CCI organizează curs de inspector resurse umane. Preţul este de 400 lei

Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Bistriţa-Năsăud organizează cursuri de formare profesională în domeniul ,,inspector resurse umane”. Cursanţii care promovează examenul final obţin un certificat recunoscut la nivel naţional care le conferă toate drepturile legale, ne anunţă Monica Mureşan , secretar general CCI BN.

Cursul are o durată de 40 de ore şi se adresează persoanelor care lucrează în domeniul resurselor umane, persoanelor care completează registrul general de evidenţă a salariaţilor folosind programul REVISAL. Pregătirea generală minimă pentru înscrierea la programul de formare: studii medii.

,,Cursanţii vor primi suport de curs. Pe lângă informaţiile privind cadrul legislativ modificat, cursul oferă tuturor participanţilor o bogată cazuistică, combinând astfel cunoaşterea prevederilor legislative cu prezentarea cazurilor concrete din practică”, ne-a precizat Monica Mureşan.

Preţul cursului este de 400 lei de persoană. Actele necesare înscrierii la curs sunt: - copie CI/BI; - copie certificat naştere; - copie certificat căsătorie (în cazul schimbării numelui); - copie diplomă de studii.

,,Pentru informaţii suplimentare şi înscrieri vă aşteptăm la sediul nostru din Bistriţa, strada Petre Ispirescu, nr.15 A, etaj 2, tel/fax 0263.230.640 int. 103 sau 0733.900.204, email: [email protected]", a conchis Monica Mureşan, secretar general CCI BN.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5