De ieşi gazdă până-n pragu. Colindele au răsunat la Spermezeu

Pe Valea Ţibleşului sărbătorile, mai ales Crăciunul, au un farmec aparte, care vine din inimile sincere de copii, dar şi tradiţiile îmbinate cu respectul deosebit acordat de întreaga comunitate. Sărbători de poveste, cu Ansamblul Ţibleşul, coordonat de Alexandru şi Mariana Deneş.
Anul acesta au participat la cea de-a VII-a ediţie a festivalului „De ieşi gazdă până-n pragu…” ansamblurile folclorice Someşul Beclean, Mioriţa Căianu Mic, Glanetaşul – Agrieş, Mărişana – Mărişel (Cluj), Teatrul Nescris din Rodna, Ţibleşul – Spermezeu şi grupul de colindători al Parohiei Ortodoxe Spermezeu păstorită de părintele Simion Buta, invitate de onoare au fost Suzana şi Daciana Vlad din Maramureş, organizatori Consiliul Local şi Primăria Spermezeu, director artistic al festivalului – Alexandru Deneş.
„Ca în fiecare an, organizatorii ne-au surprins plăcut invitând numeroase ansambluri folclorice, grupuri de colindători și artiști, care au adus pe scena Căminului Cultural din localitatea Spermezeu frumoasele colinde, tradiții și obiceiuri specifice zonei din care au venit ”, a declarat primarul Sorin Hognogi. Prezentarea spectacolului a fost realizată de Grigore Sâmboan, iar în sală a fost şi prof. dr. Mircea Câmpean de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, partener în eveniment. Felicitări organizatorilor !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5