Copila de Sub Vii, 60 de primăveri

Pământ românesc care musteşte sub aripa credinţei şi a tradiţiilor. Aici s-au scăldat în apa vie a dorului şi a dragului strămoşii noştri. Aici lumea e lume, iar omul e om.
Acolo unde soarele îşi adapă razele în apa dragostei este tărâmul Ocniţei. Satul satelor, acolo unde doina şi-a făcut sălaş în sufl etul oamenilor. Aici, în dulcea vatră, păsările cerului, dimpreună cu codrul şi izvoarele îngână pe acorduri de vânt cântec dulce.
Aici este leagănul emblemei folclorului din zona de Câmpie, Cornelia Ardelean Archiudean, iubită de o ţară întreagă. Născută din dragoste pentru cântec, într-o zi de primăvară, în satul doinit cu sensibilitatea fiului ce nu-şi uită niciodată pământul sfânt, şi mama, cea care i-a dat viaţă şi dreptul la cântec.
M-o făcut mama jucând
În poiană strângând fân
Strângând fânu’ căpicioară
Doru’ badii mă omoară
M-o scăldat măicuţa-n zori
În grădinuţa cu flori
Lâng-un strat cu scânteuţă
La badea să-i fi u drăguţă
Măicuţă când m-ai făcut
Doamne bine ţ-o părut
Maică de părere bună
Mi-ai făcut ţoale de lână
Şî perină de mătasă
La badea să-i fiu mireasă
Cornelia a dus cu cinste folclorul românesc pe cele mai înalte trepte ale spiritualităţii. Cine o cunoaşte pe Cornelia Ardelean Archiudean ştie că dincolo de vocea de cristal a Câmpiei Transilvaniei se ascunde şi un suflet de aur. Arareori se întâlnesc aceste două calităţi la marii oameni. De obicei, strălucirea scenei ştirbeşte din suflet.
Nu acelaşi lucru putem spune în cazul de faţă, unde vocea completează sufl etul nobil din Ocniţa. Poate de aceea uneori Cornelia a preferat să nu dea din coate, să-i lase pe cei mai tupeişti să apară excesiv în faţa publicului şi pe micul ecran.
Respectul pentru oameni, dragostea pentru cei mulţi, o are de la moşii şi strămoşii ei. Povestea noastră începe în leagănul istoriei, cu bunici faini, care au dat din inima lor nepoţilor. Părinţii Corneliei, căsătoriţi în 1947, au avut o viaţă grea. Au venit în casa mirelui, unde mai erau două fete necăsătorite. Cea mai mică fată, Nela a murit la 20 de ani. Prima fată a lui Viluţ şi a Violinei a venit în iunie 1948, cu numele Maria. Apoi, după doi ani, a venit Emilia, care, din păcate, nu a trăit decât câteva luni.
Cornelia a venit în casă, ca o rază de lumină, în primăvara anului 1952. În 1954 s-a născut fratele ei, Ion, iar cea mai mică soră, Viorica, a văzut lumina lumii în anul 1957. Mama cu tata s-au împrietenit în timpul războiului, ascunzându-se într-o râpă. Peste ani fiica Cornelia se cunoştea mai bine cu viitorul soţ, tot în natură, pe drumul spre Târgul Tecii, la o răchită la umbră, unde stăteau de vorbă cu mai mulţi tineri. De atunci, de câte ori trec pe lângă rachita din ce în ce mai frumoasă, îi fac cu mâna, sau în semn de salut, claxonează.
Cel mai important lucru pe care l-a învăţat Cornelia a fost să fi e cuminte. Adică de omenie. Nu i se spunea ce să nu facă, dar dacă se întâmpla, va fi vai de ea. La un moment dat, când avea 15 ani, o prietenă cu doi ani mai mare a rămas însărcinată. Cornelia a primit o mamă de bătaie că dacă se întâmplă...Dar mama nu i-a spus ce să nu se întâmple.
Subiectele legate de dragoste erau tabu în casă. Trebuia să subînţelegi totul, venea ca fi resc. Nu erau cărţi de sexualitate. Relaţia dintre părinţi era una fără gesturi care să nu fi e la locul lor. Nu s-au sărutat niciodată în faţa copiilor. Nici nu se spunea că îs iubiţi. Nu se arăta, pentru că era o anumită rigoare. Poate doar în cântecul de leagăn se arăta dragostea.
După o copilărie frumoasă, Cornelia a luat drumul Clujului în mai 1969, iar mai apoi a Bucureştiului. Când a ajuns la Bucureşti, Cornelia s-a văzut într-o lume în care hainele ei nu se purtau. Ea avea cojoc ţărănesc, haine de sat. A luat totul de la zero. În prima iarnă şi-a cumpărat un pardesiu din burete, însă era foarte frig cu el. A fost greu pentru un copil de la ţară crescut într-o libertate extraordinară să ajungă într-un Bucureşti închis, să-şi măsoare fi ecare clipă, fi ecare pas, să se încadreze într-un program.
În anul 1971 s-a înscris la Şcoala Populară de Artă. Făcea repetiţii la Casa de Cultură a sectorului V, activa, avea spectacole. Viaţa era măsurată. Nu rămânea nici un strop de timp. Făcea pachete şi le trimitea acasă. Părinţii nu au fost niciodată împăcaţi cu plecarea. A fost ca o tragedie. Cornelia a fost o fată înaltă, frumoasă, harnică, iubită de săteni. Avea puţin peste 13 ani când un fecior a venit din armată. Era a lui Porodicea, singur la părinţi. Mama lui l-a trimis să vină la Nela lui Spori, care e foarte înaltă şi „n-a trebui să se urce pe scaun să se uite peste poartă să vadă cine vine din sat”. Venise în Postul Paştelui, în Vinerea Sacă, când nu se mere la fete. Cornelia lucra la cămaşa de Paşti, care a doua zi trebuia dusă la croitoreasă să i-o încheie. În aşa fel trebuia să coşi cămeşa să nu o murdăreşti, pentru a nu o soponi când o iei prima dată. De aici se vedea şi cât erai de iscusită. O venit fl ăcăul şi deşi era obiceiul ca fetele să stea cu feciorii pe lampa stânsă, Cornelia nu a vrut, el a plecat, Cornelia a ieşit după el şi i-a zis „nu ştiu de ce ai venit la mine, că încă nu am nici buletinul”. În sat s-a auzit deja. Nişte feciori cotângani, mai apropiaţi de vârsta Nelei, a treia zi de Paşti l-a prins la o punte şi l-o aruncat în apă: „Te mai duci la Nela lui Spor?”. Erau un fel de gardă de corp.
A trebuit să recupereze tot ce n-a putut să facă la momentul potrivit, într-o lume străină. Uneori regretă că a plecat din sat, dar cine ştie ce s-ar fi ales. Aşa a vrut Domnul. Tot ce a câştigat a fost cu un efort foarte mare. A fost foarte sinceră, ceea ce i-a făcut de multe ori rău.
Şi-a pus sufletul în palma oamenilor şi a fost trădată de multe ori. A fost prea sinceră, prea modestă. Se gândeşte că nu a realizat tot ceea ce îşi dorea, dar nu a depins mereu de ea. Simte că ar fi putut face mai mult pentru folclor. Sinceritatea, frumuseţea, demnitatea i-au dăunat de multe ori. Şi totuşi, peste ani, acel rău a fost spre binele ei, deoarece pe moment vedem că oamenii nu apreciază calităţile unui caracter bun, dar acest fel de a fi corect este un benefi ciu pentru acel om dăruit de Dumnezeu cu aşa o zestre spirituală.
A început Şcoala Populară de Artă la clasa profesoarei Angela Moldovan. O bucurie foarte mare, prima generaţie de elevi a marii artiste. Angela Moldovan, o legendă a muzicii populare, care în urmă cu ceva ani venind la Bistriţa avea cuvinte de laudă la adresa Corneliei. De la copilul de la ţară, care nu voia să audă de muzica cultă a ajuns un meloman. La şcoala de artă şi-a făcut repertoriu. A venit într-un an cu un casetofon mare de cinci kile, cu care a umblat împreună cu mama Violina pe la Orosfaia şi Archiud şi a înregistrat multe cântece. Însă când a ajuns înapoi la Bucureşti i-a dat banda doamnei Angela, şi cineva o şters-o. Nimic nu a mai rămas. Din toată munca nu s-a ales nimic. Bunul Dumnezeu i-a dat o putere extraordinară, că mare majoritate din cântece şi le-a amintit. Nu dormea noaptea de supărare. I-a fost foarte greu să accepte că munca a fost făcută degeaba. Erau cântece care au devenit apoi şlagăre.
Pe programul 2 al TVR la Nicolae Mecalin era tot timpul prezentă cu colegii. Alte vremuri în care realizatorii erau mai apropiaţi de artişti. Stăteau la cafea cu ei, sau la un pahar de suc. Apoi lucrurile s-au înrăutăţit şi pretenţiile redactorilor au fost altele. Asta datorită multor interpreţi care au încercat să ajungă cu orice preţ artişti, cu sau fără talent. A început Floarea din grădină unde trebuia să fii de la rădăcină, să ai repertoriu de acolo „de la mama lui”. În ziua când a împlinit 20 de ani, în 1972, era la sala ARLUS în spectacol împreună cu Gheorghe Roşoga, care era debutant. Împreună cu Orchestra Radio. Doamne ce frumoasă vârstă! O văd pe postările de pe net, ca o păpuşă cu codiţe. Cum să nu fi e invidioase domnişoarele. Nu oricine avea toate darurile date de la Cel de Sus. La Floarea din grădină a văzut-o directorul Ansamblului Ciocârlia. colonelul Zincă. Marele ansamblu, era o adevărată consacrare pentru artişti. Cornelia realiza că e un lucru important să fi i în ansamblu Ciocârlia alături de alte vedete. A cântat în multe spectacole cu artiştii de la acest ansamblu folcloric. Inclusiv la Palatul Prezidenţial, unde trebuia să-i dea premierului un buchet de flori. Nu-l mai recunoştea după poză, însă s-a descurcat. Când Nicolae Ceauşescu, preşedintele de atunci al României, a împlinit 55 de ani a fost trimisă de la Casa de Cultură să-i ducă un buchet de fl ori şi să-l cheme să vină împreună cu soţia sa, Elena la horă. Cornelia Ardelean Archiudean a apărut atunci în toate ziarele, inclusiv în Omagiul Partidului, cartea aceea imensă, mult căutată, pe care unii o mai păstrează şi acum. În Bucureşti, Cornelia lucra, avea spectacole, era foarte ocupată. Se vedeau rar. Între timp, profesorul Cornel Pop, şi directorul Dumitru Nistror, de la Orchestra Profesionistă Bistriţa au văzut-o la „Floarea din grădină” şi au chemat-o la Bistriţa. Împreună cu prietenul Florentin au hotărât să vină la Bistriţa. În 1975 a dat examen, devenind angajată la orchestra sindicatelor. Cornelia, cea care a cântat la sute de nunţi, nu a fost mireasă, pentru că soţul fi ind ofiţer, nu avea voie să meargă în biserică.
Când au cununat nişte fi ni la Făgăraş, Cornelia nu a rezistat şi s-a îmbrăcat mireasă cu hainele fi nei şi şi-au făcut poze de miri. Asta era după vreo 7 ani. Mai târziu, o surpriză plăcută avea să-i pască. Când a împlinit 50 de ani de viaţă, Cornelia a realizat două compact-discuri împreună cu Sergiu Vitalian Vaida la Studioul Orseviva la Cluj. A zis să facă un spectacol grandios. Erau împliniţi 25 de ani de căsătorie religioasă. Astfel la acel spectacol din 2002, împreună cu Alexandru Pugna s-au gândit să-i facă o surpriză lui Florentin. Alexandru şi Jeni Pugna, Matilda Pascal Cojocăriţa şi Ştefan Cigu, au fost naşii. Totul a fost o surpriză, în colaborare cu părintele protopop Alexandru Vidican şi el naş.
În ultimul timp încercările s-au abătut peste sufl etul preaplin de iubire. Au fost clipe grele, în care sănătatea s-a afl at pe muchie de cuţit, însă Dumnezeu ajută oamenii buni. Astăzi Cornelia este de 10 ori mai puternică, dând din tăria ei şi celor ce au nevoie de încurajări. „În urmă cu trei ani de zile, aşa din senin, mi s-a spus că am o boală foarte grea. M-am dus la doctor, în ziua aceea lumea s-a răsturnat, s-a prăbuşit pentru mine. Nu am vorbit cu nimeni. A doua zi, am plecat la Târgu-Mureş, unde m-am operat. ..”, ne spune Cornelia.
Îi urăm distinsei doamne sănătate, fericire, putere multă şi îi oferim un mărţişor simbolic împletit în fi re de sufl et cu tradiţionalul La mulţi ani, nobilă doamnă! Emblemă a folclorului din zona de Câmpie, Cornelia Ardelean Archiudean a dus cu cinste folclorul românesc pe cele mai înalte trepte ale spiritualităţii. Este artistul cu suflet de aur.
Selecţie din volumul „Cornelia Ardelean Archiudean – Copila de Sub Vii” - Menuţ Maximinian, Editura Eikon 2012, ce va fi lansat joi, de la ora 16.00, la Centrul Cultural Muncicipal Bistriţa în cadrul festivalului “Zestrea satului”

Comentarii

19/03/12 15:39
Anonim

In numele grupului ,,Doinita Juniori ,,(dansatorii),Alexandra va ureaza La multi ani ,sanatate si sa ramaneti alaturi de noi cat mai mult timp pentru a invata si noi din bogata d-voastra experienta artistica !

22/03/12 05:11
Danila Filipoi

DOMNUL CEL PREASFANT SA VA TINA MEREU SUB CEREASCA SA OCROTIRE SI SA VA DARUIASCA MULTI SI FERICITI ANI !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5