De când Sfântul Gheorghe este ocrotitorul Căilor Ferate Române?

Se afirmă că poporul român s-a născut creştin. Însuşi Sfântul Andrei, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus Hristos, a propovăduit cuvântul sacru al Evangheliilor pe teritoriul ţării noastre, în ţinuturile Dobrogei. De-a lungul secolelor, spiritul creştin s-a inoculat şi a rămas nealterat în conştiinţa românilor, influenţând atât devenirea lor spirituală, cât şi istorică.

Este bine cunoscut obiceiul breslelor de odinioară de a-şi alege ca protector un Sfânt din calendarul creştin-ortodox. Şefii feroviari au băgat pe gât ceferiştilor un sfânt militar. Întâmplarea a făcut ca decretul de înfiinţare a primei administraţii a Căilor Ferate Române să apară la 23 aprilie 1880, zi în care ortodocşii îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, astfel încât acesta a fost ales ca protector al CFR. Cu toate că marea masă a ceferiştilor nu agreează acesta, iată un scurt istoric.

Vestitul şi marele Mucenic Gheorghe a trăit în vremea împăratului roman Diocleţian. S-a născut în Capadocia, din părinţi creştin. Rămas fără tată în copilărie, Sfântul s-a mutat cu mama sa în Palestina. Datorită ambiţiei şi marii sale priceperi, tânărul Gheorghe a îmbrăţişat slujba armelor. S-a făcut preţuit şi a ajuns conducător de oaste în garda imperială.

În anul 303, împăratul a dat un decret prin care toţi creştinii erau obligaţi să se lepede forţat de dreapta credinţă în Hristos şi să se închine la zei. În cazul refuzului, aceştia erau torturaţi şi ucişi. Dar tânărul Gheorghe a mărturisit deschis, în faţa întregii curţi împărăteşti, că este şi va rămâne creştin. A fost supus la chinuri inimaginabile: lovit cu suliţa, bătut la tălpi, strivit cu lespezi de piatră aşezate pe piept, chinuit pe roată, aruncat în groapa cu var, silit să poarte încălţăminte din cuie, obligat să bea otravă, bătut cu bestialitate. Toate acestea el le-a îndurat cu o răbdare extraordinară. Văzând tăria credinţei lui, cei de faţă s-au convertit la creştinism, depărtându-se de idolatrie.

Suferinţele îndurate l-au purificat sufleteşte, dându-i puteri duhovniceşti, luminate. Se spune că, în temniţă fiind, atingându-se de un mort, acesta pe loc a înviat. Însăşi împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, s-a convertit la creştinism şi şi-a mărturisit credinţa în Mântuitorul Hristos. Împăratul, orbit de furie, a dat poruncă să li se taie capetele amândurora. Împărăteasa, slăbită fiind, a murit înainte de a ajunge la locul execuţiei.

În acea zi de 23 aprilie în care a fost ucis, Sfântul Gheorghe şi-a înălţat sufletul său nobil spre Dumnezeu, primind cununa muceniciei.

Judecaţi dumneavoastră, iubiţi ceferişti români, ce are comun acest sfânt militar cu noi? Cu toate acestea noi îl cinstim, dar nu este ceferist.