CUVIOASA MAICĂ PARASCHIVA

Biserica – instituţia sfântă întemeiată de Hristos în vederea mântuirii şi sfinţirii – prin propovăduirea înaltelor sale învăţături, tinde să înnobileze sufletul credincioşilor, să purifice moravurile, să desăvârşească portretul vieţii spirituale după modelul ideal care este Mântuitorul Iisus. Biserica cuprinde obştea credincioşilor de pe pământ care luptă cu păcatul pentru desăvârşirea vieţii lor duhovniceşti şi de aceea se numeşte Biserica luptătoare. Iar totalitatea credincioşilor care au trecut din această viaţă, înarmaţi cu credinţa şi nădejdea în Dumnezeu, încălziţi de focul dragostei dumnezeieşti şi împodobiţi cu fapte bune primind în ceruri „cununa dreptăţii” (II Timotei 4,8), se numeşte Biserica triumfătoare sau Biserica cerească. Amândouă alcătuiesc acelaşi trup tainic al lui Hristos. Ele sunt legate prin iubire, care se vădeşte printr-un neîncetat schimb de bunuri duhovniceşti, de o parte şi de alta, cum ar fi rugăciunile celor vii pentru cei morţi şi mijlocirea sfinţilor adormiţi pentru cei ce sunt încă în această viaţă. Aşa cum suntem în comuniune cu Domnul nostru Iisus Hristos, tot aşa suntem în legătură şi cu sfinţii din cer, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel: „… voi v’aţi apropiat de muntele Sionului şi de cetatea Dumnezeului-Celui-Viu, de Ierusalimul ceresc şi de zeci de mii de îngeri în sărbătorească adunare, şi de adunarea întâilor născuţi care sunt scrişi în ceruri,şi de dumnezeu judecător al tuturor, şi de duhurile drepţilor ajunşi la desăvârşire” (Evrei 12, 22 – 23). Iar fericitul Augustin spune: „Sufletele credincioşilor care au murit, nu sunt despărţite de Biserică… Ele sunt mădulare ale lui Hristos”. Această legătură, comuniunea aceasta de viaţă care uneşte pe toţi creştinii portă numele de comuniunea sfinţilor.

Sfinţii sunt culmile cele mai strălucitore ale obştii credincioşilor care, prin har şi virtute, au atins desăvârşirea morală, făcând din persoana lor o capodoperă de viaţă creştină. Ei au excelat prin curăţie, răbdare, smerenie, iubire de Dumnezeu şi de aproapele, fiind tot atâtea modele de trăire duhovnicească. Sfântul priveşte pământul numai ca pe un prilej de cucerire a cerului, iar moartea este pentru el moment de fericită întâlnire cu Creatorul.

Sfinţii sunt prietenii lui Hristos, fii şi moştenitori ai lui Dumnezeu, După cum spune Sf. Evanghelist Ioan: „Dar celor câţi L-au primit, are cred în numele Lui, le-a dat putere să devină fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1,12). Iar Sfântul Apostol Pavel spune: „În felul acesta, tu numai eşti rob, ci fiu; iar dacă eşti fiu, eşti şi moştenito ral lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos” (Galateni 4, 7).

Stând în nemijlocita apropiere a lui Dumnezeu, sfinţii sunt ocrotitorii noştri în ceruri, mijlocind neîncetat pentru noi la Părintele luminilor.

Vieţile sfinţilor sunt un izvor nepreţuit de îndrumare pentru desăvârşirea vieţii noastre duhovniceşti. De aceea Biserică ne îndeamnă să dăm cinstire sfinţilor, după cuvântul Sf. Apostol Pavel: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, cei ce v’au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; la a căror săvârşire luând seama, urmaţi-le credinţa” (Evrei 13,7). În ceata numeroasă a sfinţilor străluceşte Cuvioasa Maică Paraschiva, pe care o sărbătorim astăzi.

*

* *

Sfânta Cuvioasă Paraschiva s-a născut în satul Epivat din Tracia, aproape de Constantinopol, din părinţi evlavioşi şi de neam ales. În sufletul ei ardea puternic flacăra iubirii de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Încă de la o vârstă fragedă îşi găseşte fericirea în post şi rugăciune şi făcând acte de milostenie. Nu odată s-a dezbrăcat de hainele ei şi le-a dat săracilor, îmbrăcând ea hainele acestora, ceea ce i-a atras mustrarea părinţilor. În sinea ei nutrea dorinţa de a se retrage din lume în singurătate alături de Domnul. Părăseşte casa părintească şi se îndreaptă către locurile sfinte pentru a umbla pe urmele paşilor lui Iisus. În drum , se opreşte l a Constantinopol. Trăieşte câtva timp în sihăstriile Traciei apoi trece în Iraclea din Pont şi,în sfârşit, se duce în pustiul Iordanului, după ce , mai întâi, vizitează Cetatea Sfântă. În pustiul Iordanului vieţuieşte într-o mănăstire de călugăriţe până la vârsta de 25 d ani. Aici, urmând pilda marelui prooroc Ioan Botezătorul, a trăit în înfrânare, rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu fapte bune.

Spre sfârşitul vieţii, în urma unei întâmplări minunate, Cuvioasa Paraschiva se întoarce în ţinutul Epivatului. Se opreşte la Constantinopol unde vizitează măreaţa catedrală Sfânta Sofia, apoi biserica Vlaherne închinată Maicii Domnului. Soseşte în satul său natal, petrecând doi ani în biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel unde se nevoieşte întru smerenie, pocăinţă şi asprimile postului.

Timpul în care a vieţuit Cuvioasa Paraschiva nu este cunoscut cu precizie. Din panegiricul unui scriitor bizantin în care se aduc laude patriarhului Mihail Cerularie aflăm că, pe timpul acestuia, fratele Cuvioasei ,Eutimie, era episcop în Madit. Prin urmare, Sfânta a trăit în acest timp adică începutul secolului al XI – lea, iar trecerea ei la cele veşnice a fost pe la anul 1050. După moarte, trupul ei a fost într-un loc necunoscut, aproape de ţărmul mării.

Sfintele ei moaşte au fost descoperite în chip minunat. Murind un corăbier în călătorie pe marea Marmara şi săpându-i-se mormântul aproape de ţărmul mării, groparii au aflat la o adâncime destul de mare un trup neputrezit. Semne neîndoielnice au arătat că acel trup este al Cuvioasei Paraschiva. Apoi sfintele ei moaşte au fost aşezate cu mare cinste în biserica Sfinţii Apostoli din satul Epivat.

Faima moaştelor Sfintei Cuvioase a determinat pe Ioan Asan II, împăratul româno-bulgarilor, să le ducă în capitala imperiului Târnovo. Pe la anul 1393 cetatea este ocupată de turci, care vor dărui moaştele domnitorului român Mircea cel Bătrân. După lupta de la Nicopole, unde voievodul român s-a împotrivit turcilor, moaştele cuvioasei Paraschiva au fost date despoţilor sârbi şi duse la belgrad. De aici vor ajunge la Constantinopol. În anul 1641 binecredinciosul voivod şi domn al Moldovei Vasile Lupu le-a primit de la Patriarhia ecumenică, plătind datoriile acesteia către sultanul Murad al IV – lea şi le-a aşezat cu mare cinste în biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, în ziua de 14 octombrie 1641. astăzi moaştele Cuvioasei Paraschiva se află în catedrala mitropolitană din capitala Moldovei – de dincoace de Prut.

Nenumărate minuni au fost săvârşite la racla cu moaştele Cuvioasei Paraschiva. Mulţi bolnavi şi neputincioşi, alergând aici cu credinţă, şi-au dobândit vindecarea. Multe nenorociri au fost oprite şi balsam de mângâieri sufleteşti s-a împărtăşit credincioşilor.

Ţinând seama de evlavia manifestată de clerul şi credincioşii din toate zonele ţării faţă de Cuvioasa Maică Paraschiva, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la 28 februarie 1950, a hotărât să i se dea cuvenita cinstire. În ziua de 14 octombrie 1955 s-a desfăşurat la Iaşi, cu un fast deosebit, solemnitatea generalizării cultului Sfintei Paraschiva în întreaga Biserică Ortodoxă Română.

*

* *

Sfinţii, călăuzitorii noştri pe căile desăvârşirii, trebuie cinstiţi după vrednicie. Să avem necontenit în faţă pilda vieţii lor; aceasta ne va ajuta să ne apropiem de ţinta supremă – Hristos. Lui să-I încredinţăm toate gândurile şi dorinţele inimii noastre. Să fim în permanentă concordanţă cu preceptele evanghelice căci, El este o pentru noi certitudinea desăvârşirii noastre sufleteşti şi a mântuirii.

Sărbătorind astăzi amintirea Cuvioasei Maici Paraschiva, să ne străduim a urma pilda vieţii ei de iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, pentru a ne face şi noi părtaşi la cinstea şi răsplata drepţilor în locaşurile fericirii veşnice.

În fugara noastră călătorie pe marea acestei vieţi trecătoare, ori de câte ori vom fi cuprinşi de nevoi, să rugăm pe Cuvioasa Maică Paraschiva să mijlocească pentru noi ajutor şi binecuvântare de Părintele luminilor.

Preot George Marica