"Citind" într-o carte de imagini

Poate pare curioasă expresia, dar se potrivește perfect, dacă luăm în mână volumul AMINTIRI ÎN IMAGINI (Ed Revox Internațional - BISTRIȚA, 2016) autor fiind d-l Gavril Avram, care ne pune in față viața sa într-o carte album înțesată de fotografii însoțite de texte explicative, articole din ziare, scrisori, etc.
Amintirile încep la Chiuza, satul natal, cu imaginea casei părintești, portretele părinților și școala cu dascălii acelori vremuri. Urmează școlarizarea la Năsăud, armata la Sibiu, autorul student și începutul carierei de dascăl la Șintereag, Matei, Sângeorzul nou, timp în care își consolidează cunoștintele prin practica didactică nu numai de muncă la catedră ci și de administrare și conducere a instituției școlare.
Căsătorit fiind cu doamna profesoara Paraschiva Avram lucrează un timp la Casa de Copii Școlari din Prundul Bârgăului, parcurgând o fază nouă în experiența muncii didactice, apoi la Casa de Copii (fete) din Năsăud, unde soția a fost directoară.
Remarcabilă a fost aici strădania cadrelor didactice de a forma viitori oameni ai societății și chiar viitori familiști și gospodari, prin antrenarea fetelor în cercuri pe specialități (de lucru de mână, de îngrijire a plantelor și florilor, a animalelor mici și cercul foto) ultimul asigurând publicitatea realizărilor, fapt care a contribuit la antrenarea și însuflețirea subiecților în munca depusă.
Volumul mai cuprinde fotografii din excursiile realizate în țară sau în străinătate, articole scrise de diferiți ziariști, scriitori sau foști elevi crescuți în casa de copii și în final familia cu nepoții, aniversarea împlinirii a 50 de ani de căsătorie, MEREU ÎMPREUNĂ.
O carte bogată ca și viața autorului, este o mărturie că unii oameni au trăit nu numai pentru ei, ci și-au trudit priceperea și în folosul vlăstarelor tinere aflate în dificultate, ajutându-le să-și depășească condiția și să se realizeze profesional și social.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5