Consilierii PD-L propun transport public gratuit pentru pensionarii din municipiu

Liderul consilierilor locali ai Partidului Democrat Liberal, Gheorghe Tuţă, a anunţat că formaţiunea a depus două proiecte de hotărâre care vor fi discutate în şedinţa ordinară a Consiliului Local Bistriţa. Cei opt reprezentanţi democrat-liberali din CL Bistriţa propun ca municipalitatea să asigure transport public local gratuit pentru pensionari, în contextul în care a fost aprobată concesionarea acestui serviciu începând cu 2009. De asemenea, aleşii PD-L susţin, printr-un proiect de hotărâre, ca impozitele şi taxele locale, aprobate în şedinţa anterioară, să fie menţinute la nivelul anului 2008, mai ales că, pentru Bistriţa-Năsăud, creşterea economică a fost de doar 1,2%, în timp ce unele dintre aceste taxe au fost majorate cu până la 50%. „Deşi nu avem reprezentanţi în executiv, avem datoria să aducem pe agenda Consiliului Local Bistriţa ceea ce cetăţenii ne-au mandatat, mai ales pentru că suntem cel mai numeros grup de consilieri”, a declarat Gheorghe Tuţă, în cadrul unei conferinţe de presă. El a adăugat că PD-L pregăteşte un set de proiecte de hotărâre pentru 2009 care va reflecta angajamentele formaţiunii din campania electorală.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5