Cel mai iubit preşedinte, la 74 de ani

De câte ori am auzit despre judeţul nostru vorbindu-se de bine? De câte ori mass-media centrală, fie ea scrisă, vorbită sau pe micile ecrane, am auzit cuvinte frumoase despre noi. A, da. Am auzit despre crime, jafuri, furturi, fraude etc. ce se întâmplă din păcate. De câte ori am auzit despre politicienii noştri dragi, cei aleşi de noi să ne reprezinte cu cinste judeţul? De câte ori aşteptăm în faţa cabinetelor domniilor lor pentru a ne asculta păsul, păs de care am fost… pasaţi adesea de ici-acolo. Da, am văzut politicienii noştri în cei 20 de ani cum îşi continuă somnul în sălile Guvernului, Parlamentului, o veche obişnuinţă a lor. Da, am auzit cum interesele lor meschine sunt pe primul plan şi atât. Până în prezent, ruşine lor! Naveta Bistriţa – Bucureşti nu dă roade oamenilor noştri. Da, în schimb am auzit atât pe plan naţional şi internaţional de cultura şi sportul judeţului nostru. Cât despre cultură, cine nu a auzit de Fănel Cigu, dirijorul nr. 1 al ţării, de la Ansamblul folcloric „Dor Românesc” sau de soţia lui Matilda Pascal Cojocăriţa, împreună cu fiii lor, oameni de viţă nobilă care poartă cu cinste drapelul românesc peste hotare, fiind adevăraţi ambasadori?

De data aceasta, daţi-mi voie să mă opresc la o persoană deosebit de dragă nouă, bistriţenilor, o persoană cum rar îţi iese în cale. O persoană care s-a dedicat, trup şi suflet, oraşului nostru încă din anul 1964, dl. JEAN PĂDUREANU. Oare câte oraşe se pot mândri cu asemenea performanţe de când este la şefia clubului GLORIA? Aici amintim câştigarea Cupei României în 1994, finalistă a Cupei României 1996, semifinalistă a Cupei României în 1982, 1993, 2004, participantă în Cupa Cupelor în 1994-1996, în Cupa EUFA 1993, în Cupa UEFA INTERTOTO 1996, 2001, 2002, 2003, 2004, 2005, 2007, locul trei în liga I 2003 – competiţie în care activează neîntrerupt din 1990, fiind şi singura din provincie care nu a retrogradat de la promovare. Adulat de foarte mulţi oameni, dar şi contestat în câteva cazuri, Jean Pădureanu a rămas şi va rămâne singurul preşedinte din fotbalul românesc care s-a dedicat sportului rege mai bine de 50 de ani.

Dumitru Dragomir: „Nu o să se mai nască un astfel de preşedinte şi ar trebui ca oficialii Bistriţei să-i facă o statuie în faţa stadionului”, a declarat Corleone.

Jean Pădureanu a văzut lumina zilei pe 22 martie 1936, la Băileşti, acolo de unde unul dintre cei mai mari actori ai României, Amza Pelea, s-a lansat în cinematografia mare a ţării. Oare să fi fost un semn pozitiv această localitate, îmbinându-se din nou cultura cu sportul? Nea Jean, fiul cel mai mare al lui Mihai, născut în Catane, şi Gheorghiţa, a făcut primii paşi în fotbal la Băileşti, după care, în Craiova la 7 Noiembrie şi Universitatea Craiova. A continuat la cel mai mare club al ţării – CCA – Steaua Bucureşti – la echipa a doua. Era foarte greu să ajungi la prima echipă, unde jucau nume sonore, cum au fost: Zavodă II, Toma, Voinescu, Victor Dumitrescu, Onisie Bone, Constantin Cacoveanu, Apolzan, Tătaru, din această echipă, 9 sportivi făceau parte la lotul naţional. Conducerea era formată din Ilie Savu – antrenor principal, Angelo Niculescu – antrenor secund şi Economu Virgil – director tehnic.

-Domnule Pădureanu, cine v-a determinat să veniţi la Bistriţa?

-Prin anul 1958, Augustin Botescu, fost antrenor la Naţională, fiind totodată şi consătean cu mine, în urmă cu un an era antrenor la Bistriţa, şi am fost recomandat ca un bun fotbalist. Pe 1 august 1958 m-am transferat la Gloria, unde am jucat până în 1963. Din acel an, m-am întors, la insistenţele tatălui meu, la Băileşti. Am terminat institutul agronomic de trei ani, după care m-am reîntors la Bistriţa, mult dragă mie. Aici l-am întâlnit pe dl. dr. Ţucudeanu, Dumnezeu să-l ierte, un om deosebit care m-a dus de mână la conducerea partidului şi am fost numit secretar la doar 28 de ani şi fiind totodată primul salariat al clubului. Îmi amintesc cu mare plăcere de nişte oameni deosebiţi care au revoluţionat fotbalul bistriţean – Augustin Botescu, Vogel – un evreu şi Mureşan Corneliu – primarul oraşului. Din acel moment am rămas definitiv la Bistriţa. În toţi aceşti ani, cât am jucat la Bistriţa, am avut colegi de echipă pe: Bocşa, Rusu, Bebe O., Greab M., Chitu, Cherecheş, Pantelimon, Mureşan, Moldovan V., Ciocan V., Treabă, Ciocan L., Dondoş Nicolae, Gocan Emil, Bucur Eugen, Copil, iar în ediţia 1958-59, când am promovat în Divizia B, am avut colegi pe: Fleicher, Cornel Caizer, Covaci L., Stan, Vasilescu Ilie, Moldovan G., Onacă, Vegh, dr. Copil Ilie, Ioan Jimboreanu, Rădulescu T., Mircea Damian şi Vincze Major. Antrenor la acea vreme – Titi Popescu.

-Tatăl dvs. v-a vizitat vreodată la Bistriţa?

-Văzând că mă întorc tot mai greu acasă, am fost vizitat la o partidă de fotbal cu Ploieştiul, campioana ţării. Deşi am fost învinşi cu 8-1, la scorul de 5-1 atât ploieştenii cât şi noi am fost aplaudaţi la scenă deschisă. Din acel moment, tata şi-a dat seama că aici este o altă civilizaţie decât în Oltenia şi a observat că sunt iubit şi respectat. Alţi oameni, alte idei, altă civilizaţie… Văzând ce se întâmplă, s-a întors acasă şi i-a spus mamei mele: „Gheorghiţo, băiatul nostru nu mai vine acasă, aşa că trebuie să facem un alt copil care să rămână cu noi”. Zis şi făcut. În anul următor a venit pe lume surioara mea dragă, împlinind dorinţa părinţilor. După moartea tatălui meu, mama mea împreună cu sora mea au vândut acolo şi s-au mutat la Bistriţa. Mi-au rămas în memorie cuvintele tatălui meu: „Muncind astăzi vei mânca mâine, nu munceşti astăzi, din ce să mănânci mâine”. Cultul muncii se datorează în totalitate tatălui meu. În toţi aceşti ani de când sunt la Gloria, nu mi-am făcut averi. Am un singur apartament şi un autoturism de la dl. Schorsch Heinrich din Baia Mare.

-Ce face sora d-voastră?

-În primul rând, mama mea s-a prăpădit la 87 de ani, iar sora mea are trei feciori. Doi dintre ei lucrează la o firmă italiană ce se ocupă cu compozite din carbon.

-D-le preşedinte, am înţeles că o să vă retrageţi din funcţie, din următoarea ediţie de campionat.

-Da, vreau să mă retrag din funcţia executivă, dar voi fi aproape de tot ce se petrece şi nu voi omite ceva care să fie spre binele fotbalului bistriţean. Aşa că voi conduce indirect, din umbră.

-Spre final, ce le transmiteţi tuturor suporterilor Gloriei şi cititorilor ziarului nostru?

-Le doresc multă, multă sănătate, mulţumesc tuturor celor care m-au ales şi nu m-au dat afară ca preşedinte şi-i rog mult de tot să sprijine fotbalul bistriţean, că este mare nevoie şi să facem un front comun. Dumnezeu să ne ajute!