Cătălin Mesaroş, elev emblemă al şcolii din Bozieş

prof. Daniel Raţiu

Ieri, absolvent al Şcolii Gimnaziale ‘’Iuliu Prodan ‘’ din Bozieş, astăzi, absolvent al Academiei Militare din Bucureşti. Cătălin Mesaroş este unul dintre elevii şcolii noastre care demonstrează că în instituţiile de învăţământ din mediul rural încă se mai face carte şi că neajunsurile materiale ale unei şcoli de ţară nu reprezintă un obstacol în împlinirea unui ideal, ci dimpotrivă - o motivaţie puternică pentru a ajunge cât mai sus în ierarhia socială, şi pentru a te face util ţării şi pământului în care te-ai născut. Cătălin vine dintr-o familie cu valori rar întâlnite astăzi la semenii noştri, valori pe care nu le-a pierdut chiar dacă a ieşit din satul natal, ci le-a cultivat şi mai mult şi le-a raspândit şi colegilor săi de şcoală.
În urmă cu 9 ani eram repartizat ca dascăl de istorie în şcoala din Bozieş; aici întâlneam o clasă terminală şi remarcăm pe Cătălin, fiul d-nei educatoare Livia Mesaroş, elev eminent la învăţătură, respectuos, bine crescut, cu aspiraţii profesionale dintre cele mai înalte. A terminat primul fiecare an de gimnaziu, a obţinut o medie bună la testele naţionale şi la cele de admitere în cadrul Colegiului Naţional Militar ‘’Mihai Viteazul’’ din Alba Iulia, unde a fost elev între anii 2008-2012.


Este perioada în care intră în contact cu disciplina militară şi cu rigorile armatei, cochetează şi cu dansul popular în cei 4 ani de liceu; de asemenea, se specializează în aviaţie, domeniu pe care îl va studia din 2012 în cadrul Academiei Tehnice Militare Bucureşti, de anul acesta devenind licenţiat în ‘’Aeronave şi motoare de aviaţie’’ al Facultăţii de Mecatronică şi Sisteme Integrate de Armament. Perioada studenţiei este una extrem de fructuoasă pentru definirea sa militară dar şi socială, astfel că în martie 2015 participă printr-o bursă Erasmus la un stagiu de pregătire în domeniul Mecanicii fluidelor’’ în Franţa, organizat de Universitatea Paul Sabatier din Toulouse. Este voluntar al Asociaţiei Studenţilor din Academia Tehnică şi preşedinte al Departamentului de Resurse Umane vreme de doi ani, membru al Gărzii Drapelului de Luptă al instituţiei, laureat al sesiunii de cercetări ştiinţifice CERC 2016. În momentul de faţă este înscris la programul de master ’’Ingineria sistemelor aeronautice ’’ din cuprinsul aceleiaşi facultăţi. A obţinut gradul de sublocotenent şi este ofiţer inginer pe Aeronava F16 Fighting Falcon al Bazei Aeriene 86 Borcea.
Astfel de elevi reprezintă un motiv de mândrie pentru orice şcoală, părinte sau comunitate şi este un model demn de urmat şi de alţi copii, într-o societate care şi-a pierdut respectul faţă de şcoală şi faţă de ceea ce ar trebui să fie o normalitate. Acestea sunt tinere valori ce trebuie sprijinite şi ajutate să iasă la lumină.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]