Cetăţeanul de onoare Nicolae Bănicioiu a serbat Ziua Naţională în Consiliul Local Beclean

Bucuros şi onorat să devină cetăţeanul oraşului “care a crescut şi s-a dezvoltat aşa de mult şi sub ochii” săi, prieten declarat al comunităţii de aici chiar şi din postura de parlamentar, fostul ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, şi-a afirmat marţi, în faţa Consiliului Local, deplina disponibilitate de continuare a colaborării pentru a face “lucrurile la fel de bine ca până acum”. În cadrul festiv prilejuit de înmânarea distinţiei, oaspetele şi-a exprimat , în sala de şedinţe a Primăriei, speranţa că pentru oraşul de pe Someş sprijinul de la Palatul Victoria va veni şi în noua configuraţie, la fel cum s-a întâmplat cu zecile de milioane de euro cât a putut Guvernul Ponta să îndrepte în această direcţie: nu de alta, dar aici e evident că banii sunt investiţi cum trebuie. “Noi ne-am obişnuit cu perioadele mai grele” şi “ştim să le facem faţă cu succes”, a concluzionat, pe de altă parte, Nicolae Bănicioiu, nu înainte de a-şi declarant respectul şi mulţumirea pentru gestul de recunoaştere făcut de factorii decidenţi ai Becleanului.
“Trecem printr-o perioadă extrem de delicată. (…) Dacă ne dorim o altă Românie, trebuie să ne uităm mai întâi la noi înşine şi să începem de acolo transformarea”, a continuat preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, punctând impresii şi semnificaţii în contextual sărbătorii naţionale, dar şi al tragediei numite “Colectiv”. România va avea foarte mult de pierdut fără Victor Ponta premier, la fel şi Sănătatea, fără Nicolae Bănicioiu, a concluzionat acesta, susţinând că niciodată nu a existat atâta deschidere câtă a generat acel guvern. Exemplul a venit din enumerarea parteneriatelor şi a proiectelor de anvergură realizate între administraţia locală şi cea central în acea vreme: 8,5 milioane de euro investiţi în instituţia medicală din Bistriţa, peste 400 de milioane de euro ajunşi în Bistriţa-Năsăud pe filiera Victor Ponta, “un om cu care n-o să-mi fie niciodată ruşine, în ciuda campaniei denigratoare fără precedent.” “Nu ştim dacă acest guvern de tehnocraţi sau de birocraţi – sau cum s-or fi numind – va mai acorda sprijin financiar pentru continuarea acestora aşa cum a făcut Guvernul Ponta. Să explici de pe margine, ca expert european, cu salariu de 25.000 de euro, e foarte uşor. Să faci e mai greu. (...) Le acord, totuşi, girul şi încrederea mea că vor găsi soluţii. (...) Aştept faptele. (...) Unul e în concediu de maternitate, altul în concediu fără plată de la Comisia Europeană. Vor fi reprezentanţii noştri sau ai instituţiilor de la care şi-au luat concediu: FMI, Comisia Europeană, multinaţionale? Numai Libia cu dictatura lor au mai avut aşa ceva. Sper ca noi să avem o experienţă fericită şi să nu se adeverească ce am zis”, a concluzionat preşedintele Consiliului Judeţean, subliniind că ţările dezvoltate din Europa au deficite bugetare de 4 şi 5 la sută, în timp de României, care ar avea nevoie de ajutor pentru a progresa, I se impune 3 la sută.
În altă ordine de idei, Becleanul s-a transformat spectaculos în ultimii 15 ani, ca efect al comunităţii unite care a ştiut să-şi urmeze liderul, a remarcat Radu Moldovan, fapt care face ca prioritatea imediată a viitorului mandat al edililor de aici să rămână centura ocolitoare cuprinsă în Masterplanul national de transport acceptat de UE şi o casă de cultură nouă.
Oficialităţile de gazdă au fost făcute de primarul Nicolae Moldovan, care a vorbit, pe scurt, despre ceilalţi cetăţeni de onoare ai oraşului, al căror panou de prezentare se află în lucu, pentru a fi afişat la sediul administrativ local, dar şi despre campusul şcolar şi spitalul modernizat ce urmează a fi inaugurate anul viitor.
În final, toată lumea a închinat cu câte o cupă de şampanie în cinstea Zilei Naţionale şi a faptului de a fi bucuroşi de oaspeţi.

Comentarii

02/12/15 10:50
cristi

Ofertă speciala pentru cei care vor să faca bani in timpul liber sau full-time. Vei lucra intr-o echipa cu experientă, iar rezultatele sunt deja dovedite. Te vei convinge imediat ca ai facut cea mai buna alegere! Pentru mai multe detalii, cauta-ma acum la adresa de email:  [email protected]

02/12/15 10:51
cristi

Ofertă speciala pentru cei care vor să faca bani in timpul liber sau full-time. Vei lucra intr-o echipa cu experientă, iar rezultatele sunt deja dovedite. Te vei convinge imediat ca ai facut cea mai buna alegere! Pentru mai multe detalii, cauta-ma acum la adresa de email:  crismrc36 gmail.com

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5