Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr. 2 Bistriţa, beneficiarul unor substanţiale donaţii de la Kaufland

Sub sigla Kaufland România – Investeşte în viitorul copiilor, în cadrul proiectului „Ajutăm împreună” şi împreună cu fundaţia „Copiii – viitorul nostru”, cunoscuta firmă a făcut o importantă donaţie de material didactic pentru copiii de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr. 2 Bistriţa, atât de necesară şi binevenită la această unitate şcolară, unde cadrele didactice sunt şi „mame” sau „taţi” pentru această categoria de copii, se dăruiesc profesional, se implică emoţional în viaţa elevilor, de la preşcolari până la cei din clasa a X-a, dând dovadă de multă măiestrie şi tact pedagogic.
În prezenţa directorului Kaufland Bistriţa - Florin Toma, Camelia Tabără – inspector şcolar general IŞJ, a prof. Paula Molnar – directorul unităţii şcolare, prof. Crina Ţolca – director adjunct a Centrului, reprezentantul C.J. B-N, reprezentanţii Poliţiei, a cadrelor didactice, copii, părinţi, invitaţi - Kaufland România a înmânat cecul prin care confirmă sponsorizarea acordată, care face parte din strategia campaniei de implicare socială în viaţa comunităţilor în care activează, susţinând proiecte sociale şi educaţionale.
Campania s-a desfăşurat în perioada decembrie 2013 – februarie 2014, în cadrul proiectului „Ajutăm împreună”, iar materialele donate sunt de o importanţă deosebită pentru şcoală, a precizat Florin Toma – director Kaufland Bistriţa.
Mulţumind donatorului, prof. Paula Molnar, directorul centrului şcolar, a precizat că aceste materiale sunt necesare pentru facilitarea accesului copiilor la educaţie, încurajarea frecventării şcolii şi prevenirea abandonului şcolar.
Drept recompensă a fost oferit invitaţilor şi reprezentanţilor sponsorului – Kaufland – un spectacol frumos, susţinut de elevii inocenţi ai centrului, constând în teatru de păpuşi, dansuri moderne cu majorete, dansuri populare româneşti, micuţii „artişti” culegând ropote de aplauze.
La finalul activităţii toţi copiii au primit fructe şi dulciuri din partea Kaufland România.O iniţiativă lăudabilă care merită felicitările noastre.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5