde:
- Arestările din 1953
- Condamnarea lui Alexandru Stupinean şi a susţinătorilor săi
- Decretul 310 din anul 1964.
Trebuie spus că în anul 2018 toţi membrii organizaţiei nu mai sunt în viaţă. Urmaşii lor au făcut demersurile necesare la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) pentru a intra în posesia „dosarelor-mărturisitoare”, această dorinţă împlinindu-se în anul 2017. Ele au fost încredinţate părintelui Vasile Rus pentru a scrie povestea lor. Îmi permit şi eu, autorul acestor rânduri, să depun mărturie, că mi-au trecut prin mână câteva documente de la arhivele din Cluj care dovedeau lupta acestor martiri pentru libertate, dăruindu-le familiei prin intermediul părintelui.
Prin toată această muncă, care ştiu că nu este deloc uşoară, părintele a scos în evidenţă faptele de curaj ale acestor oameni care au rămas şi vor rămâne veşnic întipărite în memoria colectivă a comunităţii din Delureni. Dar şi a tuturor românilor oriunde s-ar afla. Curajul lor nu a fost, nu trebuie să fie uitat, pentru că au mărturisit pentru adevăr şi libertate în anii grei ai bolşevismului, plătind cu ani grei de temniţă.
Nu-i de mirare că în acel secol trecut, în care diavolul luând chipul comunismului sub diferite chipuri precum Petru Groza, Gheorghiu-Dej, Sadoveanu, Pauker, Luca, Nicolski, Drăghici, Ţurcanu, Patriciu, Ceauşescu, Postelnicu, Iliescu şi atâţia alţii, au instaurat acea perioadă de teroare manifestată cu bâta, dar şi cu condeiul, pentru a-şi întreţine obrazul gros al nesimţirii. Cartea părintelui se înscrie în vasta epopee istorică şi spirituală a rezistenţei creştine anticomuniste din România secolului trecut. Şi totuşi, se tinde, se doreşte de către urmaşi acestor personaje sinistre pentru istoria noastră, adică lăstarii lor, să cultive în sufletul opiniei publice de astăzi uitarea sau desconsiderarea trecutului recent anticomunist. Şi ca exemplu, cel mai concludent – zic, este refuzul celor „cu obraz gros care cu cheltuială se ţine de poporul român”, trimişi de naţia română în forul suprem al ţării, votând împotriva instituirii Zilei Luptătorului Anticomunist din Munţii României (da, am scris cu litere mari, că merită). Sau să fim în ton cu vorbele recente rostite de părintele Necula la Bistriţa: „îi cam doare în şpiţ pe tovarăşii de luptătorii anticomunişti!”.
Privită din toate punctele de vedere, cartea de faţă expune, parcă are ca model, istoria israeliţilor care au rătăcit patruzeci de ani prin pustiu până ce Domnul i-a condus în Ţara Sfântă.
Mesajul cărţii se dovedeşte a fi un elogiu al celor care s-au străduit cu preţul vieţii lor să nu întineze demnitatea românească de totdeauna.
Nădăjduim că acest demers al părintelui îşi va aduce şi el mica lui contribuţie la mai dreapta pomenire a martirilor români ai secolul 20, care ne-au reamintit pe viu şi cu literă de sânge, în acest târziu al istoriei, ştiindu-se despre creştinism că s-a născut din jertfa lui Dumnezeu pentru oameni şi a dăinuit prin jertfa oamenilor pentru Dumnezeu.