Consiliul Local Bistriţa a fost constituit. Cristian Niculae şi Gelu Muthi, noii viceprimari

Consiliul Local Bistriţa, având în componenţă 11 reprezentanţi ai PSD, 5 ai PNL, 2 ai ALDE, 2 ai PER şi unul de la UDMR, a fost constituit, demersul fiind girat de prefectul Ovidiu Frenţ şi jurişti ai Instituţiei Prefectului.

„Îi felicit pe doamnele şi domnii consilieri care au primit girul cetăţenilor municipiului Bistriţa, un gir care înseamnă nu doar recunoaşterea unei activităţi din ultimii patru ani a consiliului care-şi încheie mandatul şi a primarului care-şi încheie mandatul, dar şi obligaţia pentru următorii patru ani, o creditare pentru tot ceea ce noi, ca şi bistriţeni, dorim să se transforme în idei şi proiecte concrete, care să aducă în plusvaloare şi o dezvoltare a municipiului Bistriţa. Faptul că s-a acordat girul unei majorităţi nu înseamnă doar încredere ci şi obligaţia sporită a acestei majorităţi care va deconta, în consecinţă, tot ceea ce se va întâmpla bine sau rău în următorii patru ani în municipiul Bistriţa”, a precizat, în debutul şedinţei, prefectul Ovidiu Frenţ. Înaltul funcţionar public le-a cerut aleşilor să facă mai multă administraţie şi mai puţină politică, amintindu-le consilierilor opoziţiei că rolul lor este unul constructiv, având pârghiile legale de a face propuneri şi de a amenda proiectele majore ale Bistriţei.

Singurul absent motivat de la şedinţa de constituire a fost ecologistul Mircea Archiudean (plecat într-o delegaţie de afaceri în străinătate), dar care a putut fi validat în lipsă.

Decanul de vârstă, Vasile Moldovan i-a avut alături, în prima parte a şedinţei, pe tinerii Cristina Flueraş şi Bogdan Miholca, ulterior fiind aleasă şi comisia de validare prezidată de Alexandru Bria.

După validarea nominală a fiecărui consilier, cu voturile colegilor, aleşii au depus jurământul, tot în ordine alfabetică, ulterior fiind adoptată hotărârea de constituire a Consiliului Local Bistriţa, în unanimitate. Consiliul Local Bistriţa şi-a ales şi preşedintele de şedinţă pentru următoarele trei luni în persoana social-democratei Camelia Tabără.

Un alt proiect de hotărâre l-a constituit alegerea vicperimarilor, la vot intrând trei propuneri, şi anume Cristian Niculaie – viceprimar 1 şi Gelu Muthi/Filip Moisil – viceprimar 2.

Cristian Niculaie, fostul şef al Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud, a fost ales viceprimar cu 15 voturi pentru (3 voturi împotrivă şi 2 nule), în timp ce Gelu Muthi şi-a adjudecat cea de-a doua funcţie de viceprimar cu 14 voturi pentru (Filip Moisil obţinând 5 voturi, iar un vot a fost declarat nul).

Pe ordinea de zi a primei şedinţe a legislativului municipal a figurat şi alegerea membrilor comisiilor de specialitate.

Iată noua formulă a Consiliului Local Bistriţa!

PSD 1.Cristian Marius Niculae 2.Camelia Tabără 3.George Avram 4.Alexandru Bria 5.Constantin Rus 6.Andrei Kozuk 7.Bogdan Miholca 8.Gheorghe Sabău 9.Maria Miheştian 10.Cristina Flueraş 11.Cristian Codărean

PNL 1.Sorin Hangan 2.Filip Moisil 3.Florin Chereji 4.Ioan Peteleu 5.Mărioara Seica – Gaga

PER 1.Mircea Archiudean 2.Teodor Mârza

ALDE 1.Vasile Moldovan 2.Gelu Muthi

UDMR 1.Antal Attila

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5