CSM Bistriţa nu mai gustă din paharul victoriei. A pierdut 21-28 cu SCM Craiova

Fetele lui Horaţiu Paşca nu mai ştiu cum e gustul victoriei de vreo şase etape, şi asta nu e de bine. Mai mult, în ultimele trei etape, au încasat, în medie, 30 de goluri, iar pe faza de atac nu se regăsesc. Cam astea sunt şi constatările antrenorului principal, care le-a spus jucătoarelor, la finalul partidei, că poate fiecare dintre componenţii echipei ar trebui să facă un pas înapoi, să-şi facă o autoanaliză despre modul în care reuşesc să se şi să ne reprezinte, de la mic la mare, iar că suporterii bistriţeni încă aplaudă, dar până când?

Încă de pe la jumătate primei reprize, Craiova se distanţase la 6 goluri, iar la finalul primelor 30 de minute era deja 10-17. Nici la reluarea jocului nu au fost mari surprize, echipa din Craiova mărindu-şi avantajul şi la 8-9 goluri, tabela de marcaj indicând la final 21-28. Pentru CSM Bistriţa au evoluat Ana Maria Măzăreanu, Cristina Sîntămărean, Laura Pristăviţa (3 goluri), Szilvia Szabo (5), Simina Vezentan, Andrada Maior Paşca (1), Irina Ivan, Marinela Gherman, Oana Cîrstea, Daniela Crap, Denisa Dorhoi, Andreea Bărbos (1), Oana Chirilă (4), Magdalena Paraschiv (2), Daniela Raţiu (4) şi Gabriela Preda (1).

Spectatorii, galeria au aplaudat până la final, dar, revenind la spusele lui Horaţiu Paşca, oare până când?

„E greu să vorbeşti. Cred că cuvintele nu-şi au rostul neapărat şi după această înfrângere. Din păcate, perioada noastră proastă se prelungeşte, nici nu ştiu cât de proastă. Cred că trebuie schimbat ceva, habar nu am până la urmă ce. Ratăm incredibil de mult în fiecare meci, pierdem la diferenţe de 6-7 goluri constant în ultimele 3 etape, poate că asta este diferenţa de valoare dintre noi şi primele locuri, habar nu am.
Îi mulţumesc din suflet publicului care încă ne aplaudă, sper să reuşim să strângem rândurile cât de repede putem, pentru că săptămâna viitoare, sâmbătă, întâlnim o contracandidată directă la obiectivele pe care le avem
”, a declarat antrenorul principal Horaţiu Paşca.

Acesta a precizat că nu poate fi liniştit doar cu ideea că echipa nu poate retrograda direct, asta prin prisam retragerii a două echipe. „Toată lumea încearcă să ne transmită că ok, nu suntem de sărit în apă, că nu retrogradează nimeni direct, două la baraj etc. şi că că sunt altele care prin jocul rezultatelor  şi a bunului Dumnezeu, pierdem noi, pierd şi ele, însă cred că bunul Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă şi în plasă. Cu siguranţă cred că va trebui să ne facem o analiză extrem de serioasă, mai ales în ceea ce priveşte faza de atac. Am reglat câteva momente de apărare, în schimb ratăm mult prea uşor, pierdem mingea mult prea uşor în atac şi dăm posibilitatea adversarului să urce cu 2 sau 3 jucătoare şi luăm multe goluri uşoare pe faza a doua sau pe contraatac”, a mai spus Horaţiu Paşca.

Antrenorul principal al CSM Bistriţa a adăugat că la Cluj speră în obţinerea unui rezultat pozitiv. „Niciodată nu am dat vina pe sportivele mele, pentru că prima dată dau vina pe mine, pentru că eu sunt cel care le conduce şi probabil că şi ratările astea...poate ne lipseşte ceva la antrenamente. Ce m-a nemulţimit e că am avut ocazia de nenumărate ori să revenim în joc, chiar dacă adversarele au condus la 4-5 goluri, dar din nou în momente decisive sau în momente critice sau în momentele cheie ale unui joc  ratăm nepermis de mult. Sper ca odată şi odată povestea asta să s etermine, poate cu mai multă concentrare, poate cu mai multă muncă, caracterele puternice apar în momentele grele. Sper să văd din partea fetelor o reacţie de orgoliu în meciul care urmează”, a precizat Paşca.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5