Colindul care a cucerit Internetul răsună la Crăciun în Bistrița-Năsăud!

Călin-Marin Merca, de profesie avocat și Emil Floare, IT-ist de meserie, au adunat cu un colind peste o jumătate de milion de vizualizări pe internet,mii de share-uri şi mii de likeuri pe Faceboook și i-a înduioșat pe români până la lacrimi. Vineri seara, cei doi tineri vor colinda, împreună cu grupul coral Axios, la Crăciun în Bistrița-Năsăud.

 

Cei doi tineri, dintre care unul este bistrițean, au fost filmați în timp ce colindau într-o mănăstire, în ajun de Moș Nicolae. Versurile colindului care a devenit viral pe Internet, „Vin colindătorii”, aparţin poetului martir Radu Gyr, iar muzica lui Tudor Gheorghe.

Atât Călin Merca, cât şi Emil Floare sunt absolvenţi ai seminarului de teologie din Cluj, dar s-au orientat spre alte profesii. „Eu am fost cadru didactic la seminarul teologic şi am lucrat la Biserica, dar acum am renunţat. Sunt avocat stagiar. Cu toate acestea cânt în continuare la Biserica din Spitalul Judeţean. Pot să-l slujesc în continuare pe Dumnezeu, chiar dacă nu sunt preot, poţi să îl slujeşti pe Dumnezeu orice meserie ai avea”, spune Călin. Colegul lui, Emil Floare, studiază programarea la „Academy Plus” şi face un masterat la Universitatea Tehnică din Cluj.

Cei doi tineri, împreună cu colegii lor din grupul coral Axios, sunt colindătorii speciali la Crăciun în Bistrița-Năsăud, eveniment organizat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, prin Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Cultură. Ei au la Crăciun în Bistrița-Năsăud un moment special vineri seara, de la ora 19.00.

Grupul coral AXIOS a fost întemeiat în anul 2011 cu binecuvântarea PS Iustin Sigheteanul al Maramureșului și Sătmarului. Grupul este dirijat de Ignațiu-Andrei Banc, absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și al Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca. După cum spun membrii grupului Axios, acesta ”are la bază o prietenie strânsă, dar și acel scop de a face bucuria Nașterii Domnului să pătrundă în sufletele noastre. Colindul străvechi cu o putere impresionantă, ne oferă plăcutul prilej ca an de an să ne amintim de momentul central al omenirii: Nașterea Domnului Nostru Iisus Hristos.”

Grupul, format din oameni cu preocupări diverse (un avocat, un IT-ist, un cântăreț profesionist, profesori, ingineri, un responsabil la Fujikura, studenți la teologie, zootehnie, la Academia de Muzica ori AcademyPLus,  absolvenți de Litere și de Drept) s-au adunat cu un singur gând: să ia rolul magilor și să întrebe din casa în casă: ”Ați auzit? Fiul lui Dumnezeu s-a născut ca Om!”

Împreună au reușit să închine Nașterii Domnului Iisus Hristos un număr de 18 colinde tradiționale adunate în albumul "...Cel mai presus de ființă se naste".

Cântecele grupului au răsunat în tot Ardealul, dar și în afara țării: în Italia, Germania, Ungaria cât și in Austria. ‘’Suntem fericiți să transmitem mesajul Nașterii Mântuitorului Hristos, încercăm să aducem în sufletele oamenilor bucuria și frumusețea colindelor străvechi’’, spune Ignatiu.A. Banc, coordonatorul grupului Axios.

       

Evenimentul Crăciun în Bistrița-Năsăud începe vineri și ține trei zile, ca-n poveste. Pentru că, trăim Crăciunul de-altădată! În curtea Muzeului din Bistrița!

Ascultă aici colindul care a devenit viral pe Internet!

Comentarii

17/12/15 14:43
Vizitator

Exista controverse cum ca Radu Gyr ar fi autorul versurilor colindului interpretat inegalabil de Corul Barbatesc din Finteusul Mare. Dupa unii, nici muzica nu ar apartine lui Tudor Gheorghe. Controversat sau nu, colindul este splendid iar versurile sale starnesc o emotie puternica indiferent de interpretare:
„Vin colindatorii, cum veneau odată, leru-i ler,
Să colinde-n seara asta minunată, leru-i ler,
Dar li-i gura-i arsă şi li-s ochii-n lacrimi, leru-i ler
Prea degeaba sânge, prea degeaba patimi, leru-i ler.

Gazdelor creştine să-i primiţi în casă, leru-i ler,
Şi cum se cuvine să-i poftiţi la masă, leru-i ler
Ni-i trimite sfântul să ne-‘ncerce mila, leru-i ler,
Domnii mari de astăzi să-şi deschidă vila, leru-i ler.

Şovăielnic pasul, mâinile plăpânde, leru-i ler,
Tremurat li-i glasul, nu ştiu să colinde, leru-i ler,
Dacă stau la poartă şi nu zic nimica, leru-i ler,
Domnilor de astăzi să v-apuce frica, leru-i ler.

Mută-i întrebarea ce răsună afară, leru-i ler,
Am murit degeaba, ce-aţi făcut din ţară, leru-i ler,
Tot în frig şi-n foame, tot cu mâini întinse, leru-i ler,
Pe la porţi străine ce ne stau închise, leru-i ler.

Vin colindatorii cum veneau odată, leru-i ler,
Să colinde în seara asta minunată, leru-i ler,
Dar li-i gura arsă şi li-s ochii-n lacrimi, leru-i ler,
Prea degeaba sânge, prea degeaba patimi, leru-i ler”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5