Cuiul lui Pepelea

La ordinea zilei: Din folclorul someşan la zi – „HÂDA- spaima” de SÂNGEORZ a fost „CLOŞCA” cea de hoţi, care-au TÂLHĂRIT o ţară!, şi-au făcut şi de OCARĂ, chiar „CIOLANELE” domneşti!!, de-ţi vine să te CRUCEŞTI, că lumea-i cu JOSU-n ... sus, RĂSĂRITUL e ... apus,CAII iarăşi îs ... măgari, iar borâţii ... BIG-SAMSARI !!!
Epigrame şi catrene
– „focoase ful” măi ... nene -
Reformă în iubire
În lumea noastră nepereche,
Pe rând, uitările se-aştern;
Azi dragostea-i poveste veche,
De-acuma sexul e ... modern.
Mitică Ion
Fetele
Tendinţa de globalizare
Făcu amorul mai complex,
Fiind de mare căutare
Fetiţele de orice sex!
Elis Râpeanu
Vis de fumător
Dac-ar fi fumatul, frate,
Precum sexul, ne-am lăsa
La o vârstă când am vrea
Şi nicicum nu se mai poate.
Valeriu Cercel
Bahică
Bun îi vinu' şi-i gustos
Când îl bei cu om frumos.
Dar când te-ai făcut matol
Orice babă-i sex simbol!
Nicuşor Alecu-Murgeşti
Interpretare
Au spus latinii: Dura lex,
Indiferent de neam şi sex;
Femeile-s altă factură,
O vreau oricum, dar foarte dură.
Ion Bindea
Tot despre femei
Succesul unora dintre femei,
Ştiinţa sexului să nu-şi dezmintă,
Nu şade în alinturi sau idei
Ci şi în felu-n care ştiu să ... mintă.
epigramă de Dumitru Grigoraş
Dilemă
După cum s-a îmbrăcat
Ne-a lăsat pe toţi tablou:
Nu-i nici fată, nici băiat ...
Poate-o fi de-un sex mai nou!
Otilia Morţun
Treptele modei
Sus, decolteul - sex simbol -
La mijloc, ombilicul gol,
Indică - fără de ocol -
Şi calea către ... demisol!
Georgeta Vătavu
Indiscreţie
- Lele, de ... pornografie
Auzit-ai de când eşti?
- Eu nu, dar moşneagul ştie,
C-a fost des prin Bucureşti ...
Alexandru Misiuga

Epitaf
Pe lespedea unui epigramist plagiator
Cum despre morţi vorbim de bine,
De azi eşti reabilitat:
Deşi-ai trăit prin Cincinat,
Sunt sigur c-ai murit prin tine.
Caten Popescu

Celebri şi în anecdote

Una din marile mâhniri ale lui E. Lovinescu - critic şi istoric literar, teoretician al literaturii şi sociolog al culturii, memorialist, dramaturg, romancier şi nuvelist, cel mai de seamă critic după Titu Maiorescu ( n. 1881 – d. 1943), a fost povestită în vol. III al Memoriilor. Îşi luase, în rate, un concediu de sănătate care a totalizat un an, ca să-şi onoreze nişte contracte. Comisia medicală supremă de la Ministerul Învăţământului l-a chemat să-l examineze. Un doctor, care nu era în curent cu literatura, i-a cerut să se dezbrace. Maestrul a replicat: – Sunt Eugen Lovinescu. Doctorul a repetat: – Dezbrăcaţi-vă, să vă cântărim. Sunteţi cam gras. Câte kilograme? – Mai puţine decât numărul cărţilor mele!, a răspuns cel jignit.

În decalog, GLUME şi nu prea, dar cu „h”, din HAZ ... sadea!

– Cum poţi răni un bărbat doar din cuvinte? – Îi dai cu dicţionarul în cap.
*
Un politician ţine un discurs electoral: - Adversarul meu, deputatul în funcţie, v-a furat pe rupte timp de 4 ani ... Daţi-mi şi mie o şansă!
*
- Am două motive pentru care nu mi-am plimbat vreodată prietena cu BMW-ul: 1 - Nu am prietenă!
2 - Nu am BMW!
*
La spovedanie: - Fumezi? - Nu. - Bei? - Nu. – Preacurveşti? - Nu. - Furi? - Nu. – Îţi înşeli soţia? - Nu.
- Atunci cum păcătuieşti? - Mint!
*
Casa unei blonde era în flăcări. A sunat la 112 şi începu să strige : - Ajutaţi-mă vă rog ! Îmi arde casa ! Grăbiţi-vă ! Operatoarea îi spune : - Ok, calmaţi-vă, vom ajunge în curând. Cum ajungem la casa dumneavoastră ? - Cu maşina aia mare şi roşie ... Evident!
*
Doi poliţişti discută: - De ce îţi pui copilul să doarmă pe şifonier? - Pentru că data trecută a căzut din pat şi nu l-am auzit!
*
Un poliţist mergea pe stradă şi deodată cade într-un canal! După ce iese se uită în jos şi zice:
- Ce bine că nu are capac, altfel rămâneam blocat!
*
Doi scoţieni se duc în ţara sfântă. La un moment dat ajung pe malul Iordanului unde văd un evreu cu o barcă … - Auzi! Cât ne costă să ne treci şi pe noi în partea cealaltă? - 25 de lire sterline! - Scump! Scump! La noi dacă vrei să treci peste Loch Ness nu te costă mai mult de 2 lire, iar bărcile sunt mult mai comode! - Eu vă cred, dar ştiţi, acesta este un loc sacru, pe a aici a păşit Mântuitorul! - Cred şi eu că doar a păşit, la cât de scump e … transportul!!
*
Ce îşi doresc cel mai şi cel mai mult ardelenii: - Ce vrem? - Un leac pentru lene! - Când îl vrem? - Mai încolo!
*
O brunetă şi o blondă decorează bradul de Craciun. Bruneta bagă in priză instalaţia electrică pentru pom şi o întreabă pe blondă: – Funcţionează? Blonda răspunde: – Da, nu, da, nu, da, nu …

Bancurile ediţiei
- musai „diverse”pt ... adverşi -

Un barman era atât de sigur că e cel mai puternic om din zonă încât a pus în bar un afiş cu un pariu permanent: cine poate să mai stoarcă o picatură dintr-o lamâie stoarsă de el primeşte băutură gratis pe viaţă. Într-o zi apare un prăpădit slab şi cu ochelari şi spune: - Aş vrea să încerc şi eu! După ce s-au potolit râsetele, barmanul ia o lămâie, o stoarce şi i-o dă omului. Acesta o ia, o strânge şi mai stoarce cinci picături din ea, lăsând mută pe toată lumea din bar. Barmanul, stupefiat, acceptă că a pierdut şi îl întreabă pe om: - Unde lucrezi? Tai lemne, ridici greutăţi sau ce faci? - A, nu, sunt contabil la fisc.
*
- Doctore, nu i-aţi putea administra soţului meu un medicament pentru a visa noaptea peşte? - De ce? E cumva pescar? - Nu, dar de vreo două luni visează noapte de noapte, vrăbii. - Şi ce vă deranjează, peşti sau vrăbii, nu e totuna? - Nu, că daca ar visa peşti, nu ar mai ciripi.
*
- Ce zici dacă vezi pe stradă o femeie frumoasă, grijulie, iertătoare, care să te iubească aşa cum eşti şi care să îţi vrea doar binele? - Sărut-mâna, mamă!
*
- Ce face un bărbat deştept ca să vadă o femeie dezbracată? - Pur şi simplu o dezbracă! - Dar un barbat idiot? - O ia de nevastă!
*
Doi naufragiaţi au reuşit cu greu să ajungă pe o insulă pustie. - Suntem pierduţi! - Nu-ţi face griji, ne găsesc ei! - Crezi? - Sunt sigur! Am datorii de peste 100 de milioane de euro!
*
Un ţăran se întoarce de la oraş şi povesteşte despre un sex-shop pe care l-a vizitat. Le povesteşte consătenilor despre femeile gonflabile care se comercializau acolo. Cineva, curios, îl întreabă dacă nu erau şi bărbaţi gonflabili. - Nu am văzut bărbaţi gonflabili, cred că nu le veniseră, dar aduseseră piese de schimb.
*
Trei buni prieteni, un doctor, un profesor şi un comedian mor, într-un accident rutier şi ajung la poarta raiului. Acolo, sunt întâmpinaţi de Sfântul Petru care îi întreabă: - Acum, când trupurile voastre zac nemişcate în sicrie, ce v-ar plăcea să auziţi pe cei dragi spunând despre voi? Doctorul răspunde: - Mi-ar plăcea să îi aud spunând că am fost cel mai bun doctor şi un bun tată. Profesorul îşi exprimă şi el dorinţa: - Aş dori să se spună despre mine că am fost un bun profesor şi un soţ extraordinar. Vine şi rândul comedianului: - Cred că aş vrea să îi aud spunând : Ia uite-l, mişcă!!!
*
Într-o zi, profesoara intră în clasă şi observă cuvântul „pen.s” scris într-un colţişor al tablei, cu marker permanent. Se uită către elevi, încercând să găsească o mutră vinovată. Negăsind pe nimeni, se chinuie, şi freacă cuvântul obscen cu buretele până dispare, apoi îşi începe lecţia.
A doua zi găseşte, acelaş cuvânt scris cu marker permanent, dar de data aceasta, ceva mai mare.
Din nou, încearcă să găsească vinovatul, nu reuşeşte, şi se chinuie să frece cu buretele, până obscenitatea dispare. În fiecare zi, timp de o săptămână, profesoara se confruntă cu aceeaşi problemă, de fiecare dată cuvântul devenind din ce în ce mai mare … La începutul săptămânii următoare, profesoara se astepta să vadă obscenitatea pe toată tabla. În schimb, stupefiată, citeşte următoarele cuvinte: “Cu cât îl freci mai mult, cu atât devine mai mare!”
*
Un avocat îl scapă de toate acuzaţiile pe un politician corupt, după care îi trimite acestuia o notă de plată foarte mare. Politicianul îi scrie înapoi: - Domnule avocat, onorariul dumneavoastră este cam ridicat. - Se pare că aţi uitat că eu sunt şarlatanul, nu dumneavoastră.
*
Cinci chirurgi, foşti colegi de facultate, după nişte ani de practică, se întâlnesc la un simpozion.
Spre seară merg împreună la o bere şi se apucă să discute despre meseria lor. Primul zice:
”Mie, pe masa de operaţie, îmi plac contabilii – când îi deschizi, înăuntru totul este numărat, totul este ordonat.” Al doilea: ”Eu prefer electricienii – când îi deschizi, totul este codificat pe culori … nu poţi să te încurci.” Al treilea, zice: “Mie îmi plac bibliotecarii – înauntrul lor, toate organele sunt plasate în ordine alfabetică … e uşor de lucrat.” Al patrulea, se bagă şi el: “Mie îmi plac ăia din construcţii – cu ei te-nţelegi uşor, dacă mai rămân ceva piese în plus …” Al cincilea, îşi dă şi el cu părerea: “Orice aţi zice băieţi, mie îmi plac politicienii – sunt cel mai uşor de operat; ăştia, când îi deschizi, n-au mai nimic înăuntru … nici măruntaie, nici creieri, nici fudulii, nici şira spinării … Şi unde mai pui că au capul şi fundul, piese interschimbabile – în orice ordine le-ai pune, funcţionează la fel!"

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5