Sărbătoare în satul de sub Râpă

Cred că există un măluţ care leagă acest sat – Măluţul – de veşnicia în care credem şi nădăjduim

 

Manifestările ocazionate de împlinirea a 750 de ani de atestare documentară a satului Măluţ şi Maialul cireşelor au debutat la Căminul Cultural în cadrul unui simpozion dedicat satului de sub Râpă. Preoţi, profesori, mânuitori ai condeiului, oameni de afaceri au vorbit foarte documentat despre multiple aspecte ale istoriei, vieţii cultural-educative şi şcolare şi perspectivele de dezvoltare a satului. Preoţii Ioan Mărginean - un savant în ale teologiei, şi un sensibil poet Gavril Fazacaş şi Dumitru Ştir au punctat aspecte interesante din viaţa religioasă a aşezării, cu nume de slujitori ai altarului ce s-au identificat cu viaţa comunităţii de-a lungul anilor. Prof. Dionisie Morar şi Ionel Săsărman au vorbit, în cuvinte calde, elogioase, despre preotul Unirii, Vasile Câmpan, cel care a slujit în Măluţ mai bine de patru decenii. Inspectorul şcolar Gavril Câmpan a punctat prin cifre şi date evoluţia învăţământului din sat până astăzi când şcoală cu elevi nu mai există. Au mai avut interesante intervenţii economistul Valer Bindea, un istoric împătimit, scriitorul Aurel Podaru – „Cum am devenit măluţan”, prin medicul poet Gavrilă Mureşan şi prin soţia sa Ana. T.P. Săsărman s-a referit la măluţenii ce s-au opus comunismului şi colectivizării, inginerul Vasile Corăbean, un om de afaceri de o mare sensibilitate când este vorba despre satul natal, şi-a reamintit clipe din viaţa măluţenilor de odinioară. De asemenea, Mircea Taloş şi Marcel Seserman, în intervenţiile lor, au punctat aspecte din trecutul aşezării şi perspectivele ei. Concluzia întâlnirii: necesitatea întocmirii unei monografii complete şi complexe a satului Măluţ, moderatorul T. Săsărman spunând în final că: există un măluţ care leagă acest sat, Măluţ de veşnicia în care credem şi nădăjduim.

          În Grădina lui Matei, în compania Orchestrei maestrului Giusi, un prieten al măluţenilor, s-a desfăşurat partea doua a sărbătorii. Au adresat cuvinte de salut preşedintele  Consiliului Judeţean – Emil Radu Moldovan, ministrul Ioan Deneş, fiind prezenţi, de asemenea, secretarul de stat Alexandru Pugna şi subprefectul Ciprian Ceclan. Cuvinte de apreciere au adresat organizatorilor viceprimarul comunei – Cornel Săsărman şi preotul paroh Dumitru Ştir. Apoi, au fost înmânate 56 de diplome, însoţite de un plic simbolic, unor cetăţeni ai satului.

          Ansamblul „Unirea” din Bozieş-Cheţiu, ce a luat fiinţă în anul 2018, la iniţiativa preotului paroh Teodor Marius Cornea, şi sub atenta supraveghere şi coordonare a instructorului coregraf Alexandru Ioan Antal, i-a încântat pe cei prezenţi, răsplătindu-i cu numeroase aplauze. Interpreţii: Alesia Pop, Florin Pop, Maria Lupşa, Niculina Banc şi ceilalţi membri ai ansamblului au făcut o foarte bună impresie publicului prezent.

          În finalul sărbătorii, profesioniştii de la "Dor Românesc" Bistriţa au fost şi ei la mare înălţime, interpreţi, dansatori, orchestră au creat o atmosferă cu totul deosebită până când stropii de ploaie au pus capăt unei sărbători cu totul deosebite.

          Către orele serii, focurile de artificii au încheiat o zi de aleasă sărbătoare pentru care merită aprecieri şi mulţumiri, adresate de comunitatea din Măluţ şi oaspeţii prezenţi, inginerului Gavril Mureşan, cel care coordonează de peste 20 de ani sărbătoarea măluţenilor,  viceprimarului Cornel Săsărman şi semnatarului acestor rânduri.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]