”Cunoașterea face diferența, cultura unește”

Prof. Doina Petrean, membru în echipa de proiect

Poate fi cel mai cel mai bun titlu de articol pentru tot ceea ce s-a întâmplat în săptamâna 23-28 februarie, în Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița.

”A fost o săptămână cât un an”, dacă ţinem cont de țările implicate în proiectul UNESCO HERITAGE, profesorii și elevii colegiului nostru, dar mai ales de multitudinea activităților, întâlnirilor, vizitelor, evenimentelor și, de ce nu, surprizelor pregătite cu minuțiozitate de întreaga echipă a proiectului.

Toate activitățile sau Sesiunile de formare și învățare au debutat, în sala festivă, cu un cuvânt de bun venit adresat oaspeților de către directorul Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu”, profesorul Constantin Rus.

Prima zi a însemnat o sesiune de formare pe o temă generoasă, aceea a patrimoniului UNESCO tangibil și intangibil din toate cele 7 țări implicate în proiect.

Elevii Andreea Cifor, Emilia Hangan, Corina Todoran, Tatiana Zăpârțan, coordonați de înv. Dalia Chira, au adus în fața partenerilor noștri, o prezentare PPT, cu cele 14 obiective din țara noastră, aflate pe lista patrimoniului UNESCO.

Prezentarea Presi, realizată de către elevii Raluca Diugan, Mihaela Pop, Ionuț Țolca și Alexandru Pațiu, toți clasa XII-a E, coordonați de prof. Doina Petrean, a adus o imagine a ceea ce înseamnă Doina, Călușarii, cântecele de Crăciun și, nu în ultimul rând, ceramica de Horezu.

O activitate care a suscitat multă atenție şi elevilor dar și profesorilor a fost ”O istorie a comunismului în România”, în prezentarea elevei Raluca Diugan. Coordonatorul proiectului nostru, prof. Alina Gîmbuţă, a supus toate echipele din proiect la adevărate raliuri intelectuale, iar mesajele adresate viitorului au devenit subiecte de meditații.

Îmbinarea activităților de învățare cu cele practice și de cunoaştere au fost punctate, mai ales, prin excursiile propuse - una pe traseul Bistrița – Sighișoara- Viscri şi cealaltă Bistrița – Cluj -Napoca- Turda - Salina Turda.
Lecția demonstrativă „Delta Dunării” şi workshop-ul care i-a urmat -realizarea unor puzzle-uri cu obiective UNESCO, construirea unei machete a Deltei - au fost apreciate de către toţi participanții, iar elevii claselor a XII-a C, a XII –a E și a IX – a C, îndrumați de prof. Doina Petrean, au fost aplaudaţi.

Inedită a fost și activitatea propusă de înv. Dalia Chira și prof. Georgeta Marosi, şi anume realizarea unor magneţi din ceramică, imprimaţi cu imagini care reprezentau Cetatea Sighișoarei, Viscri etc., care a avut loc la Liceul de Artr Plastice ”Corneliu Baba”.

Un moment special al întâlnirii a fost legat de prezentarea tradițiilor folclorice și culinare. Fiecare țară și-a adus costumul popular (masculin, feminin) și un elev sau grup de elevi au interpretat un cântec dintr- o zonă folclorică. Prezentarea tradițiilor folclorice din zona noastră și nu numai a fost făcută cu multa măiestrie de grupul Balada, care a impresionat și a cules multe aplauze.

Cât privește tradițiile culinare, am ales un spațiu neconvențional - Hotelul Dracula - unde, într-o sală special amenajată, fiecare țară a pregătit un ”stand” culinar, iar după prezentarea făcută fiecăreia dintre specialități, elevii și profesorii lor au avut posibilitatea să-şi astâmpere papilele gustative.

Seara s-a incheiat cu un foc de tabără și cu un minunat dans al focului- Alexandra Runcan și Paula Filip din clasa a XII-a C – iar, la final, cerul Tihuței s-a luminat de lampioanele colorate, înălțate de echipele Turciei, Cehiei, Greciei, Croației, Portugaliei, Italiei, României.

Nu puteam să nu aducem în sesiune o prezentare a celui mai mare sculptor al nostru - Constantin Brâncuși - și a operelor sale, care pot fi oricând parte a patrimoniului UNESCO. Au făcut-o frumos și elegant elevii Tudor Ivașcu și Alexandru Titieni.

Vizita la salina Turda a încheiat sesiunea de învățare și formare din Colegiul Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița.

Cuvinte ca splendid, exquisite, extraordinary, amasing, wow, perfect, venite din partea celor care au fost alături de echipa României, spun totul despre săptămâna dedicată proiectului ERASMUS + „UNESCO Heritage”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5