Copil de 5 ani, accidentat la Nasaud. A intrat cu masinuta in strada

Astăzi, în jurul orei 13.40, a fost sesizat prin 112 faptul că un copil a fost accidentat de o mașină.

În urma verificărilor, efectuate de polițiști la fața locului, a rezultat faptul că un băiețel în vârstă de cinci ani ar fi pătruns pe partea carosabilă, din curtea unui imobil, pe mașinuță pentru copii, moment în care a fost surprins și accidentat de un autoturism, condus regulamentar de un tânăr de 33 de ani, din Năsăud. Copilul a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii din Năsăud au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]