Clipe de groază pentru o familie din Ilva Mare

Pompierii militari din Sîngeorz Băi, împreună cu pompierii voluntari din Ilva Mare, Măgura Ilvei şi Lunca Ilvei au intervenit miercuri, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu care se manifesta la o gospodărie din Ilva Mare. Apelul pe numărul unic de urgenţă 112 a fost înregistrat la ora 23.00, iar în cel mai scurt timp echipajele de intervenţie au ajuns la locul solicitării. În urma recunoaşterii, s-a constatat faptul că incendiul cuprinsese o şură, un grajd şi o bucătărie de vară (pe o suprafaţă totală de aproximativ 80 mp). În jurul orei 00.50, incendiul a fost localizat şi lichidat în limitele găsite. Prin intervenţia pompierilor s-a reuşit împiedicarea propagării incendiului la casa de locuit situată în apropierea anexelor afectate. Cel mai probabil, evenimentul a fost provocat de efectul termic al curentului electric.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5