Cine este primul speaker interanțional anunțat la HR Summit Iași

Tot mai mulți tineri caută să ocupe poziții de junior manager sau manager, iar în același timp se așteaptă să fie învățați ce să facă. Aceștia doresc să parcurgă cu rapiditate etapele de început ale carierei lor, ajungând într-un timp foarte scurt pe un post de management.

            Lăsând la o parte așteptările noii generații, situații nefavorabile există și în interiorul companiilor. Conform studiului realizat de McKensey analysis, există câteva obstacole în drumul către un talent management eficient: senior managerii nu dedică destul timp talent managementului, line managerii nu sunt destul de dedicați dezoltării capacităților și carierelor celorlalți angajați, CEO și senior liderii nu sunt suficient de implicați în modelarea strategiilor de talent management, iar organizațiile nu încurajează colaborările constructive și schimbul de informații.

Experiență valoroasă în cadrul Siemens & Samsung, în prezent Lead Engagement Consultant Tap'd Solutions Ltd  - Alexandra Pegg

Pentru a înțelege cât mai bine procesele de HR, Alexandra și-a construit cariera profesională pe o structură puternică: Universitatea Warwick, Psihologie, Master în Studii Organizaționale la Warwick Business School.

Cu un obiectiv pe termen lung de a lucra în Dezvoltare Organizatională și de a deveni Coach, la terminarea universității, Alex a început ca Market Research Project Coordinator și a devenit absolventă de resurse Umane în cadrul Gist Ltd. Aceasta și-a continuat drumul profesional la Siemens Plc în poziția de Talent Management Coordinator și a continuat să progreseze ajungând să ocupe funcția de North West Europe Cluster Talent Manager. După 6 ani în care a acumulat experiență, Alexandra a ajuns pe poziția de European HR Planning Manager în cadrul companiei Samsung.

În prezent, aceasta ocupă funcția de Lead Engagement Cosultant în cadrul Tap'd Solutions Ltd [UK] unde este responsabilă de proiecte la nivel local, regional și global care acoperă mai multe arii ale Talent Managementului cu accentul pus pe crearea de strategii de competență comportamentală, soluții de învățare și dezvoltare pentru diferite țări și culturi.

Alexandra este prezentă în sesiunea plenară a conferinței HR Summit Iași, care are loc în 5 octombrie, în incinta Palas Congress Hall. Mai multe detalii găsiți pe www.iasi.hrsummit.ro.

Adoptarea unui stil de management flexibil – cheia către un talent managemet tânăr productiv

Generația tânără din România are farmecul ei, este liberă, spontană, încrezătoare în forțele proprii, asertivă, își expune nemulțumirile și așteaptă sau chiar cere feedback și apreciere. Toate acestea constituie o provocare pentru angajatorul de azi care este provocat să-și adapteze stilul de management, să tranziteze clar către leadership, să fie orientat către oameni, să ofere feedback constant, să aprecieze, să ofere un cadru flexibil ca orar, să fie interesat și preocupat de pasiuni și să descopere potențialul celui tânăr.”, susține Monica Eugeniu, Managing Director @ ‘learning about’®.

Monica Eugeniu este pionier în domeniului Resurselor Umane având peste 20 de ani de experiență în munca cu oamenii și dezvoltarea managamentului. Din 2004, Monica este Managing Partner al ‘learning about’®, companie care oferă workshop-uri creative, inspiraționale și de consolidare pentru echipe din domeniile de business sau sport.

Monica dezvoltă echipe și crează o cultură a unui limbaj de leadership înalt, motivând și inspirând oameni pentru a-și atige potențialul și nivelul următor de performanță cu scopul de a descoperi pasiuni, dedicare și atitudini noi, atât în plan profesional cât și în cel personal. Pe 4 și 5 octombrie, Monica dezbate la HR Summit Iași tematica “Leadership-ul este alegerea ta”.

 

Despre HR Summit

 

Conferința de resurse umane HR Summit Iași are loc în perioada 4-5 octombrie, în incinta Palas Congress Hall Iași. Detalii despre eveniment găsiți pe www.iasi.hrsummit.ro.

Partenerii evenimentului sunt: Great People Inside, Nestlers Group, Noerr, Artwin, Hart Consulting, Edenred, Train2Perform, Kommio, Getlab, SLG thomas România, HPDI, Max relax, Ritmas, Siveco, Ford.

HR Summit – The SuperHeRoes Conference este organizată de Libero Events, agenția de evenimente, B2B și  B2C, sub semnatura căreia au loc conferințe și workshop-uri: The Woman The Leadership Conference, TeCOMM eCommerce Conference&Expo, ArchiTECHture Conference&Expo, Software Architecture Day, Java Day, HR Breakfast, Ecommornings, Been there.NET, Fiscalitate 24.7, Târgul de Turism Touristica.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5