Copiii frumoşi ai Bistriţei ! Alexandra l-a întâlnit pe Moș Crăciun la sediul Ministerului Educației Naționale ! Ministrul Ecaterina Andronescu a dorit să o cunoască și să o felicite personal

sursa: Ministerul Educației Naționale-România

Invitați de seamă, înainte de sărbătorile de iarnă, la Ministerul Educației Naționale

„Dragă Alexandra, l-ai înțeles pe Vlăduț și ai ales să-l sprijini cu prietenia ta. Fiecare dintre voi a contribuit cu ce avea mai bun și fiecare l-a completat pe celălalt, ați arătat că împreună puteți să faceți mai mult, să fiți mai buni, înțelegând cât de importanți sunteți unul pentru celălalt.”

Ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, a dorit să o cunoască și să o felicite personal pe Alexandra, fetița din Bistrița, care și-a ajutat colegul diagnosticat cu autism. Alexandra este elevă la Școala Gimnazială nr. 4 din Bistrița, în clasa a IV-a, unde studiază alături de Vlăduț.

Deoarece băiatul venea însoțit în fiecare zi de un îndrumător care îi adapta programa școlară cu ajutorul unor fișe, Alexandra a vrut să își ajute colegul și a început să lucreze, în fiecare seară, câte o fișă pentru Vlăduț. Acest sprijin s-a dovedit a fi de mare ajutor pentru colegul ei. Fișă cu fișă s-a născut „Caietul Alexandrei” - un adevărat manual de sprijin.

Ulterior, „Asociația Autism Europa” a publicat auxiliarul conceput de Alexandra, după ce l-a validat ca fiind potrivit pentru lucrul cu elevii cu nevoi speciale.

Alexandra l-a întâlnit pe Moș Crăciun la sediul Ministerului Educației Naționale, a văzut cum se desfășoară activitatea instituției și ne-a povestit cum a apărut inițiativa ei, dar și unele dintre ambițiile sale pentru viitor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5