CE ESTE LIBERALISMUL?

Liberalismul este un curent ideologic şi social politic, de dreapta, este o teorie politică ale cărei valori fundamentale sunt afirmarea libertăţii individuale, drepturile individuale, statul de drept şi toleranţa. Adevărata esenţă a liberalismului este dată de om, care este, în mod natural, şi titularul unor drepturi care îi aparţin, fără a se ţine cont de locul lui în societate şi care îl fac să fie egal cu orice alt om. Individul este creatorul societăţii şi actorul ei cel mai important şi el, acest individ, are o calitate fundamentală, aceea a autodeterminării, care este sacru pentru liberalism şi tocmai de aceea liberalismul este împotriva intervenţiei statului în luarea hotărârilor de fiecare om în parte. Autodeterminarea implică hotărârea omului privind viaţa sa, autodeterminarea aceasta este un sinonim pentru libertate.
Liberalismul impune anumite concepte, de libertate, egalitate, individualitate, iar în doctrina liberală, libertatea şi egalitatea se construiesc plecând de la dreptul natural, adică oamenii se nasc cu anumite drepturi inalienabile care vin din calitatea oamenilor de a fi înzestraţi cu raţiune, libertatea fiind un dar înăscut al fiecărui om, iar acest concept, de libertate, stă la baza întregului sistem al liberalismului. Individul este considerat singura realitate şi datorită dreptului natural, el este stăpânul propriului corp şi al propriei voinţe şi de aici rezultă că proprietatea este naturală, omul nu este dator cu nimic societăţii, iar bunurile pe care le produce sunt proprietăţile sale. Pentru ca libertatea individuală să fie respectată, trebuie ca toţi oamenii să aibă drepturi egale, pentru că toţi sunt subiecţii drepului natural. De aceea liberalismul acceptă reguli şi legi care să menţină ordinea socială, iar pentru ca societatea să funcţioneze, trebuie să existe o suprastructură, cum ar fi statul, care să protejeze oamenii care-şi urmăresc propriile interese.
Liberalismul este acea mişcare de idei care vede libertatea individului ca o valoare fundamentală. În sens larg, liberalismul proslăveşte construirea unei societăţi caracterizate prin libertatea de gândire a indivizilor, domnia dreptului natural, liberul schimb de idei, economia de piaţă pe baza iniţiativei private şi un sistem transparent ale guvernării, în care drepturile minorităţilor sunt garantate.
Valorile liberale fundamentale sunt libertatea individuală, creativitatea individuală, responsabilitatea şi independenţa personală, respectul drepturilor indivizilor, egalitatea în faţa legii. Liberalismul îşi are rădăcinile în secolul 19.
John Locke, părintele liberalismlui politic-acest liberalism este doctrina care vizează reducerea puterilor statului la protecţia drepturilor şi libertăţilor individuale-a promovat toleranţa politică, „menirea legilor este aceea de a veghea nu la puitatea doctrinelor sau veracitatea opiniilor personale, ci la siguranţa comunităţii, ale bunurilor şi integrităţii personale ale fiecărui cetăţean.”
Dan Popescu

Comentarii

05/06/12 09:10
Vizitator

Pe scurt, liberalismul este doctrina politica, potrivit careia individul conteaza nu gloata. Pana aici toate bune si frumoase. Individul conteaza, dar nu orice fel de individ.Nu ar trebui sa conteze unul care chiuleste de la serviciu, dar isi incaseaza salariul si celelalte avantaje materiale ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Sau unul al carui discurs, nu aduce nimic nou în discuţie şi nu are abordări nuanţate, inafara de vorbe goale, presarate uneori cu expresii jignitoare sau mitocanesti, retorica e seacă în conţinut. Orice asemanare cu Crin zis Puturosul "nu" este absolut intamplatoare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5