Legislativul local năsăudean a aprobat

Concesionarea către Aquabis a infrastructurii de apă-canalizare

Legislativul local năsăudean, întrunit în şedinţa lunară ordinară, la convocarea primarului oraşului, ing. Dumitru Mureşan, a fost de acord cu concesionarea către „Aquabis” a infrastructurii de apă-canalizare. Cum era şi firesc, a fost aprobată şi lista de bunuri din domeniul public al oraşului Năsăud aferent sistemului de alimentare cu apă şi canalizare către Operatorul de servicii bistriţene.

Aşa cum a precizat primarul Mureşan, „În câteva zile va fi stabilită durata concesionării şi redevenţa de plată aferentă, în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Servicii de Alimentare cu Apă şi Canalizare a judeţului Bistriţa-Năsăud, Năsăudul fiind membru al acestui organism”.

Este vorba despre reţele de aducţiune apă tratată, terenuri aferente, clădire staţie tratare şi pompare, rezervoare înmagazinare apă, conducte apă brută, reţele distribuţie apă potabilă, branşamente, extindere şi alimentare reţea strada Bistriţei, cartierele Luşca şi Liviu Rebreanu, sistem de colectare ape uzate, staţia de epurare, precum şi lucrările de investiţii canal şi apă în curs de execuţie.

Consilierii locali au aprobat şi scutirea de la plata taxei pe teren a societăţii „Aquabis” SA Bistriţa, cât şi pentru terenurile aferente reţelelor de alimentare cu apă potabilă din localitate, conform articolului 257 litera „i” din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Aici intră terenul aferent Staţiei de captare a apei, în suprafaţă de 518 mp, cel aferent Staţiei de tratare şi pompare a apei în suprafaţă de 7.500 mp şi terenul aferent Staţiei de înmagazinare a apei în suprafaţă de 2.605 mp.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5