Cuvânt cu ocazia lansării volumului de poezie

Aş începe cu mulţumirile mele pentru cei care m-au sprijinit moral şi financiar să tipăresc acest volum, şi anume: Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, prin domnul director Nicolae Gălăţean şi domnul Ioan Pintea, Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa, prin domnul director Alexandru Câţcăuan, în colaborare cu domnul Virgil Raţiu, director al Editurii Aletheia, precum şi Editurii Karuna, prin domnul Tiberiu Irimia, care a avut multă înţelegere în stabilirea preţului de tipărire a volumului.

Mulţumesc domnului Nicolae Băciuţ, director al editurii din Târgu Mureş, care a prefaţat volumul cu aceeaşi înţelegere.

Mulţumesc revistelor şi ziarelor care m-au publicat de-a lungul anilor, în mod special revistei „Luceafărul” Bucureşti şi ziarului „Răsunetul” Bistriţa, precum şi revistelor „Mişcarea Literară” şi „Revista Ilustrată” din Bistriţa care, în ultimele numere, au publicat pagini întregi din acest volum.

Doresc să mulţumesc şi celor care astăzi au făcut aprecieri despre acest volum: Ion Moise, Ioan Pintea, Virgil Raţiu, Olimpiu Nuşfelean, Gavril Moldovan, Titus Zăgrean şi Ioan Gordan. Mai mult, mulţumesc soţiei mele care a fost înţelegătoare pentru că poeţii au în genă şi puţină nebunie, iar dacă nu eşti înţeles poţi fi perceput altfel.

Despre mine şi poezie aş putea spune că scriu de când mă ştiu dar nu am publicat în volum fiindcă nu am avut timp şi din alte motive, mai ales pentru că nu am fugit niciodată după titluri şi funcţii, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Se spune că poeţii sunt apreciaţi mai mult după moarte, vorba lui Ştefan Octavian Iosif şi Dimitrie Anghel, care spun într-o poezie: „Ce oameni cumsecade sunt poeţii/ Cei morţi, bineînţeles, cei ce trăiesc/ Aştept să moară ca să-i preţuiesc/ O Parcelor, lungiţi-mi firul vieţii”.

Eu am scris mai mult din plăcere şi din nevoia de comunicare, atunci când aveam ceva de spus, fiindcă dacă nu ai nimic de spus degeaba scrii, cum spune marele Eminescu, pentru că trebuie să fii suflet în sufletul neamului tău, aşa cum considera George Coşbuc.

Mă gândeam că prin ceea ce scriu aş putea contribui şi eu la mişcarea mecanismului complicat al acestei lumi, după cum spunea poetul Alexandru Vlahuţă: „Şi-s fericit c-am fost o clipă-n stare/ Să simt în marea lumii simfonie/ A visurilor mele întrupare”.

Şi în acest fel am încercat să trăiesc poetic pe acest pământ, cum precizează domnul Nicolae Băciuţ în prefaţa volumului.

Mulţumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat acest har de a trăi poetic această viaţă.

În încheiere, mulţumesc din suflet tuturor celor prezenţi la această lansare de carte şi cu permisiunea dumneavoastră voi citi din volum poeziile: „Univers nociv” şi „Echilibru”.

Ioan Borşa